Un cuplu stabilit în satul Filitelnic, comuna Bălăușeri (județul Mureș), Elek Zoltan Jakab și Anna Huber, și-a propus să restaureze cât mai multe case tradiționale săsești din această localitate, atât pentru includerea acestora în circuitul turistic, cât și pentru salvarea unui stil arhitectural aparte, care începe să se piardă.
”Majoritatea caselor din Filitelnic aveau stilul acela specific, cu acoperișul de la stradă un pic teșit. Din păcate, prin anii 50-60, înainte de plecarea sașilor, majoritatea caselor au suferit o modificare, proprietarii au schimbat aspectul, mai ales frontul din față. Au renunțat la geamurile acestea cu boltă și au pus geamuri mari, pătrate, au stricat zidurile din față și astfel s-a pierdut foarte mult din aspectul inițial. Sașii aveau un stil cu niște pătrățele interesante, însă au schimbat aspectul total. Era o modă atunci.
Iar dacă păstrezi forma, ești scutit de niște autorizații care altfel te pot ține în loc. E destul de greu și de costisitor, pentru că nu ai voie să folosești beton sau materiale moderne. Foarte mulți cred că au renunțat din această cauză și încep să folosească termopane și alte materiale, iar astfel se pierde total stilul. Acesta a fost un sat săsesc și noi avem o viziune ca în următorii cinci-șase ani, cel puțin centrul, de o parte și de alta a pârâului, să redevină ceea ce a fost cândva”, a declarat, pentru Agerpres, Elek Zoltan Jakab.
Deși nu s-a născut în acest sat, Elek Zoltan Jakab, care este absolvent al unei facultăți de istorie, însă care lucrează într-un domeniu tehnic, spune că s-a îndrăgostit iremediabil de acest loc, mai ales că acum este responsabil și pentru restaurarea bisericii fortificate din Filitelnic, care începe să atragă turiști.
”Avem foarte mulți oameni care au fost aici ca vizitatori, care au spus că ar sta aici mai ales în perioada verii sau în alte perioade ale anului, doar pentru a vedea turnul bisericii sau să se plimbe să vadă împrejurimile.
Deocamdată vom face asta la un nivel micuț, adică nu ne extindem foarte mult. Să vedem cum pornește și câți turiști o să avem. Eu sunt convins că o să avem un cerc mai restrâns de clienți, dar care va reveni în permanență aici”, a afirmat Elek Zoltan Jakab.
Citește și: Cum s-a transformat un castel ruină într-un Castel Viu. Experimentul Posmuș
Tot acest efort de restaurare a caselor săsești, a adăugat el, nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerei sale, Anna Huber, specializată în fizica clădirilor, care după mai bine de 30 de ani petrecuți în Germania a ales să se mute la Filitelnic.
Anna Huber, care s-a născut la Sovata și a emigrat în Germania alături de familia ei, în urmă cu 33 de ani, a spus că a vizitat acest sat după ce a aflat de existența bisericii fortificate, construită în secolul al XV-lea, în stil gotic. Aici l-a întâlnit pe Elek, care era implicat în salvarea bisericii, și astfel a decis să se mute din nou în România, de data aceasta la Filitelnic.
Anna Huber a spus că în prima casă săsească pe care a achiziționat-o în urmă cu doi ani a investit deja de trei ori prețul de cumpărare pentru a o aduce la forma tradițională, până acum investiția fiind de circa 130.000 de euro.
”M-am născut la Sovata și când am avut 14 ani părinții mei au plecat în Germania. Am mers și eu cu ei, dar inima întotdeauna mi-a fost aici, în România, în zona asta. Iar acum, când copiii mei merg pe drumurile lor, eu am revenit aici.
Și la Sovata îmi place, dar aici îmi place mult mai mult. Am găsit aici o casă de vânzare și după ce am cumpărat-o am avut foarte mult de lucru. Nu s-a văzut prima dată ce probleme are, dar când ne-am apucat de lucru găseam probleme peste tot și șobolani și apă, de toate. În cele din urmă investiția a fost foarte mare. Nu ne-am gândit că trebuie să facem atâtea, dar am făcut și nu îmi pare rău. Am restaurant tot, începând de la pivniță până în pod, totul a trebuit înlocuit, numai zidurile au rămas. În cele din urmă i-am redat aspectul”, a declarat Anna Huber.
Pe lângă cele trei case care urmează să fie restaurate, Anna Huber și Elek Zoltan Jakab au închiriat și casa parohială de lângă biserica fortificată, astfel încât să poată dezvolta un plan privind dezvoltarea turismului în zonă, care să atragă inclusiv voluntari care să se implice în efortul de restaurare a Bisericii Evanghelice.
Biserica a fost construită în secolul al XV-lea, în stil gotic, are un cor poligonal și un turn pentru clopotniță, iar în anul 1780 corul și sala au fost acoperite cu bolți în cruce, cu arce dublouri. Fortificația care înconjoară biserica și turnul are o incintă poligonală, un turn al porții, construit în anul 1653, și un turn de apărare, la nord de biserică.
Din datele parohiei evanghelice, acoperișul turnului a fost refăcut în 1787, iar în 1969 s-au făcut reparații majore la turn și biserică.
Începând cu anul 1980, când comunitatea săsească a început să emigreze în Germania, și mai ales după 1990, când s-a produs o plecare în masă a sașilor, biserica s-a degradat considerabil, bolta sălii s-a prăbușit parțial, iar turnul și zidul de incintă s-au degradat.
Asociația ARCUS din Târgu Mureș a reușit, în urma unui proiect de intervenție de urgență, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, să salveze biserica de la prăbușire, însă proiectul este departe de a fi finalizat.
Ansamblul fortificat din Filitelnic este format din biserică, școală și o casă parohială.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa fotografiilor: Anna Huber / Facebook)