BREAKING – VIDEO – Automarfar încărcat cu 22 tone de deșeuri din Polonia, oprit la intrarea în România

Data:

spot_img

În data de 08.11.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean polonez, în vârstă de 29 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri costând în cauciucuri uzate de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 22.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Având în vedere constatările efectuate, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a transportului în cauză, anunță POLIȚIA DE FRONTIERĂ.

Video, AICI.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...