Camera cu jucării: Oradea este între primele 7 oraşe din ţară unde minorii implicaţi în proceduri judiciare au propria sală pentru audieri

Data:

spot_img

Doar în ultimul an, completurile specializate pentru minori şi familie din instanţele orădene au primit spre judecare 2.203 dosare. Multe vizează abuzuri asupra unor copii, violenţe în familii, instituirea unor măsuri de protecţie, tutele sau adopţii, procese care, potrivit legii, implică audierea obligatorie a minorilor cu vârste peste 10 ani, dar dacă este necesar şi a celor mai mici. 

Procedura poate fi tulburătoare chiar şi pentru un adult, cu atât mai mult pentru micuţii care se pot speria şi chiar bloca, închizându-se în sine. 

Minorii implicaţi în proceduri judiciare au propria sală pentru audieri

O încăpere diferită de sălile reci şi solemne de judecată, unde copiii se pot afunda într-un fotoliu comod, îşi pot găsi o jucărie preferată ori o carte pe care s-o răsfoiască ar fi un mediu mai prietenos şi i-ar ajuta să se destindă. Aceasta a fost ideea care, în 2020, a stat la baza înfiinţării unei camere speciale în Palatul de Justiţie din Oradea, unul dintre puţinele oraşe din ţară unde copiii implicaţi în proceduri judiciare au o cameră doar a lor, dar şi un psiholog specializat în tehnici de audiere, cu menirea de a-i asista şi de a-i dirija, delicat, să spună adevărul.

Continuarea, în ebihoreanul.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Economat

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri trimiterea în...

Ministerul Justiției vrea decontarea școlilor private pentru odraslele magistraților de legătură în UE

Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu lucrează la completarea...

Instanța supremă cere reanalizarea cazului Gheorghe Ursu

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis,...

Victor Ponta, obligat să plătească 5.000 de euro daune morale procurorului „Portocală”

Tribunalul București a decis ca actualul deputat PSD Victor...