PressHub: La zi

Brașov: Cele două noi trasee pentru bicicliști și pietoni s-au împotmolit după semnarea contractelor de finanțare prin POR

Punctele de bike sharing se vor amenaja în zona străzii Molidului, lângă parcarea/terminalul RAT Brasov, pe Bulevardul Valea Cetății, în zona parcului Răcădău, pe strada Carpaților, în Zona Parcului Industrial Metrom. Acestea vor fi dotate cu rastele de parcare pentru 50 de biciclete.

Peste 3 milioane de euro din bani europeni pentru un nou complex de agrement în Târgu-Mureș

Proiectul respectiv a fost aprobat de Bruxelles, iar la începutul anului a fost semnat şi contractul de finanţare. Proiectul se numeşte "Reconversia funcțională și/sau reutilizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate din interiorul Municipiului Târgu-Mureș” şi a fost depus prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Scandalul din spatele poveştii de succes a centurii oraşului Sfântu Gheorghe

Consiliul Județean a anunțat recent că intenționează să construiască un drum de scurtare dinspre oraș spre varianta de ocolire, ocolind satul Ilieni. János a calculat, pe baza poziţiilor indicate în articol, că cel mai frumos teren de-al lor ar fi tăiat. În plus, spune fermierul, acest nou drum ar decongestiona un drum pe care nu prea circulă mașini.

Autostrăzile PNRR: Ocolire obligatorie la intrarea în judeţul Iași

Planul de redresare şi rezilienţă (PNRR) a stârnit o dezbatere publică majoră la Iaşi. Toate discuţiile au în vedere, în principal, rana deschisă a regiunii: lipsa unei infrastructuri adecvate care să conecteze zona cu celelalte regiuni istorice ale ţării.

Apa din Târgu Secuiesc se filtrează din fonduri europene, dar tot e murdară

Singura certitudine este că au încă ani buni de suportat spargerile de țevi și depunerile din apă. Proiectul UE care este în pregătire în momentul de față va include și schimbarea vechilor conducte ale rețelei de apă potabilă din oraș, ne spune Kozsokár, dar nu se știe cât timp le ia birocrația cu accesarea fondurilor.

Ultima oră

spot_img