duminică, 24 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterBucurești intră în scenariul roşu. Masca devine obligatorie în spaţii deschise, se...

București intră în scenariul roşu. Masca devine obligatorie în spaţii deschise, se închid şcolile şi restaurantele

Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, măsurile pe care le vor impune autorităţile în contextul în care Bucureştiul a intrat oficial în scenariul roşu, rata de infectare cu COVID-19 fiind de 3,02 la mia de locuitori.

Printre măsuri se numără obligativitatea purtării măşti în spaţiile deschise, desfăşurarea şcolii exclusiv online, închiderea restaurantelor, teatrelor, cafenelelor, cinematografelor.

E posibil să urmeze şi alte măsuri, dacă situaţia o impune, a explicat Orban, care a punctat că, odată ce Direcţia de Sănătate Publică a transmis că Bucureştiul a intrat în scenariul roşu, nu se mai poate da înapoi, trebuie adoptate măsurile din Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă.

Şeful Guvernului a precizat că ştie că există „o anumită nelinişte” în rândul părinţilor legată de începerea activităţii şcolare online.

„Imediat după luarea deciziei, ştiţi că noi avem o orodnanţă de urgenţă în curs de adoptare, pe care am dezbătut-o în primă lectură şi pe care o vom adopta săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte, care să stea acasă cu copilul în cazul în care se organizează învăţământul în sistem online”, i-a asigurat Orban pe părinţi.

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE