Camelia Bogdan a reacționat după ce Justiţia a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu | The Epoch Times

Data:

spot_img

Camelia Bogdan a reacționat după ce Justiţia a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu: În România, lupta împotriva spălării banilor şi recuperarea produsului infracţiunii sunt declaraţii de intenţii. Camelia Bogdan a fost cea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu, dispunând recuperarea a 60 de milioane de euro prejudiciu de la acesta.

Mai exact, Curtea de Apel Bucureşti a validat, marţi, decizia prin care Tribunalul Bucureşti a suspendat sentinţa penală în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), dosar în care mogulul media Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. În consecinţă, a rămas suspendată şi recuperarea prejudiciului de 60 milioane de euro.

Contactată de Epoch Times, Camelia Bogdan, judecătoare care, reamintim, a fost suspendată din magistratură după condamnarea lui Voiculescu şi a fost apoi hărţuită ani de zile în instanţe de compania acestuia, a opinat că „statul de drept este în disoluţie în România” şi a susţinut că Dan Voiculescu trebuie să aducă la stat nu doar prejudiciul ICA ci şi produsul infracţiunii delapidării fondurilor Securităţii, prin Crescent si Grivco, estimat la 4.4 miliarde de dolari, actualizat cu rata inflaţiei.

„Nu este pentru prima dată când Curtea de Apel Bucureşti decide în favoarea oligarhilor protejaţi de fosta Securitate, răsturnând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive…

Continuarea, în Theepochtimes.ro

Citește și: Curtea de Apel București a confirmat decizia de suspendare a recuperării prejudiciului în dosarul ICA al lui Dan Voiculescu | G4 Media

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: The Epoch Times)

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
6 COMENTARII
  1. Pai, nu-i ceva nou, Romania este condusă se cele mai mediocre personaje (sau, insalubre), priviți legislația, de, nici 2 bani, degringoladă declarațiilor, prostia care, zici ca izvorăște din clasa politică, care de fapt „AR” trebui sa fie elita – este de fapt prostie si imbecilitate, de o mediocritate care de uimește. Nu doar recuperarea de la Voiculescu este o cacealma, Romania a ratat recuoerarea multor miliarde de euro, așa clasa politică de „rahat”, asa legi …etc

  2. Cred ca această doamna bogdan nu știe că felix e afiliat cnn. Ce or sa zică gâdea, Radu Tudor sau mircea badea? Păi…

  3. RUȘINOS!
    TOT CU PATRU SCÂNDURI ȘI UN CUI PLEACĂ 👎
    Greu vom scăpa de securiști și copii acestora care sunt în toate funcțiile de conducere la bugetul statului și hotărăsc ce??!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...