PressHub: Eveniment

Maia Morgenstern, într-un spectacol de excepție la Iași

În fiecare an, la sfârșitul lunii iunie, Municipalitatea ieșeană organizează comemorarea Pogromului de la Iași, unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria României.

Orban: ”Eu sunt un garant al menţinerii unităţii PNL după ce voi câştiga alegerile în partid”

E o mare diferenţă între mine, şi nu mă refer la contracandidatul meu, mă refer la toată echipa care zice că îl susţine. Nu cred că împreună ei cunosc un număr la fel de mare de membri ai PNL, pe numele mic, cu telefon mobil şi cu care să fi interacţionat de-a lungul timpului cât cunosc eu.

Livadă pe un drum judeţean din Argeş: locuitorii din Rociu au plantat vişini în gropile din carosabil

Câţiva localnici din comuna argeşeană Rociu au avut o idee inedită, pe care au pus-o în aplicare taman în această dimineaţă, chiar în ziua în care cei din Rociu sunt chemaţi la urne să îşi aleagă un nou primar: sătui de gropile din carosabilul drumului judeţean care străbate comuna, oamenii au plantat vişini în ele.

Judecătorul care a spulberat SIIJ, cercetat disciplinar de un inspector fără atribuții legale

Un alt exemplu este suspendarea timp de 6 luni a unui judecător pentru că a criticat public Inspecția Judiciară și modul de funcționare a SIIJ. Judecătorul Costin Andrei Stancu a considerat că înființarea SIIJ nu respectă exigenţele CJUE pentru ca Secţia să fie conformă dreptului european.

Expoziţia „Tom-be-ron”, la Oradea: „Artiştii sunt aruncaţi la gunoi!”

Zeci de artişti locali, dar şi din Bucureşti, Timişoara sau Cluj şi-au expus lucrările de pictură, grafică, fotografie şi instalaţii care au avut ca laitmotiv gunoiul.

Ultima oră

spot_img