Discuțiile din ultima perioadă stârnite de vizita șefului companiei austriece OMV la București, legate de zăcămintele din Marea Neagră, ridică următoarea întrebare: Cât de multă nevoie are România de gazele din Marea Neagră și în ce măsură își permite exportul lor către vestul Europei? Proiectele mari de investiții în domeniul energiei, repornirea producției de îngrășăminte chimice și extinderea rețelelor de distribuție arată că necesarul de consum s-ar putea dubla în următorii câțiva ani. Pe de altă parte, la nivelul UE, gazul este considerat combustibil de tranziție către energia verde și, în acest context, țintele oficiale pentru consumul din România și estimările Comisiei Europene sunt mult sub cât se prognozează a fi, în realitate, necesarul.
- Mai exact, în condițiile în care gazul a fost declarat combustibil de tranziție, ne-am aștepta ca investițiile în capacități mari consumatoare de gaze pe termen lung să fie mai temperate. În schimb, în România se construiesc centrale electrice pe gaze de mari capacități și se extind rețelele de gaze.
- Ion Sterian, directorul general al Transgaz, consideră că începând cu 2027-2028, necesarul de consum se va dubla, ajungând până la circa 20 miliarde metri cubi, și că nu vor fi suficiente gazele din Marea Neagră pentru a-l acoperi.
- Estimările Comisiei Europene, folosite inclusiv în Planul Transgaz de Dezvoltare, arată, în schimb, o menținere a nivelului de consum.
Câte centrale mari pe gaze urmează să fie construite
În 4-5 ani, nici gazele din Marea Neagră nu vor satisface necesarul românesc, a declarat, recent, Ion Sterian, la “Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2023”. Consumul este de circa 11-12 miliarde de metri cubi anual, însă la aceste cantități se vor adăuga cele necesare funcționarii centralelor pe gaze. Ion Sterian spune că la Mintia vor fi necesare 2,5 miliarde metri cubi, la Iernut circa 1 miliard metri cubi, iar la Ișalnița și Turceni în jur 1,5 miliarde metri cubi.
În plus, zilele trecute, combinatul chimic Azomureș și-a reluat producția de îngrășăminte la 50% din capacitatea totală. Într-un an, în condițiile unei funcționări normale, combinatul poate consuma circa 1,2 miliarde metri cubi.
Alte 3-4 miliarde de metri cubi ar mai fi necesare pentru noile racordări la gaze ale unor localităţi, în urma extinderii rețelei, mai ales prin programul guvernamental Anghel Saligny.
Continuarea, în Hotnews.ro!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
FOTO: Neptun Deep Sursă: Facebook OMV Petrom