Cât costă două regiuni din Ucraina? Prima strigare

Data:

spot_img

UE a prezentat un draft măsuri prin care vor fi sancţionate zeci de persoane, entităţi militare, politice şi din mediul de afaceri rus. Britanicii au „ţintit” cinci bănci şi trei oligarhi apropiaţi de Putin. Germania a suspendat punerea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.

„Europenii vor plăti foarte curând 2.000 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz natural!”, s-a răţoit Moscova.

Decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte ca entităţi independente şi de a trimite trupe ruseşti în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk ale Ucrainei este ilegală şi inacceptabilă, se arată într-un comunicat comun al Comisiei Europene şi al Consiliului European remis ieri.

Un prim pachet de sancţiuni a fost propus de cele două foruri. 

Pachetul îi vizează pe cei care au fost implicaţi în decizia ilegală, băncile care finanţează operaţiuni militare ruseşti şi alte operaţiuni în acele teritorii, capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, precum şi pieţele şi serviciile financiare ale UE.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Autoritățile americane iau în considerare interzicerea utilizării routerelor TP-Link din China | Aktual24

Autoritățile americane iau în considerare interzicerea utilizării routerelor TP-Link...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...