Ca să nu înțepenească pe marginea terenului, PSD depune o moțiune de cenzură dar, cum nu se află în deplinătatea facultăților sale (delirează despre anticipate), va pica și la moțiunea asta.
Țările est europene au avut parte de democrații fracturate de perioada comunistă sau acum trăiesc prima oară în acest sistem. Explicația pentru aceste diferențe de vedere asupra educației sexuale este simplă deși factorii sunt multipli. Să luăm Franța și România de exemplu.
Inspecția Judiciară e condusă tot de Lucian Netejoru, procurorul răsfățat în epoca Dragnea, al cărui mandat a fost prelungit controversat printr-o ordonanță de urgență promovată de Tudorel Toader peste perioada la care ar fi avut drept în mod legal.
Puterea absolută a CCR asupra României a corupt mințile a 7 judecători CCR care nu acceptă supremația deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Deși CJUE a spus clar că deciziile sale au prioritate în raport cu hotărârile CCR, după câteva zile CCR se pune singură deasupra CJUE și riscă scoaterea României din UE.
Domnului Ludovic Orban i se reproșează în primul rând că este reprezentantul vechii clase politice. Dar să ne uităm și la aspectele demne de evidențiat. Este unul din puținii politicieni care nu a schimbat partidele ca pe ciorapi (ca să mă exprim politicos).