Cardiolog din laboratorul dr. Tesloianu: „Nu există niciun test ca să îți dai seama dacă un stimulator cardiac e nou sau folosit”

Data:

spot_img

Ancheta procurorilor și dezvăluirile din presă cu privire la scandalul stimulatoarelor cardiace reutilizate de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași au generat un val de panică în rândul pacienților care au fost tratați de cardiologul dr. Dan Tesloianu. Miile de pacienți care au avut implantat un stimulator cardiac sau un defibrilator în ultimii cinci ani au rămas cu o întrebare – ce ne facem dacă avem un aparat „second hand” în piept și nu știm?

Alții au avut tot felul de probleme medicale după momentul în care au suferit o intervenție în ultimii cinci ani și își pun întrebarea dacă motivul pentru care nu s-au simțit bine și a fost nevoie să facă vizite repetate la medic nu este legat de proveniența dispozitivului medical implantat la Iași.

„Ziarul de Iași” a discutat cu astfel de persoane și alte instituții media au prezentat aceste cazuri în ultimele 48 de ore. Am reușit, în premieră, să discutăm cu unul dintre specialiștii cardiologi care au lucrat cu dr. Dan Tesloianu care le explică oamenilor ce trebuie să facă în aceste situații.

După implantarea stimulatorului, „dureri permanente și mâna stângă umflată”

Elena, o femeie de 74 de ani, a avut mai multe probleme medicale de-a lungul timpului până când a ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava cu respirație dificilă, transpirații nocturne, amețeli și o stare generală negativă. Medicii i-au explicat că are o problemă cu inima care necesită implantarea unui stimulator cardiac, motiv pentru care au redirecționat-o la Laboratorul de cardiologie intervențională de la Clinica de Cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Aici, fără să stea deloc în așteptare, a fost consultată de dr. Dan Tesloianu, a fost confirmat diagnosticul și a fost implantat dispozitivul.

De atunci au început însă problemele pentru Elena: a început să i se umfle mâna stângă și pieptul în zona inimii, are dureri permanente acolo unde a fost implantat, subcutanat, dispozitivul medical. Fiica ei a dus-o de mai multe ori la spital, inclusiv la cabinetul privat al dr. Tesloianu, însă a povestit pentru „Ziarul de Iași” că vizitele au fost „inutile”.

„Are dureri permanente acolo unde e stimulatorul cardiac, de parcă ar trece întruna curent electric prin corp. Nici ritmul cardiac nu e uniform, noaptea apare că are pauze mari ale ritmului față de perioada zilei. Acum credem că poate i-a fost montat un stimulator second hand, iar cel nou s-a dus la cineva care a plătit. Nu știm ce să facem”, a spus, pentru publicația noastră, fiica pacientei care lucrează în Iași.

Citește și: INVESTIGAȚIE Un funcționar din Ministerul Educației și-a rezervat „pe viață” catedra la două colegii din Focșani, fără să fie angajat al acestora

Șapte stimulatoare la rând, în decurs de câțiva ani

Un caz mult mai grav l-a avut doamna Mihaela, care a avut mai multe vizite la dr. Tesloianu după ce stimulatoarele cardiace nu au funcționat corespunzător. Numele pacientelor au fost modificate de publicația noastră pentru că aceștia sau aparținătorii au dorit să ofere mărturiile sub protecția anonimatului. Însă doamna Mihaela a vorbit și cu mai multe televiziuni, printre care și Digi24, Antena 1 sau Prima TV, în același context, povestind prin ce a trecut.

A suferit șapte intervenții pentru amplasarea unui stimulator cardiac din 2013 încoace. După prima operație, totul părea că a funcționa cum trebuie, însă la câteva luni după „crăpa cusătura și (n.red. aparatul) ieșea afară”. Femeia le-a spus jurnaliștilor că nu a primit niciodată vreun document cu privire la dispozitivul medical implantat în piept și că a trecut de alte șase ori prin aceeași procedură de-a lungul timpului. „Nu îmi primea corpul, le dădea afară, de șapte ori m-a tăiat, acum am aflat de ce”, a povestit femeia.

Și în mediul online sunt mai multe mărturii pe platformele de socializare ale persoanelor care spun că au fost la dr. Tesloianu și, după implantarea dispozitivelor, au resimțit unele efecte adverse pe care alți pacienți nu le-au avut, după cum le-au spus și doctorii când s-au prezentat la spital.

Continuarea, în Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...