Ce au decis judecătorii în cazul unui candidat care a fost turnător dovedit la Securitate, iar în declarație a mințit | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Turnător dovedit la Securitate. Un consilier local din Lespezi acuză USR că defilează la alegerile locale din comună cu un fost colaborator al Securității. Ioan Paiu a reclamat biroului electoral local faptul că Gheorghiță Ștefan, candidatul USR la funcția de primar, a declarat în fals că nu ar fi colaborat cu fosta Securitate.

Conform reclamației lui Paiu, Ștefan a declarat în mod regulat, la toate alegerile locale din 2012 încoace, că nu ar fi fost lucrător sau colaborator al Securității, reușind să ocupe o dată postul de primar și de trei ori un fotoliu de consilier local. Luna trecută, Paiu sesizase Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, în vederea efectuării de cercetări cu privire la falsul în declarații și uzul de fals. Reclamația depusă de Paiu nu schimbase nimic, biroul electoral validând lista de candidați ai USR, ceea ce l-a făcut pe consilierul local să se adreseze instanței.

Citește și: De ce a lăsat un șofer român de tir munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucraineni din zona de război

Instanța a stabilit definitiv: Da, a turnat țăranii care vorbeau de rău CAP-ul

În fața Judecătoriei Pașcani, Paiu a precizat că, la sfârșitul lui ianuarie 2017, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a emis o notă a Direcției de Investigații care atesta că Gheorghiță Ștefan fusese colaborator al Securității, recrutat la data de 27 septembrie 1982. Această calitate fusese confirmată de Curtea de Apel București în mai 2018.

Sentința instanței bucureștene atesta că Ștefan fusese recrutat de Securitatea orașului Pașcani pentru supravegherea informativă a unor persoane aflate în atenția organelor represive, precum și pentru relatarea aspectelor negative de la cooperativa agricolă de producție la care lucra.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Cum a reușit Turcia să atragă 50 de milioane de turiști într-un an
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related