Câteva mii de persoane, la ceremonialul de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic de la Miercurea-Ciuc (VIDEO)

Data:

spot_img

Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, de la Miercurea-Ciuc, s-a desfăşurat, duminică dimineaţa, în centrul municipiului şi a reunit câteva mii de participanţi.

La fel ca în fiecare an, oamenii au început să sosească pe platoul din faţa Palatului Administrativ cu mult înainte de a începe slujba religioasă, aducând cu ei coşuri în care se aflau bucate tradiţionale de Paşti, cum ar fi ouă roşii, drob, friptură, şuncă sau prăjituri.

Unii dintre participanţi au venit îmbrăcaţi în port tradiţional secuiesc, iar multe familii au participat împreună cu copiii, care au purtat mici coşuri de nuiele, în care au adus ouă roşii, astfel încât tradiţia să fie păstrată şi dusă mai departe.

De altfel, mulţi dintre cei care acum 20 ani veneau la eveniment însoţiţi de părinţi, acum au familii şi participă alături de copiii lor.

Coşurile de nuiele au fost acoperite de şerveţele brodate, multe dintre ele fiind folosite doar pentru acest ceremonial, iar unii dintre participanţi au adus şi flori care vor înfrumuseţa masa de Paşti.

Numărul participanţilor a crescut mult în ultimii ani, motiv pentru care zona în care se desfăşoară evenimentul s-a extins şi în jurul Palatului Administrativ, iar circulaţia pe două dintre străzile din oraş a fost parţial blocată, imaginea cu oamenii care, în câteva minute, au umplut platoul din centrul oraşului şi spaţiile adiacente fiind una impresionantă.

„Acesta este un obicei foarte vechi în zona noastră. În duminica de Înviere, fiecare familie trimite câte un reprezentant la biserică, cu un coşuleţ. Acum suntem la Miercurea-Ciuc, nu în faţa unei biserici, pentru că aici s-a format o tradiţie foarte interesantă, în ultimii ani, unde populaţia oraşului sau chiar şi oameni care vin de departe se adună aici, pe terenul acesta mare şi împreună participăm la liturghia sfântă. În coş am adus mâncăruri tradiţionale de Paşti, cozonac, ouă, carne de miel, cârnaţi, slănină, pălincă şi acestea sunt sfinţite. Iar după ce le ducem acasă, urmează un mic dejun tradiţional împreună cu familia, cu cei dragi. (…) În copilăria mea, de obicei nu bătrânii veneau cu coşuleţul, ci am fost trimişi noi, copilaşii. (…) Mesajul acestei sărbători este întotdeauna de linişte în suflete şi pace, aşa să dea Dumnezu pentru toţi”, a spus un bărbat care a venit din comuna Mădăraş, special pentru acest moment.

Citește și: Cum reușește Cătălin Cîrstoiu să îndeplinească 4 funcții importante într-o zi: nu răspunde la telefon

La rândul său, un participat din Miercurea-Ciuc a vorbit despre mesajul acestei zile sfinte.

„Am o veste minunată: Hristos a Înviat! Mai mult, pentru asta mă aflu aici, din dragoste faţă de bunul Dumnezeu şi îi mulţumim Domnului Isus pentru tot, inclusiv pentru bucatele tradiţionale de acasă, din Secuime. (…) Ar fi bine ca toţi să învăţăm această dragoste pe care bunul Dumnezeu, Domnul Isus Hristos o are faţă de noi. Dacă am avea şi noi aceste dragoste şi acest respect unii faţă de alţii, lumea ar fi mult mai bună, mult mai frumoasă şi mult mai fericită. Asta le doresc tuturor creştinilor, dar nu numai creştinilor, tuturor cetăţenilor, să învăţăm de la bunul Isus Hristos să ne îmbrăţişăm, să fim mai buni, să fim mai respectuoşi şi o să fie lumea mult, mult mai bună”, a spus bărbatul.

Un alt participant a transmis că de 40 ani stă în Ungaria, dar de sărbători vine acasă pentru că aici trăieşte, acolo doar locuieşte, iar acest eveniment al sfinţirii bucatelor este unul de la care nu poate lipsi.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Bela, şi-a exprimat recunoştinţa pentru că trăieşte într-o comunitate în care credinţa are valoare şi unde se desfăşoară cea mai sfinţire a bucatelor în aer liber.

„Mântuirea este darul lui Dumnezeu, cel mai mare dar al vieţii noastre! Pentru mine, Paştele înseamnă reînnoire, speranţă şi începutul unei noi vieţi. Sunt recunoscător că fac parte dintr-o comunitate în care putem sărbători Paştele împreună, unde credinţa are valoare! Sfinţirea bucatelor în dimineaţa de Paşte este dovada faptului că Isus trăieşte printre noi. În fiecare an, vestea Învierii adună mii de oameni în inima Ţinutului Secuiesc, în Miercurea Ciuc, unde participăm la cea mai mare sfinţire a bucatelor în aer liber. Cu aceasta ocazie, doresc ca să fim recunoscători pentru darul primit şi să creştem în credinţă, pentru ca fiecare zi să fie o sărbătoare a Învierii!”, a declarat Bors Bela, pentru Agerpres.

Citește și: Viitorii magistrați vor fi testați psihologic, în Italia

Ca şi în anii trecuţi, slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată de fostul episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei Artelor din Miercurea-Ciuc.

După slujbă, pe acordurilor imnurilor pascale, preoţii au mers printre rândurile de oameni şi au sfinţit bucatele.

Ei le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final au fost intonate imnul Ungariei şi cel secuiesc.

La Miercurea-Ciuc, tradiţia sfinţirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iubită şi a devenit o sărbătoare a comunităţii maghiare, la care se alătură şi oameni veniţi din localităţile învecinate.

Obiceiul de sfinţire a bucatelor în centrul oraşului a fost instituit în urmă cu mai bine de 20 ani de episcopul Tamas Jozsef, întrucât bisericile din jur deveniseră neîncăpătoare, iar în timp a devenit simbolul sărbătorilor pascale catolice.

În anul când platoul din faţa Palatului Administrativ s-a aflat în renovare, respectiv 2012, ceremonialul de sfinţire s-a desfăşurat pe un bulevard din centrul oraşului.

De asemenea, în 2020, evenimentul a fost anulat, din cauza pandemiei de COVID-19, iar slujba s-a transmis online, în vreme ce în 2021 a avut loc cu respectarea distanţării fizice şi cu participarea unui număr mai mic de persoane.

Sfinţire a bucatelor în aer liber avea loc şi înainte de 1989, la Miercurea Ciuc, dar atunci oamenii nu se adunau în centrul oraşului, ci în apropierea bisericilor catolice.

Locuitorii mai în vârstă din oraş îşi amintesc că se formau coloane lungi de credincioşi care aşteptau să le fie sfinţite bucatele, iar miliţia îi supraveghea, dar fără a interveni.

Citește și: România este în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Ce se schimbă
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...