Cătălin Zisu, general locotenent în cadrul MApN, a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și falsificare de documente, potrivit DNA.
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura controlului judiciar pe cauţiune începând cu data de 14 februarie 2025 faţă de generalul locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, colonelul în rezervă Lucian Amorăriţei şi administratorul SC Garden Center Grup SRL, pentru fapte de corupţie și falsificare de documente.
Comunicatul integral al DNA:
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 14 februarie 2025, faţă de inculpaţii:
– general locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al U.M. 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit şi ordonator secundar de credite din cadrul M.Ap.N., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
– colonel în rezervă AMORĂRIŢEI LUCIAN, la data faptelor preşedinte al comisiei de recepţie şi angajat/reprezentant al autorităţii contractante U.M. 02574 – Comandamentul Logistic Întrunit, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
– O.I., administrator al S.C. Garden Center Grup S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, uz de fals în formă continuată, participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
În ordonanţa procurorilor militari se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023, inculpatul gl. lt. Zisu Cătălin-Ştefăniţă, în calitate de comandant al U.M. 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Amorăriţei Lucian, ar fi atestat în mod necorespunzător realitatea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiţie publică „Extindere cimitir militar în cazarma 3430 Bucureşti”, în condiţiile în care, doar o parte dintre acestea ar fi fost realizate în realitate, cauzându-se, astfel, un prejudiciu unităţii militare în cuantum de 11.959.654 de lei.
În luna martie 2022, în urma organizării unei licitaţii, între Unitatea Militară 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit, în calitate de beneficiar, reprezentată legal de comandantul unităţii, inculpatul gl. lt. Zisu Cătălin-Ştefăniţă şi SC Garden Center Grup SRL, în calitate de antreprenor, reprezentată de administratorul societăţii, inculpatul O.I., s-a semnat un contract având ca obiect execuţia lucrărilor aferente proiectului „Extindere cimitir militar în Cazarma 3430 Bucureşti”, valoarea contractului fiind de 41.676.698 de lei, inclusiv TVA.
Lucrările au vizat, între altele, desfacerea împrejmuirii existente, executare racorduri electrice subterane şi reţele de apă şi canalizare, construire staţie de pompare a apelor pluviale, amenajare teren (spaţii verzi, sistematizare teren), realizare drumuri principale, alei şi iluminat exterior şi realizare platforme de încărcare gunoi.
În concret, s-a stabilit faptul că angajaţi ai S.C. Garden Center Grup S.R.L. ar fi falsificat sau ar fi determinat alţi angajaţi să falsifice, fără vinovăţie, avize de însoţire a mărfii având ca obiect transportul de pământ/moloz sau umplutură, atestând, în mod nereal, efectuarea acestor transporturi la anumite date, precum şi cantitatea de pământ transportată. Aceste înscrisuri ar fi fost încredinţate ulterior şi folosite de către S.C. Garden Center Grup S.R.L., prin inculpatul O.I., pentru a justifica solicitările de plată în faţa autorităţii contractante.
Astfel, inculpatul gl. lt. Zisu Cătălin-Ştefăniţă, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Amorăriţei Lucian, cu toate că avea cunoştinţă că o parte din lucrările menţionate anterior nu ar fi fost efectuate, ar fi aprobat procese-verbale de recepţie provizorie, ar fi aplicat vize „Bun de plată” pe facturi emise de SC Garden Center Grup SRL şi ar fi dispus decontarea facturilor emise.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zisu Cătălin-Ştefăniţă trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de comandant al U.M. 02574 Bucureşti.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Amorăriţei Lucian şi O.I. trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A. şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
Celor trei inculpaţi li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor trei inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
De asemenea, inculpatul Zisu Cătălin-Ştefăniţă va depune în termen de 7 zile o cauţiune în valoare de 1.000.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Totodată, în acelaşi termen de 7 zile, inculpatul O.I. va depune o cauţiune în valoare de 1.000.000 de lei, iar inculpatul Amorăriţei Lucian o cauţiune în valoare de 500.000 de lei care vor fi consemnate pe numele acestora, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / George Calin)