Câte tabere școlare mai sunt în Bihor și cum arată la începutul vacanței de vară

Data:

spot_img

Numărătoarea inversă a început odată cu vacanţa, iar părinţii fac socoteli să-şi trimită copiii în tabere. Nu puţini cred că acestea sunt un lux, ceea ce, totuşi, nu e cazul celor „de stat”.

În Bihor, din şapte astfel de facilităţi funcţionale până la finele anilor 90 au supravieţuit patru, BIHOREANUL evaluând atât condiţiile pe care acestea le oferă, cât şi preţurile percepute. Concluzia? Chiar dacă nu sunt „all inclusive”, asigură condiţii confortabile şi siguranţă, la numai 630 lei pentru un sejur de şase zile, cu trei mese pe zi. Mult sub preţul pieţei…

Bihorul este unul dintre cele 33 de judeţe care mai are tabere şcolare aflate în proprietate de stat, administrate de o instituţie publică, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. În perioada comunistă erau şase, la Nucet (una dintre cele mai mari din ţară, cu 400 de locuri), la Stâna de Vale, Şuncuiuş, Urviş, Bratca şi Remeţi, iar în anii 90 li s-a adăugat încă una la Oradea, transformată din internatul fostului Liceu de Filologie-Istorie (în prezent Colegiul Naţional Mihai Eminescu).

Continuarea în Ebihoreanul.ro

Citește și: Marian Oprișan, încă un împrumut de 1 milion de euro de la mama sa. „Suntem curați ca lacrima, bineînțeles că nu-i dau înapoi”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...