CCR a decis că angajații DNA nu pot fi dați afară când vrea șeful instituției. Procurorii Ardelean și Onea ar putea reveni pe funcții

Data:

spot_img

CCR a decis că angajații DNA nu pot fi dați afară când vrea șeful instituției. Curtea Constituțională a admis excepția ridicată din oficiu de Curtea de Apel Cluj și a constatat că textul de lege în baza căruia, înainte de 2022, șeful Direcției Naționale Anticorupție putea da afară procurori din instituție este neconstituțional. Astfel, se vor putea întoarce în DNA procurorii Cristian Ardelean și Lucian Onea. Primul la DNA Oradea, al doilea la DNA Ploiești.

„În ședința din data de 21 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției”, din cuprinsul dispozițiilor art.87 alin.(8) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, este neconstituțională”, a decis, marți, CCR.

Cei doi procurori din echipa Laurei Kovesi au fost eliberați din funcții de fostul șef interimar al DNA Călin Nistor.

Ardelean a fost schimbat din funcție în urma unor acuzații ale avocaților preluate de presa anti DNA și apoi cercetat de Secția pentru magistrați, după publicarea unor înregistrări în care spunea că vrea să facă dosare unor judecători ca să „intre frica în ei”.

La momentul ianuarie 2019, data suspendării din funcție, Cristi Ardelean declara că „Se transmite astfel un semnal către infractori că ne pot elimina din DNA prin campanii de presă”. Tot atunci, el a atacat în instanță decizia CSM.

Citește și: Ciolacu minte că nu a găsit documentele PNRR. Oamenii lui gestionează o structură care implementează și monitorizează planul

Fără regrete

În primăvara acestui an, Călin Nistor, fost șef al DNA și în prezent avocat, declara despre procurorii Ardelean și Man de la Oradea că nu regretă că i-a schimbat din funcții.

„Când i-am revocat pe Man și pe Ardelean din DNA era un alt scandal privind o înregistrare cu aspecte nu tocmai în regulă de la o ședință a ST Oradea. Nu regret că i-am revocat din DNA pe cei doi procurori. N-au furnizat niciodată informații că n-ar fi implicați în acele discuții”, susținea Călin Nistor.

„Am inițiat acest demers de a ataca în contencios revocarea mea din DNA întrucât nu mi s-a părut corect ca un procuror, indiferent care el e numele sau, sa fie dat afară pentru simplul fapt că o anumită parte a presei a dat o conotație negativă unor înregistrări a căror autenticitate n-a fost niciodată stabilită.

Un procuror nu trebuie să cedeze niciodată în fața unor nedreptăți”, ne-a declarat procurorul Cristi Ardelean.

Citește și: Judecătoarele care au condamnat mari corupți, împiedicate să-și ocupe posturile la Curtea de Apel București

Cazul Onea

Tot în 2019, conducerea DNA a transmis Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror la DNA Ploieşti a lui Lucian Gabriel Onea, „întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile”, fiind acuzat de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, după ce l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Ulterior, toate aceste acuzații au picat în instanță.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lasconi, un fel de Reagan mioritic? | Deutsche Welle

Elena Lasconi, 52 de ani, se arată foarte sigură...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...