Câștigătorii TIFF 2024. Un film indian, marele învingător

Data:

spot_img

Câștigătorii TIFF 2024 (Festivalului Internațional de Film Transilvania) au fost anunțați sâmbătă seara. Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, a mers la filmul indian Fetele tot fete / Girls Will Be Girls, au anunțat organizatorii TIFF.

Filmul de debut al regizoarei Shuchi Talati vorbește despre ce înseamnă să fii femeie într-un mediu strict și opresiv printr-o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.

„Povestea acestui film este foarte legată de India, dar am sperat întotdeauna că și oameni din afara acestui spațiu și timp foarte specific în care se desfășoară povestea vor rezona cu ea. Simt că acest premiu spune asta”, a declarat Shuchi Talati în video-ul prezentat la gală.

Câștigătorii TIFF 2024. Premiul Special al Juriului

Tot un film indian a fost recompensat și cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro: Fata îndărătnică / The Adamant Girl, în regia lui Vinothraj Palani, care a mai fost premiat la TIFF și în 2021 pentru debutul  Pietricele / Pebbles.

Juriul Competiției Oficiale a fost impresionat și de modul în care regizorul Sebastián Quebrada reușește să spună în Celălalt Fiu / The Other Son o poveste personală urmărind conflictele interioare ale fiecărui personaj. Acesta a fost recompensat cu Premiul pentru Cea Mai Bună Regie, în valoare de 3.000 de euro.

Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, a fost acordat lui Hassan Pourshirazi, pentru rolul din filmul Bătrânul burlac / The Old Bachelor (r. Oktay Baraheni). După cum au motivat alegerea membrii juriului, „actorul se aruncă fără vreo teamă sau rușine într-o interpretare viscerală a unui personaj care întruchipează răul absolut în toată complexitatea sa”.

Premiul pentru Lungmetraj din cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc a fost câștigat de filmul independent Clasat / Dismissed, regizat de Horia Cucută și George ve Ganæaard. Acesta constă în 2.000 de euro, oferiți de DACIN SARA, și servicii de laborator în valoare de 10,000 de euro, oferite de CINELAB România.

Tulburătorul documentar Alice On & Off, regizat de Isabela Tent, a fost laureat cu Premiul ZFR pentru Debut, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, dar și cu Mențiunea Specială a Juriului „What’s Up, Doc?” și Premiul FIPRESCI.

Câștigătorii TIFF 2024. Competiția What’s Up, Doc?

Competiția What’s Up, Doc?, care cuprinde filme care se joacă cu convențiile cinemaului documentar, a fost câștigată de Kix (regia Dávid Mikulán, Bálint Révész). Premiul în valoare de 2.000 de euro a fost acordat pentru „siguranța cinematografică cu care autorii însoțesc, ca niște complici detașați, transformarea unui copil”.

Bálint Révész, unul dintre regizori, a declarat într-un video difuzat la Gala de Închidere că „TIFF funcționează ca un spațiu în care profesioniștii din industria maghiară de film se pot întâlni între ei, dar și cu invitați internaționali, într-un festival care a avut întotdeauna o atenție specială pentru filmele maghiare. Pentru noi, e mai mult decât un simplu festival de film.”

Publicul TIFF și-a ales și în acest an preferații. Premiul publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Mastercard, a mers la Frate de-o vară / Summer Brother (regia Joren Molter), în timp ce Moromeții 3 (regia Stere Gulea) a primit Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts’ Award), în valoare de 2.500 de euro, oferit de Vodafone.

Citește și: De ce votează tinerii partidele de extremă dreapta

Câștigătorii TIFF 2024. Lista completă a premiilor

Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro: Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati)

Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro: Sebastián Quebrada, pentru filmul Celălalt fiu (The Other Son).

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro: Fata îndărătnică (The Adamant Girl, r. Vinothraj Palani)

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim: Hassan Pourshirazi, pentru rolul din filmul Bătrânul burlac (The Old Bachelor, r. Oktay Baraheni)

Mențiunea Specială a Juriului: Jarne Heylen și Joël in ‘t Veld, pentru rolurile din filmul Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter)

Premiul publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Mastercard: Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter)

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 2.000 de euro, oferit de DACIN SARA și servicii de laborator in valoare de 10,000 de euro, oferite de CINELAB România: Clasat (Dismissed, r. Horia Cucută, George ve Ganæaard)

Mențiunea Specială a Juriului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj: Weekend în familie (Family Weekend, r. Mihnea Toma)

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania: Alice On & Off (r. Isabela Tent)

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.000 de euro și 5.000 de euro în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm: Flori, fete și băieți (Truth or Dare, r. Simona Borcea)

Premiul secțiunii „What’s up, Doc?”, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Tenaris Silcotub: Kix (r. Dávid Mikulán, Bálint Révész)

Mențiunea specială a juriului „What’s Up, Doc?”: Alice On & Off (r. Isabela Tent)  & La Reine (r. Nikola Klinger)

Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts’ Award), în valoare de 2.500 de euro, oferit de Vodafone: Moromeții 3 (r. Stere Gulea)

Premiul Juriului Ecumenic, în valoare de 1.000 de euro, oferit de SIGNIS și INTERFILM unui film din competiția festivalului: Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter)

Mențiune specială a Juriului Ecumenic: Unde merg elefanții (r. Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga)

Premiul SIGNIS, în valoare de 500 de euro, oferit de SIGNIS România, unui film de scurtmetraj din secțiunea Zilele Filmului Românesc: Pisica moartă (Cat funeral, r. Ana-Maria Comănescu)

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc: Alice On & Off (r. Isabela Tent)

Premiul de excelență: actrița Catrinel Dumitrescu

Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială: Daniele Luchetti

Câștigătorii TIFF 2024, în cadrul programelor

Transilvania Pitch Stop

Premiul Chainsaw Europe – 25.000 de euro în servicii de post-producție: Dancing Angels (Turcia), regizat de Ferit Kilic și produs de Diloy Gülün și Beste Yamalioglu (Karma Films)

Premiul TPS Development, oferit de AVANPOST, în valoare de 5.000 de euro: Curtain (Ucraina), regizat de Valeria Sochyvets și produs de Inna Lastochkina (Contemporary Ukrainian Cinema)

Premiul VILLA KULT pentru dezvoltare, în valoare de 500 de euro: Kid Hazard (România), regizat de Răzvan Marinescu și produs de Irina Enea (Baking Films)

Premiul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, în valoare de 1.500 de euro: Die, please, regizat de Ioana Mischie și produs de Andra MacMasters (Studioset)

Premiul Connecting Cottbus cocoLAB: east-west emerging producers Award – selecția unui producător din România sau Republica Moldova pentru a participa în noul program cocoLAB 2024 dedicat producătorilor în ascensiune: Irina Enea

Drama Room

Premiul pentru cel mai bun proiect de serial, constând într-un acord de dezvoltare semnat cu PRO TV: Bucharest Noir, scenariul Andrei Redinciuc

Mențiunea Specială a Juriului: proiectul The Group, scenariul Conrad Mericoffer

Rezidență de creație la castelul Bethlen-Haller, pentru un proiect din Drama Room, oferită de Domeniul Jidvei: Conrad Mericoffer proiectul The Group.

Full Moon Creative Lab

Premiul Full Moon Creative Lab pentru Dezvoltare, în valoare de 5.000 de euro oferit cu sprijinul Uniunii Europene: ICU – Immortal Care Unit, head writer: Giulio Rizzo, co-scenariști: Sînziana Cojocărescu, Greg Simmons, Nadya Todorova, facilitator Geo Doba

Competiția Locală

Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania și servicii de producție în valoare de 10.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film: Centimetric (r. Philip Găicean)

Mențiunea Specială a Juriului, constând în servicii de post-producție în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film: Cu gust de fum și amintirea verii (r. Ágnes Anna Farkas)

Premiul Special, în valoare de 1.000 de euro, oferiți de McDonald’s România: mater noster (r. Lehel Fazakas)

Alte premii

Premiul juriului tinerilor francofoni, oferit de TV5 Monde și Institutul Francez, constând în achiziția dreptului de difuzare a filmului în cinematografele din România: Amal (r. Jawad Rhalib)

Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 2.500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim – Harmony (r. Norbert Fodor)

Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 de euro, oferită de AFFT: Dezvoltarea platformei online BRICIUL – parteneriat cu asociația ALT Film // ION GNATIUC

Mențiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 1.000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2023 sau 2024: Mara Bugarin

Citește și: De la Rosalia la Rusalii, un dialog despre sacru şi profan, cu tradiţii din lumea satelor bănăţene

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: tiff.ro)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...