Potrivit Monitorului de Sălaj, în cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate pe raza județelor Bihor și Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit Epoch Times România, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat aseară că informaţiile potrivit cărora ar urma ca preşedintelui Iohannis să-i fie propusă o nominalizare de premier din rândurile social-democraţilor este exclusă.
Potrivit Ziarului de Iași, alte 22 de firme au fost amendate de Comandamentul Special Black Friday al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru abateri legate de preţurile produselor aflate în promoţie sau de etichetarea acestora.
Organizatorii UNTOLD au anunțat luni perioada în care va avea loc ediția de anul viitor a festivalului.
Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică...