Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări cu judecata

Data:

spot_img

Cartea intitulată „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale” a fost retrasă brusc de pe piață de către editura care a publicat-o. Volumul conținea o listă de nume a „vectorilor propagandei ruse”, care a stârnit reacții dure din partea celor menționați. Și chiar din partea unora nemenționați, care au amenințat cu darea în judecată.

PRESShub a discutat cu Sorin Bocancea, coordonatorul volumului, despre această retragere a cărții – lucru rar în România totuși, și cu directoarea editurii care a publicat-o și apoi scos-o de pe piață, pentru a afla ce s-a întâmplat.


Autori: Bianca Iosef, Răzvan Chiruță


Scandalul public a plecat de la unul dintre capitolele volumului, în care unul dintre autorii invitați, Constantin Ilaș, a inclus o listă a „vectorilor propagandei” rusești în România. Lista cuprinde persoane fizice, precum George Simion, Cosmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Marius Tucă sau IPS Teodosie, posturi de televiziune, precum România TV, și site-ul ale unor publicații mai mult sau mai puțin cunoscute.

„Lista putiniștilor” din capitolul  Războiul hibrid pentru colonizarea minţilor. Propaganda pro-rusă din România, scris de Constantin Ilaș
„Lista putiniștilor” din capitolul Războiul hibrid pentru colonizarea minţilor. Propaganda pro-rusă din România, scris de Constantin Ilaș

Publicarea imaginii de mai sus pe Facebook, chiar de către coordonatorul cărții, Sorin Bocancea, rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, a stârnit un val de reacții negative din partea celor incluși în listă.

Cei mai mulți au acuzat faptul că au fost indexați într-o „lista neagră”. Autorul enumerării a explicat că nu este vorba de așa ceva și că deține argumente și dovezi pentru fiecare nume menționat ca „vector al propagandei” rusești.

Sorin Bocancea: Textul nu a fost gândit ca o listă

Citește și: Secretariatul General al Guvernului a angajat un avocat pentru procesul cu avertizorul de integritate Ștefan Jicol, deși are 14 juriști

Pe 25 februarie, Sorin Bocancea a anunțat public că volumul „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale” a fost retras de pe piață de către Editura Institutului European, unde a fost publicat. PRESShub l-a contactat pe profesor pentru a afla ce s-a întâmplat.

„Este vorba de un text științific, elaborat de unul dintre colaboratorii la acest volum, este vorba de domnul lector doctor Constantin Ilaș, care a făcut practic un inventar al temelor [de propagandă], în primul rând. Deci nu a fost intenția de a face inițial o listă. A inventariat toate temele propagandei ruse.

Temele propagandei ruse, așa cum spune domnul Ilaș în partea teoretică a contribuției sale, nu sunt doar cele care, în mod explicit, afirmă că războiul este bun, că Putin are dreptate sau că «actorașul» de la Kiev trebuie fugărit și așa mai departe.

Sunt mai multe teme care intră în siajul propagandei ruse, teme care nu au fost lansate în România pentru prima dată începând cu februarie 2022, cum sunt suveranismul, anti-occidentalismul, concepțiile anti NATO, toate cele acele mitologii cum că suntem o colonie a UE, suntem sclavi ai NATO și ai Statelor Unite și așa mai departe”, a menționat coordonatorul lucrării în discuția cu PRESShub.

Autorul susține că are sute de dovezi

Sorin Bocancea afirmă că autorul listei care a stârnit furia celor menționați nu a scris niște nume la întâmplare și are și numeroase dovezi pentru ceea ce susține.

„Luând toate aceste teme pe care le-a împărțit pe categorii, Constantin Ilaș a plecat totuși de la premiza că propaganda nu este un fenomen natural și impersonal precum ploaia, cutremurul, vântul. Propaganda este purtată de niște nume.

Domnul Ilaș a făcut o inventariere, are câteva sute de link-uri și pagini pe care nu le putea pune într-un text de 10-15 pagini, cum este specificul unui text într-un volum colectiv.

Atunci, a sintetizat și a pus în ordine toate categoriile de mesaje și la final a scris unde găsim aceste tipuri de mesaje în România.

A pus în ordine alfabetică persoanele pe paginile de Facebook sau pe blogurile cărora a găsit acele tipuri de mesaje. La aceștia găsim una dintre categoriile de mesaje pe care Ilaș le prezintă cu o pagină înainte. Acesta dedică cel mai mult spațiu categoriilor de mesaje, lista nu ocupă nici o pagină”, a mai afirmat Sorin Bocancea.

Bocancea: Lista este o simplă remarcă

Coordonatorul cărții mai susține că această listă nu conține nimic altceva decât numele unor persoane care au răspândit, în diverse moduri, mesaje susținute de Vladimir Puțin fără să aibă un motiv anume.

„Ceea ce a făcut Constantin Ilaș nu este o noutate, s-au făcut și în Occident studii similare pe această temă, s-au publicat și nume. Nu a sărit nimeni, pentru că a spune că cineva propagă un mesaj al propagandei ruse nu înseamnă că este automat agent plătit al Moscovei.

Poți să fi putinist și doar pentru că-l iubești pe Putin sau pentru că ești adeptul modelului dictatorial al acestui lider politic.

Nu este obligatoriu faptul că ai luat bani de acolo, ci pur și simplu că acele mesaje ale propagandei ruse, mesaje sintetizate în discursul de la Valdai de la finalul lunii noiembrie 2022, le pui pe pagina ta. Faptul că propagi acest mesaj nu înseamnă că te-a pus cineva sau că te-a condamnat și așa mai departe.

Pur și simplu dacă tu ai libertatea să propagi acel mesaj, am și eu libertatea să spun că propagi acel mesaj.

Este vorba de aceeași libertate de exprimare de care se bucură și vectorii propagandei ruse fie că vor, fie că nu vor, dar dovezile sunt luate de pe pagina lor, pentru că nu a fost inventată o listă. Nu le-a interzis nimeni vreo carte, așa cum s-a întâmplat cu volumul pe care l-am coordonat”.

Volumul publicat de Editura Institutul European din Iași

Bocancea: „Nu pot să scot capitolul, pentru că ar însemna să ne asumăm o culpă pe care nu o avem”

Sorin Bocancea a menționat pentru PRESShub că reacțiile au fost exagerate, inclusiv în ceea ce privește catalogarea studiului inclus în volum ca o „listă neagră”.

„Acea sintagmă îi aparține exclusiv lui Liviu Mihaiu, care nici nu apărea pe acea listă, dar s-a simțit vizat și aceasta a fost întreaga poveste.”

Sorin Bocancea a explicat și de ce această carte a fost retrasă. Profesorul a mențonat că în urma unei somații din partea jurnalistei Oanei Stănciulescu primite atât de editură, cât și de dumnealui, dar și de cel care a scris acest capitol, Contantin Ilaș, Institutul European a ales să nu mai distribuie volumul.

„Editura s-a înfiorat și a oprit volumul de la distribuție, deci în prezent volumul este retras de pe piață. Editura a zis că îi dă drumul dacă scoatem capitolul domnului Ilaș, iar eu am refuzat această ingerință a editurii în libertatea de exprimare, mai ales că în contractul de editare apare clar că toate ideile și opiniile sunt în responsabilitatea autorilor.

Doamna Dumitrescu, directoarea editurii, s-a speriat și a retras volumul. Nu pot să scot capitolul, pentru că ar însemna să ne asumăm o culpă pe care nu o avem. Editura s-a speriat pur și simplu și a spus că nu dorește procese. Eu unul nu am putut să-mi asum o astfel de cenzură”, a explicat Sorin Bocancea.

Nume care nu ar trebui să fie pe listă

Totuși, pe lista „vectorilor propagandei” au apărut și numele lui Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, și al jurnalistei Oana Stănciulescu. Ulterior, autorul capitolului a menționat că în cazul primului a fost „o eroare de redactare”.

„La pagina 468 apare numele lui Andrei Ursu în loc de Adrian Ursu, realizator TV”, menționează Constantin Ilaș.

Pe de altă parte, includerea pe listă a Oanei Stănciulescu, colaborator PRESShub, este complet greșită, pentru că aceasta nu a avut nici în ultimul an, de când Rusia a invadat complet Ucraina, nici anterior momentului 22 februarie 2022 poziții pro-putiniste sau pro-rusești.

Stau dovadă numeroasele postări pe Facebook în care condamnă invazia militară și politica dictatorului Putin, dar și pozițiile sale publice din emisiuni tv și din articole.

Somații și amenințări cu darea în judecată

Jurnalistul și activistul Liviu Mihaiu a anunțat pe Facebook, la scurt timp după ce volumul a ieșit pe piață, că îl va da în judecată pe Sorin Bocancea.

„Nu ți-e rușine, nene, să faci liste negre și să-i faci «putiniști» de a valma pe cei care ies din linia oficială de propagandă, pe jurnaliști, și după aia să te dai victimă cenzurată… de către cine, ipocritule!? Hal de sofism moral la un rector… Ne vedem fix în instanță cu încă vreo patru cinci jurnaliști. De acum am scos sabia din teacă impotriva tuturor agenților Mr. Smith care încearcă să ne pună etichete staliniste…”.

Liviu Mihaiu nu este singurul care a menționat că va apela la instanță. Un anunț în acest sens a fost făcut și de către Mirel Curea, prim-redactor șef al Evenimentului zilei, publicație menționată ca „vector al propagandei”.

Citește și: SURSE Incertitudine la DNA după alegerea făcută de Predoiu pentru șefia instituției

Editura explică de ce a retras cartea, care nu ajunsese încă pe piață

Directoarea editurii care a publicat inițial această carte, Mioara Anca Dumitrescu, a precizat, pentru PRESShub, că a ales într-adevăr să scoată de pe piață acest volum, pentru că a fost publicat în grabă.

„Lucrurile stau așa. Volumul acesta a fost publicat într-o grabă foarte mare, pentru că atât coordonatorul, cât și o parte dintre autori doreau să aibă o lansare în decembrie, lucru care s-a întâmplat pentru că noi am editat câteva exemplare pe care noi le numim exemplare de prospectare și le trimitem și în teren.

În momentul în care a apărut discuția legată de numele apărute pe acea listă, am primit unele telefoane și am retras acele puține exemplare, nu știu dacă au fost 20 pe care noi le-am distribuit, 15 de exemplare fiind distribuite coordonatorului și autorilor pentru drepturile de autor.

Aceste volume probabil au circulat și au putut fi parcurse de persoane care au sesizat apariția acelei liste. Era firesc să le retragem, ca să ne dumerim și noi despre ce este vorba și să analizăm mai bine situația ținând cont de faptul că volumul a fost trimis foarte rapid.

Am consultat membrii ai Colegiului Editorial, unii dintre ei fiind co-autori ai acestui volum, și toată lumea, cu o singură excepție care a confirmat regula, au ajuns la concluzia că în mod corect, ar fi trebuit ca lista din articolul domnului Ilaș să fie însoțită de menționarea surselor de informare, lucru care nu era prezent”, a explicat Mioara Anca Dumitrescu.

Directoarea editurii afirmă că nu a cerut scoaterea capitolului integral

Directoarea editurii a răspuns, pentru PRESShub, că nu a cerut eliminarea completă a capitolului scris de Constantin Ilaș, ci doar a acelei liste sau înlocuirea ei cu un alt paragraf.

„Am vorbit cu coordonatorul, domnul profesor Sorin Bocancea, și i-am spus la ce concluzii am ajuns, aceea că trebuie să avem dovezi în momentul în care încadrăm niște oameni într-o categorie sau alta, între putiniști și anti-putiniști.

Era datoria noastră, ne făcusem mea culpa, și i-am prezentat concluziile la care ajunsesem cu colaboratorii noștri, toți au considerat că ar trebui să avem și sursele de informarea.

Domnul profesor Bocancea a spus că există aceste dovezi pentru cei menționați, dar că nu poate să le pună în carte pentru că ar rezulta un volum dublu sau triplu ca număr de pagini.

Atunci i-am propus domnului profesor să eliminăm lista. Domnul profesor a refuzat să scoată lista, deci nu s-a vorbit de scoaterea articolului domnului Ilaș. Restul articolului era coerent și fără această listă care se putea înlocui cu un alt paragraf, cu un comentariu.

Domnul profesor a refuzat ambele variante, dar nu a fost vorba de scoaterea întregului articol”, a precizat Mioara Anca Dumitrescu.

Directoarea editurii „Institutul European” din Iași consideră reacția oamenilor enumerați de Constantin Ilaș ca fiind una normală și îndreptățită.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ilustrație realizată cu DALL-E, soft de inteligență artificială.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
23 COMENTARII
  1. […] Scandalul public a plecat de la unul dintre capitolele volumului, în care unul dintre autorii invitați, Constantin Ilaș a inclus o listă a „vectorilor propagandei” rusești în România. Lista cuprinde persoane fizice, precum George Simion, Cosmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Marius Tucă sau IPS Teodosie, posturi de televiziune, precum România TV, și site-ul ale unor publicații mai mult sau mai puțin cunoscute, scrie PressHub […]

  2. „…trebuie să avem dovezi în momentul în care încadrăm niște oameni într-o categorie sau alta, între putiniști și anti-putiniști….”. Perfect gresit! Propaganda sovietica (deci si cea a lui Putin) functioneaza prin ambiguu si manipulari ordinare, afirmatii false amestecate cu adevaruri trunchiate si rastalmacite, acuzatii fara dovezi sau cu dovezi fabricate, atacuri la persoana. Demontarea ei presupune, intradevar, contra-argumente cu dovezi si informatii clare, verificabile. Dar asta nu este destul! Daca vrei sa ai succes impotriva efectelor reale ale propagandei rusesti, pe langa demontarea onesta si argumentata, trebuie sa actionezi exact la fal: sa inunzi spatiul informational cu minciuni si mizerii incat sa-i tina ocupati cu demontarea lor. La coada la portocale nimeni nu e dispus sa asculte prelegeri stiintifice cu citate si referinte dar toti inghit barfa ieftina. Si rusii stiu asta.

  3. Nu mă pot pronunța asupra veridicității informațiilor din acest articol, dar nu pot să mă abțin în ceea ce privește greșelile de redactare. Nu aveți cum să fiți veridici cu atâtea greșeli în text. Parcă a fost scris pe genunchi, la mișto sau în grabă, în metrou.

  4. Eu cred ca se poate rezolva problema lipsei dovezilor punand in carte un link catre o sursa online media si care sa fie usor de preluat de catre oricine care vrea sa consulte dovezile pentru care acei oameni au fost etichetati putinisti. In felul acesta cartea nu si-ar dubla paginile si dovezile ar fi la indemana tuturor sa le consulte.

  5. Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări cu judecata | Dolj | Craiova | Băilești | Calafat | Filiași | Dăbuleni Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări cu judecata | Dolj | Craiova | Băilești | Calafat | Filiași | Dăbuleni

    […] Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări … […]

  6. SA DEA CU PIATRA CEL FARA PRIHANA , DAR IN LEGATURA CU „RUSIA/ UCRAINA” AMBELE ENTITATI NE AU TICALOSIT SI NENOROCIT IN ISTORIE SI CHIAR SI ACUM…DILEMA TREBUIE REZOLVATA PT.
    SANATATEA MORALA A NATIUNII !
    MACAR , BINE CA NU AU ARSO !
    CA SI CU VOLUMUL XI- EMINESCU- CARTEA VA APAREA IN AFARA TARII , DECI ZARURILE AU FOST ARUNCATE !
    DE STIUT- AM CITIT- IN POLEMICA VII CU MAROTE IN DISCUTII VII CU PRINCIPII !
    SA AUZIM NUMAI DE BINE…DAR NU CRED…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

MetroCharge, un proiect care ajută transportul public să devină mai ecologic | Aktual24

MetroCharge, un proiect care ajută transportul public să devină...