Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia

Data:

spot_img

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia. Ministrul Justiției a făcut publice costurile vizitelor pe care le-a făcut în străinătate în ultimele 6 luni.

Astfel, Ministerul Justiției susține că sejurul în Brazilia a costat echivalentul a 4.100 de euro/persoană și reprezintă diurna, cazarea pentru 6 nopți, inclusiv transportul cu avionul.

Ministerul precizează că în perioada 7-13 aprilie 2024, doi reprezentanți ai instituției s-au deplasat în Brazilia, „semnând declarația de cooperare între Ministerele Justiţiei din România şi Brazilia în domeniul justiției, având ca obiectiv intensificarea cooperării judiciare bilaterale între cele două state.

Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegației au fost în cuantum de 41.092,10 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, cheltuieli de protocol, servicii de protocol aeroport, asigurări de călătorie”, se mai arată în răspunsul MJ la cererea Presshub, în baza legii 544/2001.

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia

Alina Gorghiu mai arată că „toate biletele de avion achiziționate pentru deplasările doamnei ministru Alina – Ştefania Gorghiu, au fost achiziţionate în clasa economic, deşi conform prevederilor art. 10, lit. a) din H.G. 518/1995 privind unele drepturi şi obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, avea dreptul de a se deplasa cu avionul la clasa business”.

Ministrul Justiției mai precizează că „toate deplasările externe efectuate indemnizația de cazare a fost acordată în baremul prevăzut în anexa H.G. 518/1995 privind unele drepturi şi obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu toate că aceasta avea dreptul la suportarea cheltuielilor de cazare la nivelul corespunzător practicat de către hoteluri”.

Citește și: De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

Alte deplasări ale Alinei Gorghiu

  • În perioada 19 – 21 octombrie 2023, cinci reprezentanţi ai MJ s-au deplasat la Luxembourg, în vederea participării la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. „Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegaţiei au fost în cuantum de 21.936,27 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, servicii de protocol aeroport”.
  • În perioada 3 – 5 decembrie 2023, delegaţia Ministerului Justiţiei, condusă de Gorghiu, formată din patru reprezentanţi, s-a deplasat la Bruxelles, în vederea participării la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. „Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegației au fost în cuantum de 23.274,02 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, cheltuieli de protocol, servicii de protocol aeroport”.
  • În perioada 11-15 decembrie 2023, delegaţia Ministerului Justiţiei, formată din patru reprezentanți, s-a deplasat la Atlanta în vederea participării la cea de-a zecea sesiune a Conferinței Statelor Părți la Convenţia Națiunilor Unite împotriva corupției. „Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegației au fost în cuantum de 96.498,06 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, cheltuieli de protocol, servicii de protocol aeroport, asigurări de călătorie”.
  • În perioada 23 – 26 ianuarie 2024, delegaţia Ministerului Justiţiei, condusă de Alina Gorghiu, formată din trei reprezentanţi, s-a deplasat la Bruxelles, în vederea participării la reuniunea informală a miniştrilor justiţiei din statele membre ale Uniunii Europene. Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegației au fost în cuantum de 21.338,00 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, cheltuieli de protocol, servicii de protocol aeroport.
  • În perioada 18 – 23 februarie 2024, patru reprezentanți ai MJ s-au deplasat la Tokyo, „semnând prima declarație de cooperare între Ministerele Justiţiei din România și Japonia în domeniul justiției de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România și Japonia. Costurile pentru deplasarea tuturor membrilor delegației au fost în cuantum de 69.183,79 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, cheltuieli de protocol, servicii de protocol aeroport, asigurări de călătorie”.
  • În perioada 10 – 12 martie 2024, Gorghiu s-a deplasat la Roma „în vederea realizării unei vizite de lucru în Republica Italiană, semnând o Declaraţie comună privind dezvoltarea parteneriatului strategic consolidat în domeniul justiţiei între Ministerul român al Justiţiei şi Ministerul italian al Justiţiei, în vederea stabilirii celor mai bune practici pentru intensificarea cooperării judiciare bilaterale. Costurile pentru deplasare au fost în cuantum de 6.740,23 lei reprezentând diurna, cazarea, costul biletelor de avion, servicii de protocol aeroport”.

Citește și: Rejudecarea dosarului asasinării disidentului Gheorghe Ursu, respinsă de Curtea de Apel București

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia și ce a făcut acolo

PRESShub a relatat despre o deplasare clandestină a mai multor demnitari ai statului român în Brazilia. Astfel, au plecat în Sao Paulo pe bani publici următorii: Alina-Ștefania Gorghiu (ministrul Justiției), Alina Corina Corbu (preşedintele ICCJ), Cătălin Oțel (secretar general adjunct al Ministerului Justiţiei), Alex Florin Florența (procuror general al Ministerului Public pe lângă Curtea Superioară de Casaţie şi Justiţie), Georgian Pop (șeful Administrației Rezervelor Naționale).

Ministerul Justiției enumeră în răspuns toate întâlnirile oficiale și documentele semnate în fiecare dintre aceste deplasări externe, mai puțin vizitarea magazinului de băuturi alcoolice al companiei Alexandrion, din Brazilia, după cum arată firma într-o postare pe rețelele sociale.

În poze apar Alina Gorghiu, șefa Curții Supreme, Corina Corbu, dar și directorul Rezervelor de Stat, Georgian Pop.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Omul bun la toate din MJ, „uns”magistrat de legătură la Chișinău

Ministerul Justiției, condus până ieri de Alina Gorghiu, alege...

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă: „la vremuri noi, tot voi”

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă:...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...