Burgermeister-ul și cei 20 de hoți

Unul dintre aspectele negative ale actualei monstruoase coaliții este și supradimensionarea aparatului de stat. În acest context, ar fi utilă analizarea structurii guvernamentale la noi și în alte state.

Conform Legii fundamentale a României din 1923, instituția Consiliului de Miniștri (denumire existentă până în 1989, fiind preluată după modelul francez) și președintele Consiliului de Miniștri au fost consacrate constituțional. Unii miniștri aveau în subordine subsecretari de stat, cu atribuții preponderent administrative. Crearea acestora a avut loc după încheierea războiului.

Constituția din 1923, la fel ca și cea din 1866, nu a prevăzut responsabilitatea politică a miniștrilor în fața legislativului, ci doar responsabilitatea juridică (civilă și penală). Între 1918 si 1929 organizarea ministerelor s-a realizat în functie de tradiție, interese de moment sau politice. Ca efect, s-a menținut la fel de haotică ca și înainte.

În august 1929 a fost votată Legea pentru organizarea ministerelor. Conform acesteia, Guvernul cuprindea miniştri cu portofoliu şi miniștri fără portofoliu. În cadrul ministerelor existau subsecretariate de stat. Guvernul avea în componența sa 10 ministere (Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Ministerul de Finanţe, Ministerul Armatei, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Ministerul de Industrie şi Comerţ, Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale).

În decembrie 1937, înainte de instaurarea dictaturii regale, guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu avea 14 ministere. Față de 1929, pe lângă Ministerul Apărării Naționale apăruse și Ministerul Aerului și Marinei. Un alt minister nou era Ministerul Cooperației. Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor se divizase în Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cultelor și Artelor, iar Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale în Ministerul Muncii și Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale.

Fiecare minister era structurat în direcţii, servicii, secţii și birouri. Ministerele aveau fiecare în parte, la nivel teritorial, directorate ministeriale locale. Acestea erau centre de administraţie locală și organisme executive, subordonându-se unuia dintre ministere. Directorul ministerial era conducătorul ierarhic, avându–i în subordine şi pe prefecţii din judeţele care compuneau directoratul. Ar fi un model de urmat și azi pentru descentralizare, nu prin comasarea sau desființarea în stil ceaușist a unor județe, comune sau orașe.

Referitor la guvernele statelor din Uniunea Europeană înainte de BREXIT, avem mai multe categorii (state unde Constituţia reglementează pe larg aceste aspecte – Germania, Grecia, Irlanda, Italia şi Olanda – state unde legea fundamentală stabilește în general organizarea şi funcţionarea guvernului, lăsând detaliile pe seama legii speciale – Belgia, Franţa, Luxemburg şi Spania – un stat unde organizarea şi funcţionarea guvernului nu este reglementată constituțional – Danemarca, şi un stat fără o constituţie scrisă – Marea Britanie.

Dacă analizăm problema rolului Guvernului prin prisma dreptului comparat, avem constituții stabilind un triplu rol (politic, legislativ şi administrativ), un dublu rol (politic şi administrativ) şi cele care stabilesc un rol exclusiv politic sau exclusiv administrativ. România este inclusă în a doua categorie, la fel ca și la criteriul precedent.

Rolul politic al Guvernului se concretizează în două alternative. Avem state unde Guvernul stabileşte numai liniile politicii naţiunii pe plan intern şi extern, înfăptuirea acesteia fiind supusă controlului parlamentar (Franţa, Germania, Grecia) și state unde Guvernul chiar conduce politica generală a ţării, în limitele stabilite de parlament (Finlanda, Portugalia, Spania).

Deoarece nu există în România norme juridice de natură constituţională sau de natură organică prin care să se reglementeze numărul de membri ai guvernului, acesta este stabilit prin votul parlamentului, adică prin hotărârea de acordare a încrederii guvernului sau prin cea de aprobare a modificării structurii politice a Guvernului ca efect a remanierii guvernamentale.

Dacă ne referim la componenţa Guvernului, uneori motive de natură economică pot duce la modificări importante la nivelul ministerelor. Dar în condiții de criză, cum este în prezent, micșorezi numărul de ministere, nu le mărești.

În unele state, regulile de drept aplicabile înfiinţării de ministere au scopul de a asigura stabilitatea. În Irlanda, Constituţia stabilește un număr minim şi maxim de ministere, iar numărul efectiv de ministere este stabilit prin lege. În Spania şi în Italia, ministerele sunt de obicei înființate prin lege. La noi, ministerele sunt create de cele mai multe ori pentru sinecuri și satisfacerea clientelei politice. Exemplul cel mai elocvent este Ministerul Familiei.

În România avem în prezent 20 de ministere și aproximativ 120 de agenții. Este util să vedem și situația din alte state ale Uniunii Europene.

După cum se poate vedea, avem mai multe ministere decât Franța, Germania sau Italia, sau decât vecinii noștri Bulgaria și Ungaria. Aceasta este încă un aspect care scoate în evidență caracterul artificial al actualei coaliții, plănuită datorită orgoliului unor sicofanți amatori sau cu studii discutabile.

Pe vremea primei USL, Guvernul Tăriceanu număra 15 miniștri, un ministru de stat și un ministru delegat. Tot atunci s–a produs și o schismă în cadrul PNL, prin desprinderea PLD, care ulterior a devenit PDL, prin unificarea cu PD. Majoritatea, după cum vedem, sunt facțiuni ale FSN.

Dacă tot s–au reconciliat cele două mari partide ca două echipe de fotbal (după cum spunea un pitic atomic, fost UTC-ist), trebuiesc umplute mai multe burți, deoarece creierele sunt demult goale. Este siguranța reîntoarcerii în trecut.

Veșnicia și prostia ne definesc viața politică. Ideea de libertate, de reformă și de schimbare îi sperie pe cei cu vocație de sclav.

„Birocraţia este un mecanism gigantic acţionat de oameni mărunţi.” (Honore de Balzac)

„Într-o birocraţie, realizările sunt invers proporţionale cu cantitatea de hârtie folosită.” (Gene Fowler)

„Caligula Imperator
A făcut din cal, senator,
Comuniştii, mai siniştri,
Au făcut din boi, miniştri.” (Păstorel Teodoreanu)