Cămin de bătrâni din Vâlcea, închis în urma controalelor. Proprietarii centrului au încuiat poarta și nu mai vor să deschidă

Data:

spot_img

Autorităţile din Vâlcea au dispus, în urma controalelor efectuate, închiderea unui cămin de bătrâni privat din judeţ, unde s-ar fi găsit grave nereguli, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu (foto).

Potrivit acestuia, forul judeţean va interveni în această situaţie şi va oferi găzduire persoanelor găsite în centrul respectiv în unităţi din subordinea instituţiei.

„În cursul zilei de astăzi, 11 iulie, am fost anunţat de către domnul prefect al judeţului Vâlcea, Mihai Oprea, că o comisie specială de control, constituită din dispoziţia acestuia, a efectuat o verificare la Căminul de bătrâni ‘Casanova’ din Râmnicu Vâlcea, unde au fost găsite grave nereguli, motiv pentru care se va dispune închiderea acestui centru. Deoarece drama acestor persoane nu ne este indiferentă, după discuţia cu domnul prefect am decis să venim în sprijinul persoanelor care nu erau îngrijite corespunzător în acest azil privat şi am dispus următoarele: constituirea unui grup operativ, aflat la dispoziţia prefectului judeţului Vâlcea, care, după o evaluare medicală a beneficiarilor serviciilor ‘Casanova’ şi, în funcţie de starea de sănătate a acestora, să identifice spaţii pentru găzduirea lor în unităţile specializate din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea”, a precizat preşedintele forului judeţean vâlcean, potrivit Agerpres.

Citește și: Proteste organizate în Piața Victoriei din Capitală, pentru demiterea miniștrilor Gabriela Firea și Marius Budăi

Grupul operativ este compus din reprezentanţi ai conducerilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti, DGASPC Vâlcea şi Centrul pentru Persoane Vârstnice Lădeşti.

Prefectura Vâlcea nu a anunţat până acum nimic oficial despre acest control, însă Rădulescu a ţinut să menţioneze că în cazul căminului privat de bătrâni se aşteaptă emiterea deciziei de închidere, după care beneficiarii aflaţi aici vor merge la evaluare la Spitalul Judeţean şi repartizaţi, în funcţie de starea fiecăruia, fie la una dintre unităţile spitaliceşti din judeţ, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„Intervenim în această situaţie nefericită, chiar dacă unitatea respectivă este una privată şi nu publică, deoarece, pentru noi, oamenii trebuie trataţi cu respect, indiferent de starea lor de sănătate sau de statutul social. Voi urmări personal demersurile care urmează a fi făcute pentru rezolvarea acestei probleme, fiindcă că vreau să mă asigur că aceşti oameni nu vor mai suferi din cauza celor plătiţi să îi îngrijească. Prefectul şi instituţiile guvernamentale controlează, noi ne facem datoria să îi preluăm, chiar dacă acolo e afacere privata! E vorba de oameni şi viaţă lor. De aceea m-am mobilizat, deşi şi noi suntem controlaţi, dar nu avem probleme semnificative”, a mai declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Citește și: Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe depune plângere penală împotriva ministrului Muncii, în legătură cu cazul azilelor groazei

Potrivit publicației Jurnalul Olteniei, marți după-amiază, în jurul orei 17.00, o mică parte dintre beneficiari au fost duși la unul dintre centrele din Băbeni. De acolo, miercuri dimineață se va face relocarea lor. Inclusiv la centrul de Urgență din Râmnicu Vâlcea – Nord vor fi duși o parte din vârstnici.

Sursa citată relatează că, în jurul orei 18.30, proprietarii azilului au încuiat poarta și nu mai vor să o deschidă. La fața locului este și prefectul cu Poliția, salvări etc. Se îndreaptă spre UPU (Spitalul județean), unde trebuie aduși pentru evaluare bătrânii, și președintele CJ Vâlcea!

Citește și: În plin scandal al azilelor groazei, partidul lui Voiculescu și Piedone anunță că o susține pe Gabriela Firea la alegerile pentru Primăria Capitalei

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Consiliul Județean Vâlcea / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...