24 de organizaţii din România şi străinătate se alătură demersului asociaţiei Iniţiativa pentru o Cultură Democratică Europeană şi solicită demisia membrilor CCR care au adoptat decizia prin care interzic judecătorilor români să constate încălcarea dreptului european cu privire la Secţia specială de anchetat magistraţii.
Lipsă completă de transparenţă la organizarea concursului de manager al celui mai mare spital de copii din regiunea Moldovei, unde numele candidaţilor nu au fost făcute publice nici până în momentul de faţă.
Primăria Iaşi este din nou sub lupa procurorilor anticorupţie. DNA a efectuat ieri percheziţii în unele birouri ale instituţiei într-un dosar ce vizează modul în care a fost pus în operă un schimb de terenuri. „Ziarul de Iaşi” a prezentat afacerea anul trecut: Primăria a luat 1.281 mp lângă Cimitirul „Eternitatea” şi a cedat 3.370 mp în Cicoarei (zona Spitalului Arcadia).
Am anunţat clar că e exclus. Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu? Cum se poate construi cu ei? Presupun că Vasile Dîncu a vorbit ca strateg, nu ca pesedist.
În Bihor, însă, e compromis din nou. După ce firme din grupul Selina au realizat porțiunea dintre Borș și Biharia, iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) le-a încredințat-o și pe cea dintre Biharia și Chiribiș, proiectul este periclitat de neînțelegeri grave între beneficiar și antreprenor.