Drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania. Când se va deschide circulația

Data:

spot_img

Drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania avansează. Săptămâna viitoare vor avea loc procedurile de recepţie, iar în 28 martie se va drumul la circulaţia rutieră, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe șantierul șoselei de centură.

„La ce am văzut aici, cred că se poate să dăm drumul pe 28 martie, joia viitoare. Vreau să felicit Strabagul pentru ce a făcut şi la sfârşitul anului trecut pe Cheţani – Câmpia Turzii, felicitări, au terminat cu luni bune înainte de termenul contractual.

Şi la fel aici, vreau să-i felicit, pentru că au avut provocări. La un moment dat, vorbeam cu domnul Bolojan, în proiect era un sens giratoriu în mijlocul drumului expres, chiar două, ceea ce ar fi fost o inovaţie pentru autostrăzile din lume”, a declarat ministrul Grindeanu, citat de Agerpres.

Drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania este în continuarea Drumului experes Arad-Oradea

Sorin Grindeanu a menţionat că acest drum vine ca o continuare la Drumul expres Arad-Oradea, ale cărui trei loturi sunt în licitaţie, într-o imagine mai amplă a rutei internaţionale de la Marea Baltică la Marea Egee.

„În prezent avem în licitaţie toate cele trei loturi de la Oradea la Arad, apoi venim cu Autostrada 1 Arad – Timişoara, şi până la sfârşitul anului vom semna şi vom da câştigătorii şi la Timişoara-Moraviţa.

Cel mai scurt drum de la Marea Baltică la Marea Egee este cel care pleacă de la Gdansk, Varşovia, Cracovia, Kosice, Debreţin, Oradea, Arad, Timişoara, Moraviţa, Belgrad, Salonic.

Dacă vrem să facem acest drum şi să treacă pe la noi, trebuie să ne mişcăm foarte, foarte repede. Şi asta facem. Urmează ca Serbia să facă şi ei cei circa 50 de kilometri de drum”, a precizat ministrul Grindeanu.

Citește și: De ce nu îl reevaluează ucrainenii pe Alexei Navalnîi. ANALIZĂ PRESShub

Drumul de legătură de 19 kilometri

Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, care a iniţiat acest proiect în ultimul său mandat ca primar al Oradei, a afirmat că deschiderea acestui drum de legătură, de 19 kilometri, va face ca Oradea să fie legată direct cu Europa.

„Cei care ştiu cum sunt accesele de pe autostradă în Timişoara îşi dau seama ce dificil este să ai autostradă în apropiere şi să nu ai legătură cu ea.

Pentru realizarea acestui proiect, care este un pionierat pentru România, în 2016 s-a semnat primul protocol de colaborare dintre o autoritate locală şi CNAIR, s-a predat proiectul către CNAIR, a urmat studiul de fezabilitate, refacerea lui.

Am colaborat în aceşti ani foarte bine cu guvernele României, cu Ministerul Transporturilor şi s-au făcut nişte modificări foarte importante, cu reconfigurări, pentru care mulţumesc miniştrilor prezenţi şi companiei”, a spus Bolojan.

Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a apreciat şi el finalizarea lucrărilor cu o lună mai devreme şi a subliniat importanţa continuităţii în realizarea unor asemenea proiecte, de la o guvernare la alta, de la ministrul Bode la ministrul Grindeanu, dar şi a colaborării între autorităţile locale şi centrale.

„Aici, domnul preşedinte Bolojan este un exemplu foarte bun în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, cât şi punerea la dispoziţie a fondurilor locale, ca împreună cu cele de la bugetul de stat să poată produce dezvoltare”, a afirmat liderul PNL.

Citește și: Tot mai multe localități din România nu mai plătesc facturi pentru energie. Soluția unei comune din județul Cluj

Noua şosea va colecta traficul spre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară pe DN1 Cluj – Oradea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că atunci când există bunăvoinţă, hotărâre şi mai ales stabilitate politică, se pot duce la bun sfârşit proiecte importante.

Şoseaua ce leagă Oradea de Autostrada Transilvania (Biharia) are o lungime de 19 kilometri, din care 13 km cu profil de drum expres şi 6 km de drum naţional, cu câte două benzi pe sens şi parapeţi despărţitori.

Acest drum face joncţiunea dintre centura municipiului Oradea cu primul tronson, de 5,3 kilometri, realizat din Autostrada Transilvania, de la graniţa cu Ungaria, respectiv Biharia – PTF Borş II. „Ciotul” de autostradă este deschis din anul 2020.

Noua şosea va colecta traficul spre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară pe DN1 Cluj – Oradea, dar şi de pe DN 76 Deva – Oradea şi DN 79 Arad – Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan (a doua centură a municipiului Oradea), ceea ce va duce la reducerea numărului de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradiei.

Drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania

Proiectul drumului de legătură a fost lansat de Primăria Oradea în parteneriat cu CNAIR în perioada 2017-2018, în ultimul mandat de primar al lui Ilie Bolojan.

Contractul pentru realizarea lucrărilor la Drumul Expres DEx11 a fost semnat cu firma austriacă Strabag în iulie 2021, iar lucrările au început în primăvara anului 2022.

Valoarea contractului este de 545,9 milioane lei, din fondurile UE prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Durata contractului este de 30 de luni (6 luni au fost alocate pentru proiectare şi 24 pentru execuţie).

Citește și: Președintele CJ Călărași către un procuror: „Dacă mă trimiţi în judecată rămâi pe cap cu mine pentru toată viaţa!”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...