Bugetul Botoșaniului, secătuit de salarii și servicii

Data:

spot_img

Consilierii județeni au aprobat astăzi bugetul pe 2023 propus de administrația județului, însă, cel puțin în varianta adoptată în plen, cei mai mulți bani vor pleca spre funcționare. Mai exact, pe salarii, servicii și alte cheltuieli. În schimb, la capitolul Dezvoltare, adică pentru investiții, banii vor fi mai puțini decât anul trecut. Asta pentru că, susține președintele CJ Botoșani Doina Federovici, în proiectul de buget nu au fost prinse multe investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR) și Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Cauza ar fi decalajul dintre data realizării proiectului de buget și semnarea contractelor de finanțare pe investițiile realizate prin cele două programe de dezvoltare la nivel național.

Citește și: Represaliile continuă la Transelectrica. Avertizorul de integritate, dat afară

Buget mai mic decât cel din 2022

Concret, CJ se bazează pe o serie de venituri de 395.966.000 lei, iar la cheltuieli a fost prevăzută suma de 432.694.000 lei, diferența de 36.728.000 lei urmând să fie acoperită din excedentul bugetar de anul trecut. Prin urmare, CJ mizează pe un buget de peste 80 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane de euro mai mic decât cel estimat la începutul anului trecut.

Cauza ar fi, susține Doina Federovici, sumele mai mici venite de la bugetul central pentru echilibrare, dar și finalizarea unor investiții începute anii trecuți și care se apropie acum de recepția lucrărilor.

„În cursul anului vom mai atrage și alte fonduri pentru dezvoltare, atât din surse europene, cât și din surse guvernamentale. În ultimele zile au fost semnate deja contracte de finanțare de aproximativ 5 milioane de euro, adică vorbim de 25 de milioane de lei, prin PNRR, și de 10 milioane de euro, adică 50 de milioane de lei, pentru modernizarea a două din cele cinci drumuri județene de piatră care au fost prinse în Programul Național de Investiții «Anghel Saligny»”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Mai multe, pe site-ul Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...