Revin la aqua-park şi îndrăznesc să cred că de jos, de la sol, zona de agrement ar putea arăta mai spectaculos decât ceea ce se vede de sus, din Parcul de la Turnul Tv. Apropo de parc, dacă nu vă rupeţi picioarele străbătând aleile, aveţi mare grijă la scările care coboară spre plajă.
Noi avem un raport pe care îl vom prezenta, cel mai probabil, în luna august. Un raport de monitorizare, preţ de doi ani, a Falezei Dunării. Partea bună a lucrurilor este că n-avem de ce să ne temem, n-alunecăm nicăieri deocamdată. Toate teoriile cum că Faleza alunecă în Dunăre vor dispărea după ce va fi citit raportul dat de specialiştii Facultăţii de Construcţii de la Iaşi.
Iordache a ajuns dis-de-dimineață pe aeroportul Otopeni, însă s-a încurcat în formalitățile impuse în contextul pandemic actual, iar până să remedieze problema, avionul a decolat. Astfel, afaceristul a plecat cu următoarea cursă cu destinația Roma, iar când aeronava a decolat, procurorii i-au cerut comandantului să o oprească.
După încă o lună, Patraşcu s-a prezentat la un notariat, însoţit de o altă femeie, care a afirmat în fals că este S.D., legitimându-se cu cartea de identitate a acesteia. Notarul nu a sesizat că este vorba de altă persoană şi a acceptat întocmirea unei procuri, prin care S.D. îl împuternicea, chipurile, pe Patraşcu să vândă terenul de 1.022 mp şi casa.
Mesajul meu este foarte clar şi răspicat: indiferent cine câştigă alegerile interne din PNL, nu se pune problema de o schimbare a portofoliilor după Congresul PNL. Dacă se pune problema aceasta, atunci plecăm.