Vechea Ostpolitik post-Război Rece nu mai este valabilă. Germania critică Rusia și este dispusă să suporte costul economic al impunerii de sancțiuni Rusiei, datorită încălcărilor repetate ale prevederilor dreptului internațional. Dar chiar și așa, schimbarea politicii Germaniei față de Rusia nu este totală. Vechea politică trebuia schimbată deoarece nu a funcționat. Se semnala Rusiei că nu poate încălca dreptul internațional fără a suporta consecințe.
Abordarea germană în ceea ce privește Rusia și Ucraina le pare convenabilă celor care cred că Rusia nu ar trebui răsplătită pentru politica sa expansionistă, dar care cred concomitent și că abordarea militară trebuie evitată. Probabil că politica externă a Germaniei ar fi trebuit să se schimbe după războiul din Georgia din 2008.
Preocupările principale pentru Germania în ultima perioadă au fost politica internă a Rusiei, în special situația în domeniul drepturilor omului, nu comportamentul său extern sau bugetul său de militar în creștere. Din punctul de vedere al politicii interne, există trei factori principali (guvernul și clasa politică, grupurile de interese economice și opinia publică).
Referitor la aspectul politic, concepția standard este că social-democrații sunt mai dispuși să urmeze tradiția Ostpolitik în politica externă germană decât creștin-democrații. Social-democrații erau înclinați să minimizeze critica la adresa Rusiei, dar schimbarea coaliției interne din 2014 nu explică de ce politica Germaniei, inclusiv poziția social-democraților, a fost mai critică față de Rusia decât era de așteptat.
Grupurile de interese economice rămân motorul politicii germane față de Rusia. Dar influența lobby-ului industrial s-a dovedit a fi mai puțin decisivă decât era previzibil. De obicei, oamenii de afaceri sunt mai toleranți față de Rusia decât oamenii politici, Ceea ce nu înțeleg ei este că economia rusă este de fapt tot o economie controlată de stat, la fel ca și în China sau Turcia. În aceste state economia este un instrument al politicii.
Mai interesant este rolul opiniei publice. Opinia publică germană, cu presupusele sale curente anti-americane, a fost considerată ca o explicație a motivului pentru care Germania a avut o politică de cooperare față de Rusia. Opinia publică s-a schimbat în același mod în care s-a schimbat și politica externă germană.
În 2003, 75% dintre germani aveau încredere în gestionarea de către Putin a afacerilor mondiale (același nivel ca și în rândul rușilor). În 2007 această proporție s-a micșorat la 32%, în timp ce în Rusia a crescut la 84%. Chiar și așa,există puține dovezi că opinia publică a condus schimbarea politicii externe germane.
În 2012–2013, când criticile la adresa Rusiei au început să crească la Berlin, nu a existat o schimbare comparabilă în opinia publică. Mai mult de jumătate dintre germani au apreciat negativ rolul lui Putin ca prim-ministru al Rusiei. O proporție similară a avut o viziune pozitivă asupra rolului său în promovarea relațiilor germano-ruse.
Conform unor analiști politici germani, pierderea încrederii Germaniei în actuala conducere rusă și declinul relațiilor personale dintre Merkel și Putin au afectat foarte mult relațiile bilaterale. Angela Merkel și Frank Walter Steinmeier (fost ministru de Externe și actual președinte), și-au dat seama că politica internă a Rusiei a luat o direcție contrară speranțelor Germaniei. Au crezut prea mult în bruderschaft–ul cu liderul rus. E neclar dacă a fost cu schnaps sau cu vodcă.
Prima dovadă a fost decizia lui Putin de a candida din nou la președinția Rusiei și realegerea sa. Al doilea punct de cotitură în relațiile germano-ruse a venit atunci când Merkel și Steinmeier au simțit că Putin și Lavrov i-au mințit direct, când rușii au afirmat că granițele terestre ale Ucrainei vor fi respectate și, ulterior, că nu există soldați ruși în Crimeea.
Angela Merkel și–a dat seama că este imposibil să aibă un dialog sincer cu Putin. La început îl considera pe acesta ca pe un partener dificil, dar cu care se putea discuta. Criza din Ucraina i-a schimbat părerea.
Nu știu dacă poate fi învinovățită foarte mult. La fel ca mulți lideri occidentali, ea a crezut că Putin este asemenea ei. Dar Putin, fiind fost ofițer KGB, este expert în maskirovka, având mentalitatea și comportamentul unui han mongol.
Bineînțeles că Germania nu poate aborda problema relațiilor cu Rusia fără a avea sprijinul Franței. Ambele state fac eforturi pentru a păstra dialogul cu Rusia, menținând în același timp sancțiunile. Statele membre din estul UE nu sunt de acord cu acest echilibru susținut de Berlin și Paris. Din cele 27 de state membre, 11 sunt foste comuniste.
Germania a fost condamnată pentru că a insistat să-și continue cooperarea cu Rusia pe conducta Nord Stream 2, subminând astfel atât critica sa față de regimul rus, cât și eficacitatea anumitor sancțiuni. Contrar așteptărilor inițiale, guvernele succesive conduse de Angela Merkel au continuat să urmărească acest accent pe cooperarea energetică cu Rusia.
Ucraina și-a exprimat clar opoziția deoarece în cele din urmă își va pierde statutul de țară de tranzit al gazelor naturale. Germania este mult mai dependentă de petrol și gaze rusești decât Franța, care a reușit foarte bine să-și diversifice aprovizionarea cu gaze (datorită gazului algerian) și nu are nevoie să importe gaze din Rusia.
Oficialii francezi și-au exprimat de-a lungul timpului unele rezerve cu privire la conducta Nord Stream 2. Cu toate acestea, există un interes economic în menținerea cooperării energetice cu Rusia, având în vedere participarea Engie la Nord Stream 2 și implicarea Total în proiectele de lichefiere a gazelor din Arctica.
După otrăvirea lui Alexei Navalny, Franța pare să-și fi schimbat parțial comportamentul anterior. Dar nu trebuie să uităm că fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a susținut puternic vânzarea navelor Mistral către Rusia, iar un fost prim-ministru, Francois Fillon, condamnat pentru corupție, a intrat de curând în conducerea concernului petrochimic rus Sibur.
Cam așa e și pe la noi, foști condamnați, după ce ies din închiroare, vorbesc pe frecvența Sputnik.
Chiar și în aceste condiții, Berlinul și Parisul nu par încă înclinate să renunțe la ideea colaborării selective, din trei motive principale. În primul rând, avem interesele economice. În al doilea rând, rolul pe care Rusia îl joacă într-o serie de probleme strategice nu poate fi ignorat și implică necesitatea menținerii unor canale de discuție. În al treilea rând, în cazul Germaniei, o parte a elitei politice încă crede ferm că izolarea Rusiei trebuie evitată cu orice preț.
Aici avem un amestec de atitudini, adică o teamă faţă de Rusia, un sentiment de vinovăţie pentru crimele naziştilor (dar rușii nu simt nici o vină pentru atrocitățile săvîrșite de ei pe teritoriile fostelor state comuniste sau pe teritoriul german) și recunoştinţa pentru că rușii au permis unificarea germană. Există o părere larg răspândită că Ostpolitik de la sfârşitul anilor 60 şi 70 a fost una din cauzele care au pus capăt Războiului Rece. De văzut ce rol au avut aici Stasi și KGB, mai ales în timpul mandatului lui Willy Brandt.
Bineînțeles că cele două state doresc să contracareze și să limiteze comportamentul dăunător al Rusiei. O acțiune comună franco-germană de contracarare a amenințărilor hibride pare posibilă, scopul fiind de a face UE și statele sale membre mai puțin vulnerabile la astfel de amenințări venite din Rusia într-o varietate de domenii, inclusiv dezinformarea și securitatea cibernetică.
Franța și Germania pot găsi un limbaj comun și pot conveni asupra unei abordări comune puternice cu alte state membre ale UE, chiar și cu Marea Britanie, care să completeze și să consolideze eforturile existente. Nu trebuie uitat faptul că britanicii au fost primii care au adoptat un limbaj dur față de agresiunile Moscovei, după asasinarea lui Alexei Litvinenko în 2008. Un alt domeniu promițător pentru o astfel de agendă comună ar fi domeniul spălării banilor și al altor tranzacții financiare ilicite.
Nu trebuie neglijat că, pentru Rusia, Ucraina are o semnificație specială. Sfântul Vladimir, patronul Rusiei s–a creștinat în orașul Kherson din Crimeea în anul 988, iar Rusia Kieveană este considerată la Moscova ca fiind primul stat rus, desi de fapt era o federație de state, distrusă de invazia mongolă din 1241. Integrarea euro–atlantică a Ucrainei este pentru ruși o înfrângere politică, culturală, mentală și religioasă. Drept urmare Rusia va fi împinsă spre China, cu care nu a avut în trecut relații prea bune. Chinezii s–au infiltrat deja puternic în Siberia.
Deși Occidentul și Rusia au mai avut relații tensionate și în trecut, evenimentele recente sunt conflictul cel mai grav de la sfârșitul Războiului Rece.Din păcate, administrația Biden a făcut un pas greșit când a fost de acord cu Nord Stream 2. Dar probabil președintele american s–a gândit să obțină spriinul Germaniei în conflictul cu China, chiar dacă va antagoniza Ucraina. Numai că pretențiile Rusiei sunt exagerate, depășind și aroganța URSS. Rusia are comportament de imperiu medieval.
Calculele lui Joe Biden și ale Angelei Merkel au fost stricate de ecoligiștii germani, parte a actualei coaliții guvernamentale germane. Lidera lor este actualul ministru de Externe. Ecologiștii germani, contrar tradiției din trecut, au avut în ultimii ani poziții puternice anti–Rusia și anti–China. Situația are efecte serioase și pentru noi, deoarece avem graniță cu Ucraina, iar Rusia este inamicul nostru extern principal de multă vreme. Din păcate are și aliați în zonă, cum ar fi Austria și Ungaria.
Din nefericire, politica noastră externă în ultimii ani este destul de pasivă și în acest domeniu. Am putea avea un rol mai mare, mai ales dacă ne–am conjuga eforturile cu alte state, cum ar fi Polonia. Experiența lor istorică, curajul și succesul lor în integrarea ar putea fi un exemplu și pentru noi. Cât despre derapajele lor anti–europpene, ar putea fi egalate în curând de ale noastre.
SUA s–au declarat dispuse să își mărească prezența militară în Europa de Est. Este interesantă și poziția Turciei care a îndemnat Rusia la concesii. Erdogan poate speră la unele compensații pentru a–și repara economia zdruncinată. În același timp, o Rusie prea puternică la Marea Neagră nu e în avantajul ei.
Dacă ne referim la ultimele evenimente, pe lângă disponibilitatea americană de a negocia, în ianuarie se vor desfășura intâlniri între oficiali germani și ruși, precum și reuniunea Consiliului Rusia–NATO.
Dar occidentalii trebuie să înțeleagă, în sfârșit, că rușii nu gândesc ca noi. Ei au o mentalitate asiatică și un limbaj dublu, de imperiu tătar creștinat. Putin, Lavrov și alții mint cum respiră. Ei te trădează și dacă le ești aliat. Noi, Georgia și Ucraina știm asta cel mai bine
Până acum au folisit pan-slavismul, pan-ortdoxismul, energia și crima organizată ca mijloace principale ale războiului hibrid. Recent s–au adăugat dezinformrea, atacurile cobernetice și migranții. Probabil nu și–au dat încă seama dacă sunt mai bune decât războiul clasic sau dacă economia lor poate susține un conflict. Dar pe Putin nu îl interesează asta. Nu îl interesează nici viețile propriilor cetățeni. La fel ca Stalin, vrea să intre în istorie. Numai că în istorie nu rămâi așa cum crezi. Mai știm un caz, tot mic de statură și care dădea din mână prea mult.
„Să zicem că, dacă aș fi unul din capii gândirii imperiale sovietice, aș fi foarte mândru. Sunt oameni puternici, moștenitori ai unei mari tradiții, pentru care comunismul nu este, fără îndoială, decât un accident de parcurs.” – Alexandre de Marenches
„Capeţi experienţă pierzând falşi prieteni.” – Francis Bacon
„Relaţiile cu un prieten fals expun la primejdii, în măsura încrederii pe care o avem în el.” – Axel Oxenstierna
„Mă pot încrede mai mult în duşmani cinstiţi decât în prieteni falşi.” – Lorenzo de Medici
Citește și: Bruderschaft și maskirovka (I)
