Două instituţii ale statului au efectuat controale la Opera din Bucureşti şi la cea din Iaşi, conduse pe rând de Beatrice Rancea. Neregulile găsite de minister sau de Curtea de Conturi, multe de natură penală, au fost înaintate către Parchet.
Ancheta judiciară la Opera Naţională Română Iaşi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au fost puse sub control judiciar, în condiţiile în care au fost 14 mandate de aducere. Printre ele, şi directoarea Beatrice Rancea, considerată de către anchetatori “capul grupării infracţionale”. Faptele presupus a fi comise sunt delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură oficială şi uz de fals.
Dar de de unde a pornit ancheta! De la două plângeri penale, una venită din partea Ministerului Culturii în urma controlului efectuat la începutul verii trecute şi alta de la Opera Naţională Română Bucureşti, instituţie pe care Beatrice Rancea a păstorit-o între anii 2016-2017 şi unde ar fi lăsat o gaură “de milioane”.
În acest moment, cel puţin Beatrice Rancea, dar şi Iulia Solomon secretarul ONRI, cât şi Aligheri Iaţâc, şef partidă ONRI, nu mai au dreptul la semnătură şi, potrivit legislaţiei, nu mai au dreptul să îşi exercite meseria în care au comis fapta. Vizavi de situaţia lui Beatrice Rancea, reprezentanţi din staful Ministerului Culturii au afirmat că în acest moment se aşteaptă ordonanţa oficială DIICOT cu privire la măsura controlului judiciar. Potrivit legislaţiei, aceasta implică suspendarea din funcţie a lui Beatrice Rancea cel puţin pe perioada controlului judiciar. Dar şi Beatrice Rancea are dreptul să conteste măsura dispusă în cazul său. Chiar dacă s-ar ajunge la revocarea măsurii, ancheta DIICOT va merge mai departe, şi probabil dosarul va ajunge în instanţă.