Capcană periculoasă pe o şosea modernizată cu fonduri UE | VIDEO

Data:

spot_img

Capcană periculoasă pe o şosea din Iași modernizată cu fonduri UE. Un segment de drum surpat a fost reparat provizoriu cu pământ şi piatră.

Lipsa asfaltului, cauzată de riscul continuu de alunecare a terenului în zonă, a determinat o diferenţă de nivel însemnată, iar „capcana” este sesizată în ultimul moment de conducătorii auto.

Urmele de frână de pe marginea asfaltului demonstrează din plin eforturile disperate ale celor care se trezesc în faţa gropii.

Deşi finalizată, Axa rutieră Iaşi-Suceava încă mai oferă surprize conducătorilor auto care folosesc acest traseu, fie în mod regulat – localnicii, fie de nevoie – de către cei care vor să evite aglomeraţia de pe şoseaua Iaşi-Tg. Frumos cu preţul a 30 km în plus.

YouTube video
Capcană periculoasă pe o şosea din Iași

Amintim că tronsonul ieşean al Axei (92 km) a fost finalizat în termenul impus de finanţarea europeană, adică la sfârşitul anului trecut, în vreme ce pe segmentul din Suceava se va lucra şi anul acesta.

Pe ultimul lot din cele trei de pe teritoriul judeţului Iaşi, lucrările s-au încheiat în decembrie. Au mai rămas totuşi unele detalii precum marcajele – inexistente pe cei 40 km. În noiembrie a fost anunţată şi predarea Lotului 1 (29 km), la aproape patru ani de la emiterea ordinului de începere.

Mai târziu, dar şi mai scump

Primul lot recepţionat de Consiliul Judeţean, beneficiarul modernizării celor 92 km de drum, a fost cel mai scurt dintre toate: Lotul 2, 22 km.

Chiar şi aşa, constructorului i-au trebuit 3 ani şi 3 luni ca să-l dea gata, deşi termenul iniţial a fost de 2 ani. În ciuda întârzierilor, constructorul nu a fost penalizat, ci, dimpotrivă, a primit bani în plus.

Mai grav însă e că aceşti bani nu au venit ca urmare a necesităţii remedierii unei probleme ivite pe parcurs – surparea de lângă Lacul Bulbucani.

Actuala administraţie de la CJ dă vina pe fosta administraţie, pe motiv că s-ar fi zgârcit atunci când s-a făcut proiectarea, în timp ce fosta conducere îi critică pe şefii de acum ai CJ pentru problema nesoluţionată pe segmentul de drum dintre satele Focuri şi Bulbucani.

Capcană periculoasă pe o şosea modernizată cu fonduri UE. Petice umplute cu pământ

După cum se ştie, drumul s-a surpat în lac la doar câteva zile după recepţionarea lucrărilor. Constructorul, Alpenside SRL, a remediat în scurt timp problema, dar reparaţia a durat de asemenea scurt timp.

Sarcina unei intervenţii mai serioase a rămas în curtea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor.

Citește și: Lavinia Bughiu, soţia vicepreşedintelui CJ Argeş, Adrian Bughiu, condamnată la 8 luni de închisoare şi 12.360 de euro daune morale

Drumarii ar trebui să stea de pază lângă capcana din calea conducătorilor auto, pentru că terenul continuă să se mişte.

Viteza maximă admisă în lege pentru autoturisme pe drumurile judeţene este de 90 km/h, iar viteza luată în calcul de obicei la proiectare pentru modernizarea sau construirea acestui tip de drumuri este cea din localităţi, 50 km/h.

Evident, condiţiile de drum pot să afecteze viteza de parcurs, mai ales acolo unde există şi semnalizare.

Nu este cazul pentru cei care vin dinspre Focuri şi se îndreaptă spre Bulbucani-Gropniţa pe Lotul 2 (DJ 281D). Porţiunea de aproximativ 50 m lungime, de pământ cu piatră care a umplut malul surpat, nu se vede decât când ajungi în dreptul ei. Urmele de frânare demonstrează acest lucru.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...