Benedek Mező e la câțiva kilometri de Sfântu Gheorghe, pe șoseaua care duce la Vâlcele. Treci de Kilometrul 4, mai mergi puțin și faci la stânga, spre pădure. Vezi manejul, clădirile din lemn, caii și călăreții din șosea. Conduci încet pe drumul de țară, de parcă nu ai vrea să tulburi nimic.
Lași mașina într-o parcare mică și o iei pe jos, pe lângă căsuțele de lemn. E încă rece, sfârșit de februarie, dar curtea e plină de copii. Înțeleg că e ziua unuia dintre ei. Părinții pregătesc de mâncare, fac focul. Câmpia lui Benedek e un cunoscut loc de tabere pentru cei mici.
Citește și: Manipulările pro-ruse care au prins în România. Ce frici sunt alimentate intenționat
Pământul nu e nici moale, dar nici înghețat, noroiul nu se urcă pe bocanci, mergi ușor pe lângă gardul electrificat. „Pentru urși, să nu intre, pentru cai, să nu iasă”, spune, mai târziu, Kerestely Kamilla, instructoarea de călărie. Libertatea se poate trăi deplin în spatele oricărui gard.
Sunt patru cai acum în manej și patru fete în șa și Kamilla în mijloc, îndrumând fetele. Un lipițan, un cal de sport românesc și doi andaluzi cenușii. Pe unul îl cheamă Hamu (Scrum). Fetele au căști și corsete de protecție și își conduc caii cu pricepere.
Îmi place de Hamu, andaluzul care mă face să mă gândesc la regii Spaniei care i-au ținut la mare cinste și la conchistadorii care au cucerit America de Sud călărind andaluzi.
Puțin mai jos, într-un manej acoperit, construit din lemn, un instructor duce de dârlogi un ponei, iar pe spinarea căluțului, un puști de grădiniță. Pe jos, pâslă și nisip, așa cum se cuvine să fie în orice manej bun.
Continuarea și galerie foto în Covasna45.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: covasna45.ro)
