Cât durează un proces în România? Răspunsul este: depinde. Poate dura de la luni de zile la ani de zile, în funcție de complexitatea cazului, de avocații implicați și de numărul de recursuri. Justiția este scumpă, iar pe lângă răbdarea necesară pentru a-ți căuta dreptatea, sunt necesari și bani.
Un raport arată că, pe lângă dificultatea de a obține dreptatea în țară, dacă mergi la Curtea de la Strasbourg sau la Curtea de la Luxembourg, chiar dacă obții dreptatea, trebuie să mai aștepți ani de zile. Aceasta se întâmplă fie pentru că statul nu poate rezolva problema din cauza costurilor sistemice și ridicate, fie pentru că este prea lent sau politic costisitor.
Un nou raport publicat recent dezvăluie o problemă majoră cu care se confruntă România: țara noastră este una dintre cele mai deficitare din Uniunea Europeană în ceea ce privește implementarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Această situație nu numai că subminează statul de drept„Dreptatea întârziată este dreptate negată”, dar afectează direct încrederea cetățenilor în sistemul judiciar și în instituțiile statului. Dr. Dragoș Călin, judecător al Curții de Apel, face parte din experții care apar menționați în acest raport amplu, care pune accentul pe importanța respectării deciziilor curților europene, ca element integrant din respectarea statului de drept.
- România are cel mai mare număr de hotărâri CEDO neimplementate din UE, cu 115 hotărâri principale în așteptare, 59% dintre hotărârile principale din ultimii zece ani fiind încă neimplementate, iar timpul mediu de așteptare pentru implementarea hotărârilor principale este de 5 ani și 5 luni.
- Numărul și procentul hotărârilor CJUE aflate în așteptare de conformare de peste 2 ani este de 3 (50%), România fiind un stat care se confruntă cu dificultăți în conformare, cu 6 hotărâri studiate.
- România face parte din țările codașe în ceea ce privește implementarea hotărârilor CEDO și CJUE, conform studiilor efectuate în toate țările din UE.
Nerespectarea deciziilor CEDO
România se află într-o poziție critică în ceea ce privește aplicarea deciziilor CEDO, având 115 hotărâri care așteaptă să fie implementate, ceea ce reprezintă 59% din totalul deciziilor pronunțate împotriva țării în ultimii 10 ani. În 2023, deși Ungaria a avut cel mai mare procent de hotărâri neimplementate (76%), România este liderul la numărul absolut de hotărâri nerespectate din UE (vedeti in fotografie-sursa raport). Aceste cazuri nu sunt simple încălcări ale legii, ci reprezintă probleme sistemice și de lungă durată în ce privește respectarea drepturilor omului, in dreptul CEDO vorbim despre decizii-pilot.
Printre cele mai grave probleme se numără tratamentul degradant aplicat persoanelor cu dizabilități și celor cu dizabilități mentale, suprapopularea din penitenciare, condițiile inumane din spitalele psihiatrice. O rană adâncă și persistentă în sufletul națiunii noastre este reprezentată de ineficiența mecanismelor de despăgubire și reîmproprietărire a locuințelor naționalizate în perioada comunistă.
De exemplu, cazul Parascineti vs. România din 2012, care se referă la condițiile inadecvate din spitalele psihiatrice, și decizia-pilot Rezmiveș și alții vs. România, pronunțată în legătură cu condițiile de detenție din închisori, sunt doar două dintre numeroasele hotărâri care așteaptă încă să fie puse în aplicare. În loc să abordeze aceste probleme cu responsabilitate, autoritățile române au adesea politizat subiectul, amânând reformele necesare.
Un alt exemplu elocvent este cazul Centrului pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu, unde CEDO a constatat că România a eșuat în protejarea drepturilor unui tânăr cu dizabilități mentale aflat în îngrijirea statului. Această hotărâre, pronunțată în 2014, rămâne neimplementată, semnalând lipsa unei strategii eficiente de protecție a celor mai vulnerabili membri ai societății
Un alt caz esențial este cel din 2019, Brisc vs. România, unde un procuror a fost sancționat pentru că a informat publicul despre activitatea de combatere a corupției. În astfel de cazuri, „dreptatea nu trebuie să fie doar făcută, ci să fie văzută că este făcută”. Totuși, în ciuda hotărârilor clare, punerea lor în aplicare continuă să fie amânată.
Citește și: Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, urmărit penal pentru luare mită
CJUE și criza statului de drept în România
În ceea ce privește CJUE, raportul indică un bilanț mixt. Deciziile cu privire la statul de drept au fost parțial rezolvate, însă multe dintre ele așteaptă încă o implementare completă. Un exemplu clar este decizia Curții Constituționale din 2021 (Decizia nr. 390/2021), prin care judecătorii naționali care doreau să aplice dreptul UE au fost amenințați cu sancțiuni disciplinare. Această hotărâre a creat o criză gravă, punând sub semnul întrebării angajamentul României față de valorile europene și principiile statului de drept.
De asemenea, România se numără printre statele UE care se conformează doar parțial deciziilor CJUE (vedeti in fotografie-sursa raport). Aproximativ 83,33% din hotărârile Curții sunt respectate doar parțial, iar 50% dintre acestea sunt în așteptare de mai bine de doi ani. România și Ungaria, etichetate drept „struggling compliers”, se află în topul țărilor cu implementări întârziate, Ungaria având o rată de conformare parțială de 52,6%. Se pare că CCR încă trebuie să își dovedească atașamentul față de Constituție și traseul UE, NATO.
Citește și: Scriitoarea sud-coreeană Han Kang a câştigat premiul Nobel pentru literatură
„Dreptatea întârziată este dreptate negată”
Nu este normal ca atunci când o curte europeană stabilește cine are dreptate, respectarea deciziei să mai fie amânată ani de zile, se încălca esența articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, acesta include și respectarea deciziei, nu doar procesul în sine. De asemenea, poate fi relevant și Articolul 13, care asigură dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale competente pentru încălcările drepturilor garantate de convenție.
Deja, în România, procesele sunt lungi și se depun eforturi suplimentare pentru a ajunge la o instanța europeană, nu este normal ca justitiabil după ani de zile de procese sa ai noi întârzieri în implementarea deciziilor. Cetățenii care se adresează CEDO sau CJUE ajung să câștige cauzele, dar așteaptă ani buni pentru ca autoritățile române să aplice aceste hotărâri.
În realitate, se observă că România tinde să respecte mai degrabă deciziile CJUE, întrucât acestea sunt însoțite de amenzi considerabile și de o presiune mai directă din partea Uniunii Europene. Această presiune morală și economică contribuie la o conformare mai rapidă, într-un context european unde reputația și sancțiunile financiare au un impact puternic.
Pe de altă parte, nerespectarea deciziilor CEDO reflectă probleme sistemice care necesită nu doar voință politică, ci și investiții majore și soluții pe termen lung. Reformele necesare, cum ar fi construcția de penitenciare noi, îmbunătățirea condițiilor din azile, creșterea salariilor în sistemul de îngrijire și justiție, precum și întărirea controalelor și a educației, implică un efort financiar și logistic uriaș. Acestea sunt adesea amânate din cauza altor priorități imediate și a unei instabilități politice care complică implementarea unor reforme profunde.
România se află într-o situație dificilă în ceea ce privește respectarea deciziilor curților europene, iar raportul recent evidențiază provocările majore legate de implementarea hotărârilor CEDO și CJUE. Deși imaginea țării este afectată de aceste întârzieri, nu se poate spune că România ignoră cu totul recomandările sau că nu face eforturi în direcția corectă.
România se confruntă cu un paradox. Cum să construiești un penitenciar modern când nu ai reușit să construiești un spital nou în ultimii 35 de ani? Această realitate subliniază o lipsă de viziune pe termen lung, dar și provocările financiare și politice constante. Deși sunt necesare reforme urgente, România pare prinsă într-un ciclu de priorități concurente care împiedică progresul rapid.
Nu se poate nega faptul că acest raport pune România într-o lumină dificilă, alături de alte țări precum Ungaria, ceea ce afectează imaginea țării în cadrul UE. Totuși, trebuie recunoscut că România nu este o „țară răzvrătită” în sensul unei respingeri totale a valorilor europene, ci mai degrabă o națiune care se luptă să găsească echilibrul între multiplele provocări interne și obligațiile internaționale.
Citește și: Crimă șocantă în Prahova. Șofer de Uber ucis cu sânge rece de un client
Concluzie
Pentru ca România să poată implementa deciziile de condamnare ale CEDO și CJUE, inclusiv întrebările preliminare, este esențial să se abordeze problemele sistemice care necesită investiții majore. În acest context, Uniunea Europeană ar trebui să creeze un fond dedicat statului de drept. Acest fond ar putea ajuta statele membre să respecte deciziile curților europene atunci când bugetele naționale nu permit finanțarea necesară. Astfel, UE ar oferi un sprijin crucial pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale și a statului de drept în toate statele membre.
Sistemul justițiar din România, împreună cu politichia română au fost și au rămas codașele voite ale Europei și îndărătnicele UE.
Atât.