Între 9 și 14 august s-a desfășurat în Capitală cea de-a 17-a ediție a Festivalului Bucharest Pride, organizat de asociația Accept, prima instituție civică din România care apără şi promovează drepturile LGBT.
Mediatizarea Festivalului Bucharest Pride a fost aproape inexistentă, cu excepția publicării programului și anunțarea marșului din ultima seară a festivalului. Ignoranță? Jemanfișism? Pudibonderie? Tradiționalismul retrograd al patronilor de trusturi mass-media? Sau poate politica editorială a magnaților de presă de a nu șifona confortul susținătorilor familiei tradiționale? Înclin să pariez pe ultima variantă.
În condițiile în care, conform unui sondaj de opinie realizat recent de Avangarde, doar 12% dintre români cred că ar trebui acordate mai multe drepturi comunității LGBT, în timp ce 62% cred că trebuie întărit prin lege rolul familiei tradiționale, timiditatea presei în fața unei realități care încalcă cutumele autohtone și care de la un an la altul este tot mai vocală e explicabilă. Dar nu și scuzabilă.
„Corp fluid. Istorii personale întrupate“
Am mers la mai multe evenimente din cadrul festivalului și nu am văzut picior de ziarist, deși oferta a fost mult mai generoasă față de celelalte ediții. Am petrecut mai întâi o seară de poezie queer și am tresărit în fața blândeții discursului liric – poet fiind, și încă unul sever în aprecierea cuvântului care te caută și te primenește. Nimic deplasat, nimic strident, așa cum s-ar putea crede, în necunoștință de cauză, despre întâlnirea cu lumea „normală“ a celor din comunitatea LGBT. Seara de poezie a început sub semnul lui „împreună“ și s-a încheiat pe același acord.
Festivalul a prezentat două filme semnate de Luca Istodor și, respectiv, de Bogdan Balla. Cel de-al doilea, „Temnițe și alte ascunzișuri“, surprinde, cum sugerează și titlul, ocheanul întors asupra sinelui, puterea singurătății de a nu cădea în însingurare, dar, mai presus de toate, consemnează cu litere suple versetul: „Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea“ (în femeia care a săvârșit preacurvia – n.n.). (Ioan 8,7).
În trei seri consecutive, în Pride Park, la „Roaba de Cultură“ (Parcul Herăstrău) asociația Accept a organizat concerte, performance-uri, drag show-uri, întâlniri cu reprezentanți ai ONG-urilor din marile orașe care susțin și pledează, inclusiv pe piața politică, pentru drepturile comunității LGBT. Tot aici și-au dat întâlnire editori care susțin și publică texte queer. O observație: În toate proiectele, programele, conferințele, dezbaterile care privesc persoanele de altă orientare sexuală cuvântul de ordine este comunitate. Nu categorie, nu grupare, nu colectivitate, ci comunitate cu o conotație vădită de comuniune.
Nu vreau să fiu patetic, dar tocmai de acest cuvânt care să fie împlinit în fapt duce lipsă societatea românească.
O altă prezență la „Roaba de Cultură“, o altă seară în mijlocul acestor oameni, cei mai mulți tineri, dar nu numai. Puțin exibiționism alături de multă cumințenie. Imaginea unui ochean întors către sinele fiecăruia, cum spuneam mai sus. Sub genericul „Corp fluid. Istorii personale întrupate“, asociația Accept a organizat un fel de seminar în care persoanele gay, lesbiene, bisexuale, transgender au vorbit despre relația cu propriul corp, despre imaginea de sine și raportarea la modele, despre bullying, discriminare, izolare și autoizolare, încredere, pesimism, disperare.
„Le arătăm noi cine e mai tare!“
Revin la Pride Park. Tot în Herăstrău, pe malul lacului, își vinde bucatele restaurantul Pescăruș, aflat peste drum de spațiul în aer liber în care cele câteva sute de persoane „altfel“, dar și indivizi empatici din lumea „normală“, ascultă concerte stând turcește pe iarbă. Ei, și? Ce vină are patronul restaurantului că locația lui se află peste drum de Pride Park? Păi, nu e așa, pentru că boxele Pescărușului dau frâu liber mai multor decibeli cu cele mai populare manele decât pot duce stațiile de amplificare ale formațiilor care țin concerte în spațiul îngrădit și protejat de polițiști destinat persoanelor LGBT și simpatizanților acestora. „Le arătăm noi cine e mai tare!“ – așa s-ar traduce gestul meschin și deopotrivă revanșard al celor de la Pescărușul.
Am mai înregistrat aceeași manifestare a urii în timpul marșului de sâmbătă seara al membrilor comunității LGBT pe traseul Piața Victoriei – Piața Universității, aprobat într-un final de Nicușor Dan după multe tratative duse cu asociația Accept. Încă de la începutul slujbei de Vecernie, la o biserică de pe la jumătatea Căii Victoriei, preacucernicii au butonat amplificarea cuvântului Domnului la maximum posibil, de nu se mai înțelegea om cu om nici strigându-și în urechi unul altuia. Nu-i vorbă, se știe că în toate bisericile din București și probabil că din toate marile așezări urbane preoții propovăduiesc învățăturile lui Isus ținând într-o mână crucea, iar în cealaltă microfonul. Dar la biserica de care vorbeam mă tem că preacucernicii puseseră crucea-n cui și țineau microfonul cu amândouă sfintele mâini. Nu au lipsit înjurăturile și fluierăturile de la balcoane, dar nu la adresa celor care se aflau în marș spre Piața Universității.
„Vino, vorbește, spune cine ești!“
O ultimă prezență la Roaba de Cultură“. Am stat de vorbă cu directoarea executivă a asociației Accept, Teodora Rosetti-Ion-Rotaru despre problemele pe care le întâmpină comunitatea LGBT din România.
Deutsche Welle: De la abrogarea în 2001 a articolului 200 din Codul penal, care incrimina relațiile homosexuale, românii au devenit mai deschiși, mai empatici față de cuplurile de același sex?
Teodora Rosetti-Ion-Rotaru: Schimbarea pentru noi este evidentă. Pe de o parte, tot mai mulți oameni care nu sunt în identitate se bucură de evenimentele pe care le organizăm, unii chiar participă la ele, iar pe de altă parte oamenii din comunitate sunt mai disponibili să fie deschiși, să nu-și ascundă identitatea. Cred că tindem către normalitate, în sensul că fiecărui om trebuie să i se respecte demnitatea.
Sperați ca Parlamentul să adopte relativ curând o lege care să permită căsătoria dintre persoane de același sex?
E dificil de estimat asta. Parlamentul a avut pe masă 13 propuneri diferite, începând cu 2008, privind reglementarea parteneriatului civil. Prima propunere a fost depusă de Péter Eckstein-Kovács, care a fost și ministrul minorităților. Ultima a fost depusă de CNCD în 2018, în urma consultării cu mai multe ONG-uri și fundații, printre care și Accept. A primit susținere și de la USR, și de la PNL, și de la PSD, dar a rămas în faza de proiect, probabil că stă sub lacăt într-un sertar la Camera Deputaților.
Altfel spus, „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!“ . Monitorizați, desigur, cazurile de bullying. Cât de frecvente sunt și cu ce consecințe?
Sunt nenumărate cazuri, manifestări generate de ură. Pe măsură ce tot mai multe persoane „ies din dulap“ și vorbesc despre cine sunt, își asumă și riscul discriminării.
Polițiști care agresează victimele discriminării sexuale
Ați înregistrat cazuri de bullyng care s-au constituit în infracțiuni?
Avem și procese pe rol, dar durează. Din nefericire, avem cazuri în care reprezentanți ai poliției sunt autorii unor agresiuni cu precădere asupra persoanelor gay sau lesbiene.
Înțeleg de aici că multe persoane din comunitatea LGBT se feresc să facă plângeri penale.
Din păcate așa este. Mulți dintre cei agresați se tem de organele de poliție, știind că sunt cazuri în care autorii agresiunilor sunt chiar cei care ar trebui să îi apere de agresiuni. Există un studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale din cadrul Uniunii Europene care încearcă să evalueze experiențele comunității LGBT din toată Europa. Una din întrebări este dacă o persoană agresată ar merge la poliție să depună plângere penală. România are cel mai scăzut nivel de încredere. Știți la cât se reduce? Doar 5% dintre respondenți au răspuns pozitiv.
Sperați că mentalitatea românilor se va schimba în această direcție?
Da. Oamenii își schimbă abordarea pe măsură ce tot mai mulți membri ai comunității LGBT vorbesc despre ei. De altfel, motto-ul ediției din acest an a festivalului este: „Vino, vorbește, spune cine ești“.
Tinerii membri ai comunității sunt mai deschiși în a-și arăta identitatea?
Din observațiile noastre am constatat că cei din această categorie de vârstă își fac foarte repede curaj să arate cine sunt, să vorbească despre orientarea lor sexuală și despre identitatea de gen. Ei nu mai acceptă discriminarea. Bat cu pumnul în masă și spun: „Vreau drepturi egale!“.
Chiar și adolescenții, elevii de liceu?
Chiar și ei. Sau mai ales ei.
De la Ontologia lui Noica la deontologia auristă
Sorin Lavric este absolvent al Facultății de Medicină și al Facultății de Filosofie, cu un doctorat în filosofie. A publicat șase cărți, dintre care două despre Constantin Noica: prima, Ontologia lui Noica. O exegeză, iar cea de-a doua, Noica și mișcarea legionară, ambele tipărite la Humanitas. A tradus, în colaborare cu Bogdan Mincă, Martin Heidegger, Parmenide, și Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei, ambele publicate la Humanitas. A colaborat la mai multe reviste de cultură, printre care România literară (director: Nicolae Manolescu) și Idei în Dialog (director: Horia-Roman Patapievici, redactor-șef: George Arun). La alegerile parlamentare din decembrie 2020 a fost ales senator pe listele AUR.
Nu am mai vorbit de câțiva ani buni. Apoi am primit vestea, înmărmurit, că Sorin Lavric a intrat în Parlamentul României sub umbrela tricoloră a lui Șoșoacă, pe care ulterior a repudiat-o. Lucrând la reportajul de față, m-am gândit cu cine aș mai putea sta de vorbă despre festivalul Bucharest Pride, mai exact despre comunitatea LGBT. L-am sunat pe doctorul în filosofie Sorin Lavric, dar am vorbit cu colegul de bancă al lui George Simion.
Iată dialogul:
Deutsche Welle: Crezi că societatea românească e pregătită să fie deschisă mai mult drepturilor și libertăților cuplurilor de același sex?
Sorin Lavric: Nu este și nu va fi deschisă, pentru că societatea românească are niște cutume și niște obiceiuri în virtutea cărora se opune instinctiv acelor drepturi și libertăți despre care vorbeai. Dacă ar fi să definesc această paradă LGBT, i-aș spune că este ostentația patologică a unor ființe dezaxate. Aceste ființe se dau în stambă tocmai în centrul Bucureștiului. Exhibiția aceasta este o lezare a demnității noastre creștine. Noi, cei de la AUR, am spus de la început că acești oameni trebuie tratați psihiatric. Știu că nu sunt în acord cu tine, însă asta e opinia mea și a partidului meu. Ei vor să pună la încercare toleranța românilor, vor să vadă până unde pot merge cu această obrăznicie. Pentru mine marșul acesta este ostentația patologică a unor ființe dereglate.
Așadar, crezi că societatea ar trebui să riposteze la aceste manifestări exhibiționiste, cum le-ai numit.
Sorin Lavric: Da, ar trebui să riposteze, dar nu violent, ci prin mijloace mediatice și politice. Așa cum am încercat noi, cei de la AUR, la Primăria Capitalei: „Opriți-i, nu le dați voie în centrul Bucureștiului!“. Dar Nicușor Dan a cedat. Ei mută niște comportamente din spațiul domestic, din dormitor, în stradă. Ei mută alcovul în șosea. Pot să se ducă pe un stadion, dar nu pe Calea Victoriei, pe-acolo au trecut regi, pe-acolo au avut loc manifestații istorice însemnate. Noi trebuie să oprim dorința lor de a se semeți pe seama unor metehne în numele toleranței poporului. Societatea trebuie să riposteze, dar repet, nu prin mijloace violente. AUR este împotriva a tot ceea ce înseamnă neomarxismul acesta începând cu ideologia de gen și terminând cu încurajarea mișcărilor LGBT. Noi nu suntem retrograzi, este vorba de o reacție de bun simț față de niște ființe pe care eu le consider ieșite din tiparul sănătății, al normalității.
Aici am închis reportofonul. Ne-am luat rămas bun, iar senatorul AUR Sorin Lavric și-a continuat drumul către o mănăstire unde să se reculeagă de Sf. Maria.
Mi-am reamintit versetul din Evanghelia după Ioan: „Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra“.
Articolul a fost publicat mai întâi în DW
