După preluarea efectivă a mărfurilor, acestea ar fi fost vândute către diverși beneficiari (persoane fizice sau juridice), cu prețuri cuprinse între 30 și 50% din valoarea lor.
Peste 40 de filme româneşti vor rula vineri în cadrul evenimentului “Noaptea Albă a Filmului Românesc”, care celebrează, pentru al 12-lea an, cinema-ul autohton,...
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se pregăteşte pentru un pelerinaj religios amplu, de cel puţin nivelul celor din anii anterior. Surse ale „Ziarului de Iaşi“...
Conform Gazeta de Sud, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, pentru prima dată, o combinaţie de medicamente pentru a preveni formele severe de COVID-19...
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a distribuit ieri, 23 septembrie, prin Programul ROSE al Ministerului Educației, 89 de table interactive, celor 23 de licee care...