Durata contractului este de 24 de luni, dintre care cinci pentru proiectare şi 19 pentru execuţie, iar perioada de garanţie a lucrărilor ajunge la 120 de luni.
Primarii sunt entuziaști și vor să atragă fonduri europene. Este o intenție bună pe care o salut, dar urmarea e complicată. Se gândesc primarii la viitor, pentru că trebuie să angajeze medici, infirmieri, asistente medicale, bucătari etc. Clădirea nu este greu de făcut, dar asigurarea funcționării centrului este dificilă. Eu aici văd o problemă, cu asigurarea personalului de îngrijire în aceste centre.
Odobești este un orășel cu aproape 8.000 de locuitori, situat la zece kilometri de Focșani, municipiul reședință de județ din Vrancea. Zona este cunoscută mai ales pentru podgorii sale și celebra Galbenă de Odobești, licoarea lui Bachus, un soi de vin foarte valoros și productiv.
Inițiatorii proiectului cred cu tărie că la finalul celor trei ani de proiect, prin sprijinul acordat copiilor la nivel educativ, prin transformarea mediului școlar într-unul prietenos, prin formarea cadrelor didactice, prin formarea de rețele de colaborare interinstituțională, se va diminua vizibil abandonul școlar și va crește accesul copiilor și tinerilor la niveluri de educație superioare și ulterior, pe piața muncii.
Dintr-o greșeală oarecare o companie se poate pomeni cu corecții de 10-15% , ceea ce e mult când e vorba de fonduri de sute de milioane de euro. Practic, o astfel de eroare poate duce la insolvența firmei. Mai există și riscul managementului greșit, e nevoie de rigoare, operarea fondurilor europene impunând o minimă instruire specifică.