Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Băile Felix, una din stațiunile de interes național din Româia, se renovează. Aici este în desfășurare un proiect european de peste 14,4 milioane de lei care are rolul de a schimba total aspectul zonei.
În august 2020, Primăria a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor, în valoare de 14.770.122 de lei cu TVA, cu asocierea formată din SC Ischia SRL, SC Garden Center Grup SRL, Obercons Comp SRL, SC Submit SRL, SC Moviland Met SRL și Consumcoop Galați Societate Cooperativă.
După 11 ani de procese, baronul de Vrancea a fost achitat iar planurile sale în legătură cu destinația Complexului „Căprioara” s-au schimbat, el fiind cel care a propus darea în administrare a clădirii către Protecția Copilului. După pierderea alegerilor locale din toamna lui 2020, proiectul a fost preluat de succesorul său, liberalul Cătălin Toma, care spune că îl va duce mai departe în forma propusă.
Am reabilitat jumătate din sediul primăriei, unde se acordă servicii medicale cum ar fi analize de sânge, pediatrie etc. În contextul actual al pandemiei de coronavirus, aceste servicii medicale acordate cetățenilor sunt foarte importante.
În perioada comunistă, zeci de mii de turiști treceau anual prin Sîngeorz-Băi pentru a beneficia de principiile renumitelor ape minerale cu indicații în afecțiuni multiple, de la cele digestive și hepato-biliare la cele reumatice sau metabolice. Era perioada în care nu exista practic turism extern din cauza restricțiilor de călătorie impuse de regimul comunist, românii fiind obligați să meargă în concedii doar în țară.