Când toată lumea țipă cultură și iese varieteu. Poate părea anacronic subiectul acum, cu toți ochii pe naționala României, dar profit de faptul că atunci când vine vorba de investiția în cultură, toată lumea devine serioasă. Seriozitate doar aparentă.
Sincronizarea evenimentelor nu am ales-o eu. La sfârșitul lunii martie, am trimis o scrisoare/petiție/sesizare către Ministerul Culturii, referitoare la bătaia de joc pe care Opera Națională București ne-o servește, ce e drept, nu de-acum, ci de multă vreme. Semnalată în mai multe rânduri.
Cum n-am primit niciun răspuns, am revenit. Poate, totuși, citește cineva. De ce revin?
Semnalele de alarmă pe care le trăgeam atunci mi-au fost adeverite, între timp, și de fapte.
Nu, nu este referitor la doamna ministru. La câți miniștri s-au perindat pe la Cultură, vreo 33 în 35 de ani, persoana acestuia a devenit nerelevantă.
Ar fi fost foarte posibil să trimit scrisoarea unui ministru și să primesc răspunsul de la altul. Nu cred că doamna ministru înțelege ce i se întâmplă.
De-a lungul timpului, centrele de putere și interese s-au impus, desigur profitând și de vanitatea numiților în funcții. „Vanity is definitely my favorite sin” (John Milton).
Aici doar punctez conținutul epistolei:
Relație contribuabil/spectator
Scumpirea biletelor peste noapte, fără motiv (citește aici). Rămase nevândute, biletele devin invitații.
Automat, pe lângă instituție, finanțăm și necunoscuți, „pă persoană fizică”, cum ar spune Vanghele. Management dezastru: scăderea numărului de spectacole, artiști cu salarii mari care nu văd scena cu lunile, dar schema e indestructibilă???, la fel contractele pe viață. Pensie înaintea pensiei. Varieteul și improvizațiile ocupă programul.
S-a trecut chiar în faza de jigniri la scenă deschisă: folosindu-se rețeaua radioului public, am fost desemnați Public PROLETCULTIST, că cerem prețuri rezonabile la bilete, pe de-o parte, raportate la veniturile din România, pe de altă parte, în concordanță cu oferta, deplângem calitatea.
Alții au fost înfierați că ar avea interese (sic!).
Premiera „Œdipe” de George Enescu
Biletele nu s-au vândut, sala s-a umplut cu elevi. Paradoxal, imediat biletele s-au scumpit. O întrebam pe doamna ministru dacă și-a propus să transforme cultura în lux?
Œdipe-Enescu ar putea deveni noua Birkin- Hermès. N-aveam de unde să știu la vremea respectivă că preferă Vuitton.
Îi aminteam că, de fapt, „Œdipe” trebuia să fie în repetoriu de doi ani, la fel și anunțata „Clemență..”.
Practic, premieră, în această stagiune, a fost doar baletul „Tevye”. În schimb, banii din subvenție pentru producții s-au dus pe musicaluri, teatru scump și alte divertismente.
Nu în ultimul rând, dar doar pentru profesioniști, îi sugeram o analiză de benchmarks pe costuri în comparație cu opere de afară.
Concluziile rămân aceleași și chiar mai mult.
Restrângerea drastică a accesului și transformarea culturii în divertisment
Pe vremea lui Ceaușescu, cultura era un lux din cauza cenzurii. Acum devine financiar un lux. Zici mersi că nu e vreo necesitate cultura, că s-ar muri pe capete.
Din spusele unui taximetrist care ducea o doamnă la TES, unde era spectacol cu opera „Alcina” de Handel, vorbind despre biletele de 500 lei de la ONB: „Cum să mergi cu familia la Operă, că te costă de zici că pleci în concediu?”
Într-un articol mai vechi comparam cu prețul facturii la gaze.
Management dezastru, resurse aruncate direct în coșul de gunoi, aproape o deturnare de fonduri cu acceptul ministerului
Precizez că bugetul anual ONB de bunuri și servicii (administrare, producții, mentenanță producții, bucătăria firmei, colaborări) este, în medie, de circa 2,4 milioane euro, restul de 14 milioane de euro reprezentând drepturi salariale!!!
Zgomotul care se aude cu mărirea bugetelor la Cultură nu se referă la producții pentru spectatori, se referă la salarii.
Dacă cineva ar verifica „pontajul” pe prestații în toate instituțiile publice de artele spectacolului, cum se face, ar constata că angajatul joacă foarte puțin pentru ștatul de plată, dar foarte mult pentru propriul buzunar. S-ar putea să nu apară oficial, de-aia se auto-clamează artiștii săraci.
Am așteptat și declarația de avere a domnului director, dar nefiind încă publicată, am să citez din cea pe 2023, venituri anuale:
- Salariale: 48.000 de euro,
- activități independente: 47.000 de euro.
Cam 1.000 de euro pe săptămână peste salariu. Cel mai tare este faptul că la aceste venituri se primesc și tichete de vacanță. Similar, salariu mai mic, normal, și pentru adjunctul lui.
Câștigurile extra vin, logic, din dirijat. Unii dintre angajatori sunt alte instituții publice!?!
Întrebarea este când mai manageriază?
Practic, pentru o reușită de bun simț îți trebuie minim 5 zile. Îți trebuie și mai mult, dar vorbesc de limita de jos. Nu-i cunoaștem cota, dar ce ziceți, o fi ca a lui Barenboim?
Mă gândesc că s-ar duce să dirijeze afară, n-ar sta să transpire în săli fără aer condiționat, nu? Sau să-și bată capul cu sindicate, cabluri, bugete.
Dar, din această perspectivă a veniturilor, ar trebui să înțelegem că directorului nu i se par scumpe biletele, oricât ar mări prețul. Deci, problema e, de fapt, la public.
Voi nu câștigați cât câștigă dumnealui. Nici nu sunteți angajați la stat.
Lăsând gluma deoparte, Ministerul nu e străin de nimic din toate acestea. Pe diverse canale a fost informat, dar nicio măsură n-a luat. Cultura n-are audiență, deci ministrul nu câștigă voturi politice.
Culmea, acceptă cu nonșalanță răspunsurile managerului. Iată câteva din explicațiile acestuia transmise unui alt petiționar.
La capitolul managementul calendarului, respectiv program, se mulțumește să-l tânguie pe manager că nu poate prevedea ce artiști folosește, din cauză că n-are buget multianual. V-ați luat țeapă, doamna Turcan.
Stagiunea centenară, cea care a fost concepută de altcineva, nu de actualul manager, a fost publicată exact ca afară. Stagiune integrală. Că, ulterior, managerul nu a fost în stare să se țină în totalitate de ea ține de incapacitatea acestuia.
A alungat spectatorii mărind prețurile la bilete, a făcut praf înțelegerile cu invitații. Din versiunea sa proprie veți auzi că artiștii sunt neserioși.
Evident, nu e adevărat, dar poate că, pentru a-i tăia elanul golănesc, ar trebui confruntat chiar cu artiștii.
Dacă mai punem că tot dumnealui se bătea cu pumnii în piept că va prezenta cel puțin jumătate de stagiune, eșuând în aceeași lunară comunicare, îți dai seama că tot stafful e incapabil.
Explicația pentru creșterea astrală a prețului la bilete pentru opera „Œdipe” ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.
După ce au produs-o, probabil din lipsă de ingineri sceno-tehniști care să moduleze decorul, acesta trebuie montat de fiecare dată ca prima dată, contra unei sume de mii de euro.
Idioțenia este maximă, pentru că biletele nu s-au vândut, deci au rămas și cu banii dați și cu biletele nevândute.
Ministerul, după ce dă această explicație pe care a crezut-o inteligentă, mai vine cu cireașa de pe tort în care arată că ei au aprobat aceste tarife.
Doar că tarifele mărite erau din februarie, cererea ONB a fost depusă la jumătatea lui martie și ministrul a parafat-o la sfârșitul lui martie.
Și, deși ministerul explică „științific” care sunt parametrii care țin de stabilirea prețului, iată și cea mai bună dovadă că habar n-au cu ce se mănâncă bugetul de produs.
Această cheltuială nu era prevăzută. Nu, bugete de produs nu se fac, sunt prea artiști pentru asta, în plus, nu sunt banii lor. Iar urechea muzicală nu ajută la bugete.
Culmea ridicolului o atinge ministerul cu explicația pentru premiera musicalului „Shrek”, bijuteria coroanei!
Până acum, pentru producția sa s-au cheltuit peste 300.000 de euro, la prima strigare.
2 spectacole NEVÂNDUTE, pentru care, în disperare de cauză, au făcut ofertă de „1+1”, plătești un bilet și ai unul gratuit. DEZASTRU.
Ministerul i-a răspuns așa petiționarului: „Spectacolele sunt programate ținând cont de misiunea instituției, care are dublu rol: cultural și educațional (!?!), cât și de viziunea managerială a conducerii instituției”. Pam-pam.
- Hello, vorbim de Opera Națională, care n-a avut nicio premieră de operă, cele două sunt, în fapt, translatate din alte stagiuni, deci nu cea curentă. Și doar o premieră de balet.
- Conform cărui capitol bugetar se fac proporțiile între activitatea de bază, operă și balet și divertisment?
- „SHREK se adresează părinților și copiilor” – cât tupeu/prostie poți să ai să zici că s-a gândit cineva la familie când biletele au plecat de la 250 de lei!!! Din ton, Ministerul pare mândru de musical. Cred că e mai pe înțelesul lor.
- În 2016, în celebrul scandal ONB, împotriva unificării Operei Naționale cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, angajații exact asta spuneau, că producțiile sunt incompatibile. Sigur, dacă te uiți la „Shrek”, în afară de orchestră, dacă o fi fost întreagă, și dirijorul manager, restul, soliștii, chiar sala, nu aparțin ONB. E curios că acum nu-i mai aud pe patrioții ăia de serviciu să urle cât îi țin bojocii. Unii chiar să sară la bătaie.
În numele aceluiași misionariat, diversificarea a continuat: conferințe (sunt la modă, oamenii mai mult vorbesc despre, fără să consume), mini-spectacole de cameră, mini-recitaluri, experimente de operă, divertisment, teatru – un singur artist plătit cu 20.000 de euro, pentru 7 spectacole. Vă garantez că e cu mult mai mult decât afară.
Toate aceste firimituri ținute și prin foaiere vin doar să mascheze inactivitatea, misdirection, și să îmbunătățească cifra de spectatori.
De principiu, nimeni n-are nimic împotrivă, atâta timp cât misiunea principală și spectatorii sunt respectați. Dar ce pot garanta este că distanța până acolo e astronomică. Asta rezultă și din proaspătul raport pe 2023 urcat pe site-ul ministerului.
Diletantismul urlă din fiecare pagină. Știu că îl puteți citi, dar iată pe scurt despre ce este vorba. Extrag doar bătaia de joc. Ordinea bănuiesc că este impusă de o procedură. Nu este nimic logic, un talmeș-balmeș la fel ca managementul în sine.
Încă de la prima pagină suntem introduși în acțiune. ONB și colaborările sale. Nu știm în ce constă, nu că ne-ar interesa.
Spre exemplu, o deplasare în Azerbadjan s-a lăsat cu un dirijat al managerului-dirijor, „Rigoletto” (G.Verdi), eveniment „care s-a constituit într-o primă concretizare a colaborării concrete (sic!) între cele două opere naționale.”
Au urmat Belgrad, Coreea, Roma. Spectacolele gratuite de la Viena, unde solista a fost din afara colectivului ONB. Sigur, Oana Șerban e o soprană bună. Chiar mă întreb ce caută la OCC și nu la ONB.
Citește și: Opera din București a scumpit biletele cu până la 400%, bucurați-vă de cultură!
Deliciul începe de la Analiza SWOT
Puncte tari: „Calitatea proiectelor derulate” (proprii și în parteneriat – ce vă ziceam mai sus) ?!; „Echipă managerială cu potențial” !? (ori e profi, ori e tânără speranță, dar nu e tare).
„Public prezent în număr mare la spectacole” ??? Nu se dă nicio cifră în raport!!! Fără grad de ocupare plătit/invitați, număr exact de spectacole pe tipuri. Nici măcar opera și baletul nu se diferențiază. Nu trebuie să fii geniu să-ți dai seama că omul se ascunde după vânzările de musical.
Puncte slabe: „numărul de locuri din sală/beneficiari plătitori (nici jumătate din cel al teatrelor mari din Europa)”. Ați înțeles?
Nu se umple nici această sală, dar le trebuie una mai mare. „Mediu intern rezistent la schimbare!”. Superb. Sopranele să se apuce de musical, tenorii de conferințe, balerinii de dansuri populare.
Oportunități: „Potențial mare de public al Capitalei (studenți, profesioniști, expați și turiști)”- eu aș fi pus și migranți, dacă tot nu se mai bazează pe români.
Amenințări: „Eroziunea publicului de muzică clasică și de operă”!? (mă predau, aici s-a rupt uvertura. Bine că n-a zis extincția.)
Urmează bla, bla și cum pot ei să facă, dar n-au făcut nimic, cum studiază, dar n-au învățat nimic. Cifre de Gâgă cu interacțiuni pe social media, internet etc. O pierdere de vreme și resurse monumentală.
Urmează pagini inepte, totuși, e de reținut în „favoarea” misiunii operei în România, pe care ar trebui s-o apere, că pe primul loc la cele mai vândute spectacole de operă este musicalul „Fantoma de la Operă”. Sau, din culise aflăm că ONB deține 42 de titluri.
Nu știu la ce îi folosește că oricum rulează doar 9 sau 10 și, oricum, titluri esențiale nu a mai rulat demult. Urmează acel talk the talk, dar aici e interesant capitolul pentru copii. Unde se bate cu Opera comică pentru copii. Nu se scrie de niciun buget. Un capitolaș de realizări.
Conferințele, alt musical „Fantoma de Operă”, o operă premieră „Nunta lui Figaro”- raport 1:1. Și participarea la „Noapte muzeelor”. Nu știu dacă evenimentul „Noaptea minții” există, dar i s-ar potrivi.
Urmează înșiruirea programului!? Pe bune? Adevărul e că… cu ce să umple paginile? De unde se vede și mai bine că mai mult au stat decât au cântat.
Este, pur și simplu, o insultă la adresa inteligenței să pui așa ceva într-un raport managerial, dar probabil or ști ei cui se adresează. Altfel, n-are logică.
Când vine vorba de cifre, venituri, în față vin tare veniturile din musical, probabil un fel de „bate șaua să priceapă iapa”. Uite cât am câștigat cu asta.
Ei, bine, tocmai s-a arătat că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Chiar și așa, musicalurile pot fi puse la TNOM „Ion Dacian” fără număr.
După care se pogoară peste noi strategiile, politicile, programele…. dragi tovarăși și pretini-vom face și vom drege, dar aflăm cu stupoare din propunerea de buget că sunt prevăzute venituri mai mici!!!
Și, în ultima penultima pagină, dar nu în ultimul rând (sic!), aflăm că: pentru „Fantoma de la Operă”, 15 spectacole, a costat realizarea vreo 330.000 de euro. IMPORTANT!
Pentru cine a uitat, statul a mai dat o dată bani pentru exact același titlu (TNOMID), culmea, și atunci, și acum a fost aceeași distribuție. În loc de un revival de, probabil, 50-100.000 de euro, țara asta săracă a dat alți bani pe aceeași distracție.
„Nunta lui Figaro” a costat 230.000 de euro și a fost programată doar de 5 ORI. Știu, la noi nu prea sunt voci de Mozart, dar cine i-a pus să monteze Mozart?
„La Clemenza di Tito” a costat deja 220.000 de euro, iar premiera să sperăm că va fi.
Și, atenție! „Œdipe” a costat 615.000 de euro (plus mii de euro la fiecare programare) pentru șase spectacole, din care ultimele două, cele cu prețurile mărite, vânzări dezastru.
Și numai pentru asta, și cei care au luat decizia ar trebui concediați pe loc. Dar bănuiesc că a fost strecurată la final că până acolo ori se uită, ori se plictisește cine citește.
Mai grav este că ONBul nici nu e excepție. Poate doamna ministră va citi mai atent și va face ceva cu care să rămână în istoria culturii.
Îi va lăsa în pace pe ăia de la LVMH care au producție în țară de sute de milioane de lei, iar dacă tot ține la ia românească, ar vedea cum poate stopa comercializarea a vagoane de ii chinezești sau tone de ceramică (inclusiv „Horezu”). Iar dacă îi plac musicalurile, poate să și le procure peste drum de minister. La TNOMID.
O precizare necesară. Să nu se înțeleagă că nu-mi plac musicalurile. Îmi plac. Văd tot ce apare afară. Dar acolo musicalurile nu se fac la Operă. Sunt produse independente de divertisment. Cu atât mai mult, la noi, risipa de fonduri trebuie stopată de vreme ce există fonduri dedicate.
Concluzia ar fi simplă, dacă ne uităm și la raport, să transformăm și Opera Națională București în Teatru de Musical și de Revistă (penele de struț acum sunt finanțate doar de primărie) și Teatru. Poate ne lămurește doamna ministru? Dar cred că puțin circ n-ar strica.
Deșteaptă-te, române! Hai, România!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
