Caz inedit: un medic a cerut protecție legală față de amantă, după ce s-a împăcat cu soția

Data:

spot_img

Caz inedit: un medic a cerut protecție legală față de amantă. Ieșeanul a cerut protecţia legii faţă de fosta sa amantă. După cinci ani de relaţie extraconjugală, s-a hotărât să rămână cu soţia, dar fosta iubită nu ar vrea să accepte acest lucru.

De cealaltă parte, femeia vorbeşte de şase ani de relaţie, bărbatul fiind, conform ei, cel care o hărţuieşte. Judecătorii au înclinat să îi dea dreptate ei. Detaliile inedite din acest rar dosar, dar şi despre cum abordează instanţele astfel de cazuri, în rândurile de mai jos.

Prin cererea adresată magistraţilor Judecătoriei de către Marian F., bărbatul a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva Ştefaniei M., montarea asupra acesteia a unui dispozitiv de supraveghere, ca şi obligarea femeii la predarea către poliţie a armelor deţinute.

Bărbatul a explicat că în seara zilei de 13 august, când se întorcea acasă, femeia a ieşit de după copacii de lângă bloc cu un aparat cu electroşocuri, pe care l-a descărcat asupra lui de vreo 7 ori.

Citește și Elevi din Galați, plecaţi în tabără, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Motivul agresiunii ar fi fost tocmai faptul că o filma

Cu două zile înainte, femeia îl mai aşteptase la intrarea în bloc, aşa că bărbatul era pregătit, filmându-şi cu telefonul deplasarea din parcare spre scara blocului. A putut astfel depune la dosar şi imaginile video care să demonstreze adevărul celor susţinute.

De altfel, motivul agresiunii ar fi fost tocmai faptul că o filma. Conform afirmaţiilor lui Marian F., femeia îl mai agresase fizic şi verbal, dar şi pe soţia sa, pe care o scuipase în mai multe rânduri, numind-o „panaramă” şi cerându-i să divorţeze.

De la ce a plecat conflictul

Pe el, l-ar fi ameninţat că îi va arunca „cu ceva” în ochi şi că va trimite oameni care să-l agreseze. Aceasta, pentru că el refuza să se împace cu dânsa şi nu accepta să se mai culce cu ea măcar pentru o ultimă oară.

Conflictul dintre cei doi plecase dintr-o poveste de dragoste. Timp de 5 ani, după el, sau de 6 ani, conform celor spuse de ea, cei doi întreţinuseră o relaţie conjugală. Aceasta s-a încheiat în urmă cu doi ani, dar lăsase urme. Femeia rămăsese însărcinată, minţindu-l însă că foloseşte anticoncepţionale, şi născuse un copil, cu un an înaintea despărţirii.

Întreaga poveste poate fi citită în Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...