Castelul Corvinilor şi Cetăţile Dacice din Munții Orăștiei, câştigătoare la două secţiuni ale concursului Destinaţia Anului

Data:

spot_img

Castelul Corvinilor din Hunedoara şi Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei au ocupat primele locuri la două secţiuni ale competiţiei Destinaţia Anului 2024, organizată de principalele entităţi cu atribuţii în turismul românesc, a anunțat miercuri Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei sunt Destinaţia Anului 2024, la categoria „Tărâmuri cu istorie şi tradiţie”, în timp ce Castelul Corvinilor din Hunedoara a ocupat locul I la categoria „Atracţii cultural-educative”.

Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei sunt administrate de CJ Hunedoara, preşedintele instituţiei, Laurenţiu Nistor, apreciind, în acest context, că premiul obţinut confirmă grija pe care autorităţile au faţă de aceste monumente UNESCO.

„Este o mare responsabilitate pentru noi, aceea de a avea în grijă monumente atât de valoroase, înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dar am dovedit că suntem serioşi, că avem o strategie de promovare care dă rezultate, iar românii iubesc aceste locuri unde îşi are neamul nostru rădăcinile”, a menţionat Nistor.

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia / Facebook

Citește și: Cum a fost schimbată judecătoarea din dosarul „2 Mai”

La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a arătat că locul I obţinut de Castelul Corvinilor la secţiunea „Atracţii cultural-educative” este o confirmare a faptului că monumentul medieval este administrat şi promovat corect.

„Obţinerea acestui titlu este o confirmare a faptului că modul în care este administrat şi promovat Castelul Corvinilor este unul corect, dar şi a faptului că este recunoscută pe plan naţional atenţia deosebită acordată de municipalitate atât monumentului în sine, prin proiectele de restaurare – conservare, dar şi zonei adiacente, prin proiectele de punere în valoare şi adaptare la cerinţele actuale ale turismului. Distincţia primită ne onorează, dar ne şi obligă să continuăm pe acelaşi drum: cel al dezvoltării Hunedoarei ca destinaţie turistică excepţională”, a conchis primarul municipiului Hunedoara.

La ediţia din acest an a concursului „Destinaţia Anului” au mai obţinut rezultate bune: „Ţara Haţegului – Retezat” – locul 3 la categoria „Regiuni eco-turistice” şi „Dinosaur World Transylvania” – nominalizare la categoria „Distracţie şi Aventură”.

„Destinaţia Anului” este o competiţie organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului în parteneriat cu Alianţa pentru Turism, Institutul Oraşelor Vizionare (IOV), Asociaţia „Cred în România”, Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenoreşti, R-Patriot, Urlaub in Rumanien, Academia de Studii Economice Bucureşti şi Asociaţia de Ecoturism din România (AER).

Citește și: Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa fotografia principală: Muzeul Castelul Corvinilor / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Turismul rural. Destinații pentru 2025 | Monitorul de Cluj

Turismul rural. Destinații pentru 2025. Pentru a încuraja călătoriile...

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Iată când le poți vizita | Funky Travel

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa își...

„Tramvaiul cultural” din Timișoara – o galerie de artă în mișcare | Puterea a Cincea

„Tramvaiul cultural” va oferi locuitorilor și vizitatorilor ocazia de...

Specialiști: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

Autor: Raluca Nicolae Lipsa investițiilor străine în turism a survenit...