Ce a învăţat România după ce drone ruseşti au fost doborâte pe teritoriul său

Data:

spot_img

Autoritățile române nu au reușit să vină cu un răspuns plauzibil la faptul că, mai bine de 24 de ore, au încercat să ascundă informația că resturi ale unei drone au fost găsite de localnici într-un sat din județul Tulcea.

Deși partea ucraineană a transmis că bucăți dintr-o dronă rusească au aterizat pe țărmul românesc, autoritățile române au fost impasibile timp de zeci de ore. Apariţia unor noi astfel de situaţii i-a determinat, ulterior, să recunoască şi să şi acţioneze.

Informațiile privind modul în care populația ar trebui să se protejeze sunt încă neclare, după mai multe incidente de acest fel în zonă.

Cerasel Cuteanu este un doctorand al Universității Babeș-Bolyai, specializat în marketing, care efectuează o cercetare doctorală interdisciplinară în jurul fake news. Cuteanu este și Fellow al Media Journalism Research Center, iar proiectul său vizează educarea consumatorului pentru a reacționa în timp real la fake news.

Politicienii ar trebui să evite implicarea în combaterea fenomenului

În ceea ce priveşte cazul recent al dezinformării privind dronele rusești în România, Cerasel Cuteanu evidențiază importanța unei comunicări coerente și corecte din partea autorităților. El analizează modul în care un „fake news” poate afecta percepția consumatorilor și argumentează că politicienii ar trebui să evite implicarea în combaterea fenomenului, pentru a menține democrația și încrederea în informație.

Citește și: Câți pacienți mari arși transferă anual România în străinătate? Funcționează sau nu Mecanismul de transfer creat după Colectiv?

„SUB PRESIUNEA DE A EVITA ACTIVAREA ARTICOLULUI 5 AL NATO, GUVERNUL ROMÂN A PRETINS ÎN MOD FALS CĂ NU AU CĂZUT DRONE RUSEȘTI PE TERITORIUL ROMÂNESC, O DECIZIE MENITĂ SĂ ÎNȘELE PROPRII CETĂȚENI ÎN LOC PE DUȘMAN. URMĂRILE ACESTEI ÎNȘELĂTORII CONFIRMĂ ÎN MOD CLAR CĂ UTILIZAREA ȘTIRILOR FALSE, CHIAR ÎN SCOPUL UNUI REZULTAT CORECT, ESTE O STRATEGIE IMPRACTICĂ.

(…) Președintele României, Klaus Iohannis, a respins ferm afirmațiile Ucrainei, susținând că nicio dronă nu a aterizat vreodată pe teritoriul românesc.

Cu toate acestea, adevărul din spatele presupusului incident al dronei rusești pe teritoriul românesc a ieșit în sfârșit la iveală. După publicarea imaginilor care arată resturile și confirmarea ulterioară din partea Ministrului Apărării, s-a stabilit fără echivoc că o dronă rusă a căzut într-adevăr pe teritoriul românesc. Astfel, Președintele a fost obligat să își revizuiască declarația inițială.

(…) Cu toate că intențiile sale au fost, probabil, bune, acțiunile Președintelui s-au dovedit a fi extrem de problematice, deoarece au declanșat o serie de evenimente care ilustrează pericolele bazate pe știri fabricate”, arată Cuteanu.

Un abuz de putere a fost meticulos orchestrat

„O altă consecință a deciziei greșite de a răspândi dezinformări a fost că Federația Rusă, percepând utilizarea știrilor false ca pe o vulnerabilitate, și-a menținut poziția îndrăzneață. Ca rezultat, au fost găsite încă două drone pe teritoriul românesc în săptămânile care au urmat minciunii Președintelui român”, mai spune Cerasel Cuteanu.

Expertul spune că s-a dovedit în cele din urmă că un abuz de putere a fost meticulos orchestrat pentru a asigura eficacitatea unei campanii de dezinformare.

Continuare în Reporter24!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...