Câmpina are un nou primar. Candidatul PSD a câștigat alegerile | Oglinda de Azi

Data:

spot_img

Câmpina are un nou primar. Candidatul PSD a câștigat alegerile. Irina Nistor din partea Partidului Social Democrat a obținut mandatul pentru Primăria Câmpina.

Câmpina are o nouă conducere administrativă după alegerile locale din 9 iunie, social-democrații obținând și cele mai multe mandate de consilieri locali.

Potrivit rezultatelor parțiale, Irina Nistor este noul primar al municipiului Câmpina, iar PSD va fi prezent în Consiliul Local cu 7 consilieri.

Rezultatele neoficiale indică faptul că, la funcția de primar, Irina Nistor a obținut de la câmpineni cu aproximativ 11% mai multe voturi față de actualul edil al orașului, liberalul Alin Moldoveanu.

Citește și: Exit poll Nicușor Dan: 45% voturi. Gabriela Firea: 24%, Piedone: 13%, Sebastian Burduja: 10%

În ceea ce privește Consiliul Local, cel mai probabil, doar patru formațiuni politice au obținut un scor care să le asigure prezența în viitorul legislativ: PSD – 7 mandate (30%), PNL – 6 mandate (23,65%), PCC – 4 mandate (15,34%), AUR – 2 mandate (7,48%).

Continuarea în Oglinda de Azi

Cine este Irina Nistor

Irina Mihaela Nistor s-a prezentat câmpinenilor astfel:

„Un om tânăr, o femeie corectă și muncitoare, un om aflat la început de drum politic, dar cu o experiență în administrația publică de aproximativ 18 ani. O persoană echilibrată și cu multă energie.

Un om direct pentru că spun ceea ce gândesc și nimic nu mă oprește atunci când știu că lucrurile trebuie făcute bine. Sunt un om de cuvânt și de echipă.

Citește și: Alegerile locale și europarlamentare. Ziua în care aflăm dacă România rămâne o democrație

Am fost toată viața mea alături de oameni, de copii și de acele persoane care mi-au solicitat sprijinul.

Am lucrat în învățământ, care este poate cea mai frumoasă meserie din lume și am încercat să creionez sufletele frumoase ale copiilor și să contribui la dezvoltarea armonioasă a acestora.

Am lucrat în administrația câmpineană, clădind un serviciu de la zero și lucrând alături de oameni de specialitate din toate domeniile de activitate ale primăriei.

De-a lungul anilor, am studiat, am urmat cursuri și m-am specializat în managementul sectorului public”, potrivit campineanul.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto:oglindadeazi.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Felicitări si mult SUCCES!
    Strategie si putere de muncă, nu va fi ușor.
    Ne uitam cu speranță la dumneavoastră, ne dorim să reușiți si să fiți un fel de Elena Lasconi al Câmpinei!
    Mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related