PressHub: Recomandate

Contestațiile repetate amână salvarea Cazinoului din Constanța, deși au fost alocate 10 milioane de euro pentru restaurare

Lucrările de consolidare și restaurare ale Cazinoului Constanța nu au început nici până acum deși banii necesari, circa 10 milioane de euro, au fost alocați de Guvern încă din 2015. Motivul? Licitația organizată de Compania Națională de Investiții pentru desemnarea constructorului a fost contestată în mai multe rânduri, iar această poveste de natură birocratică este departe de a se încheia.

Edificiul Roman cu Mozaic, monument din secolele II-IV, este aproape de prăbușire

Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța a fost construit între secolele II-IV d.Hr. și este unic în sud-estul Europei, astfel de vestigii ale artei romane fiind rar păstrate până în zilele noastre. Însă valoarea inestimabilă a acestui monument istoric de categoria A nu a fost multă vreme înțeleasă și apreciată de instituțiile abilitate să-l protejeze, fapt pentru care, astăzi, monumentul se află în pericol de prăbușire. După schimbarea conducerii Consiliului Județean Constanța, în anul 2016, instituție în subordinea căreia se află monumentul, lucrurile au început să se miște în direcția corectă pentru salvarea monumentului, pe care autoritățile județene speră să îl reabiliteze cu fonduri europene.

Palatul Reginei Maria, vândut la preț de apartament de lux. DNA cere anularea vânzării

Palatul Regal din stațiunea Mamaia a fost vândut, în anul 2003, de compania de stat SC Mamaia SA ,firmei SC Light System SRL, la prețul unui apartament de lux. Un an mai târziu, Primăria Constanța a vândut și curtea palatului, în suprafață de 1,5 hectare, aceluiași proprietar, cu 23 euro/mp, deși pe piața imobiliară un metru pătrat din stațiune valora între 200 și 300 euro/mp. Deoarece imobilele sunt monumente istorice de categoria A, iar tranzacțiile s-au făcut fără acordul Ministerul Culturii, DNA cere anularea contractelor de vânzare. Procesul este în desfășurare. SC Light System SRL are un acționariat stufos și controversat din preajma unor afaceriști și oameni politici celebri: Alexandru Bittner, Dorin Cocoș și Sorin Ovidiu Vântu.

Ultima oră

spot_img