Cât durează vânzarea unui apartament

Data:

spot_img

Cât durează vânzarea unui apartament La Iaşi, în medie, în 43 de zile. Dar durata de vânzare a crescut în decurs de un an cu patru zile. În acelaşi timp, vânzătorii de apartamente din Iaşi ţin cel mai mult la preţ, aşa că aici s-a înregistrat în al treilea trimestru al anului trecut cea mai mică marjă de negociere (3,2%).

Chiar şi aşa, între marile oraşe din ţară, Iaşul este locul în care apartamentele se vând cel mai repede, potrivit datelor Imobiliare.ro. La polul opus, proprietarii din Cluj cu apartamente la vânzare aşteaptă, în medie, trei luni, până să-şi găsească un cumpărător care să le accepte oferta, iar în Bucureşti şi Timişoara, câte două luni.

Specialiştii în imobiliare atrag atenţia şi asupra unui alt fenomen din piaţa ieşeană a locuinţelor, şi anume acela că oferta la vânzare şi la închiriere de pe piaţa rezidenţială din Iaşi a avut de suferit în 2023.

„Numărul caselor şi apartamentelor disponibile la vânzare a scăzut cu 34%, acesta fiind al doilea cel mai mare declin înregistrat în rândul celor şase oraşe analizate (n.r.: Cea mai mare scădere a ofertei s-a înregistrat în Cluj, unde numărul apartamentelor scoase la vânzare a scăzut cu 38% în 2023 faţă de 2022)”.

Citește și: Grupuri specializate în trafic de persoane și de migranți, criminalitate informatică și trafic de droguri, destructurate de polițiști

Preţul mediu al apartamentelor a fost cel mai scăzut la Iaşi

Cât durează vânzarea unui apartament. Jucători din real estate de pe piaţa locală au tras, pe parcursul anului, un semnal de alarmă cu privire la situaţia ofertei de locuinţe noi.

Aceştia atribuie problemele apărute la nivelul pieţei dificultăţilor întâmpinate de către dezvoltatori în obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru demararea lucrărilor de construcţii, potrivit Imobiliare.ro.

Totodată, în 2023, preţul mediu al apartamentelor a fost cel mai scăzut la Iaşi, dintre cele şase mari oraşe analizate de specialiştii în imobiliare (Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Timişoara): 1.420 euro/mp util. În acelaşi timp, a crescut aici interesul cumpărătorilor pentru achiziţia unui apartament.

În total, de la 1 ianuarie până pe 5 decembrie, “aproximativ 32.300 de potenţiali cumpărători şi-au căutat viitoarea locuinţă pe Imobiliare.ro”, cu 15% mai mult decât în anul anterior. Cu toate acestea, numărul tranzacţiilor a scăzut (cu 7% faţă de 2022).

Continuarea în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...