Candidați și membri USR amendați de Poliție pentru postări electorale pe Facebook

Data:

spot_img

Candidați și membri USR amendați de Poliție pentru postări electorale pe Facebook. În mai multe locuri din țară, polițiștii au mers acasă la candidați/președinți de filială și membri ai partidului pentru a-i sancționa, arată USR într-un comunicat de presă.

În Timișoara, Dan Reșitnec, șef de cabinet al primarului Dominic Fritz, a fost sunat de Poliție pentru că a distribuit o postare video, „De ce iubim Timișoara”.

„Ligia Dugulescu, președinte PMP Timiș, candidată la CJ și europarlamentare, a fost căutată de Poliție acasă să o amendeze pentru cover-ul de pe Facebook. Un alt membru USR Timișoara a fost sunat de Poliție ca să șteargă o postare, altfel va primi avertisment scris.

USR îi cere ministrului Cătălin Predoiu să oprească aceste intimidări, iar Poliția să se ocupe de infractori, nu de poze de pe Facebook.

În vreme ce «periază» Internetul, Poliția lui Predoiu nu vede încălcările legii din lumea reală.

În Pitești, candidatul PNL la Primărie, din filiala ministrului Justiției, astăzi, în mod ilegal, a plătit o mașină care să meargă prin oraș și să afișeze mesaje electorale care au fost interzise prin decizie BEC”, menționează USR într-un comunicat.

Citește și: Alegerile locale și europarlamentare. Ziua în care aflăm dacă România rămâne o democrație

Ce ilegalități au fost ignorate

În Botoșani, într-o secție de vot, președintele a desgilat sacii cu buletinele de vot și le-a ștampilat în această seară, deși legea spune clar că doar mâine dimineață la ora 6 puteau face asta.

Când candidatul USR a atras atenția că se încalcă legea, președintele de secție a explicat că își asumă riscul.

„Legea în România pare să fie o opțiune pentru unii, în timp ce Poliția Română supraveghează paginile candidaților Dreapta Unită. Li se vede de la depărtare disperarea și nu ne vom da bătuți. Îi îndemn pe toți cetățenii să iasă la vot.

Am acest drept legal și orice poate să o facă în continuare fără a indica un anumit partid sau candidat”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR și coordonator al campaniei electorale din partea USR.

Citește și: Am fost în aceeași încăpere cu 15 membri AUR. Și m-am îngrozit

Candidați și membri USR amendați de Poliție

Cazuri similare au avut loc în județul Sălaj. Carmen Gabriela Olar, candidată la Primăria Zalău, a primit avertisment pentru că nu șterge postările de campanie de pe Facebook, puse înainte de încheierea campaniei.

Cristina Carastoian, angajată USR Sălaj, a distribuit un video cu îndemn la vot și s-a trezit la ușă cu Poliția, care a amenințat-o cu amendă și că-i blochează contul de Facebook.

Mihai Tămaș, președinte USR Sălaj, a primit două avertismente pentru că nu a dat jos afișe electorale deși erau pe proprietate privată și pe panoul Primăriei (legea nu prevede această obligație!).

În județul Mureș, deputatul USR Adi Giurgiu a distribuit pe un grup o postare cu ultima zi de campanie și a fost sunat să meargă la Poliție, unde i s-a întocmit un proces Verbal.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related