Ce făceați pe 22 decembrie 1989, la ora asta?

Ce făceați pe 22 decembrie 1989, la ora asta? Acum 34 de ani, Ceaușescu fugea cu elicopterul de pe Comitetul Central, iar România ieșea din dictatură după 25 de ani. La momentul respectiv, o explozie de bucurie a fost înregistrată în toată țara, acele „Ole, ole, Ceaușescu nu mai e” și „Libertate” strigate de sute de mii de oameni în toate orașele.

Vă mai amintiți ce făceați pe 22 decembrie 1989, la ora asta? PRESShub i-a întrebat pe cititorii săi să spună ce au simțit în urmă cu 34 de ani. Mărturisirile sunt extrem de interesante și reconstruiesc atmosfera momentului.

Ce făceați pe 22 decembrie 1989, la ora asta? „Scriam cu roșu pe cearceafurile mamei”

„La televizor se spunea să ieșim în stradă să le ducem soldaților mâncare și cafea. Locuiam în cartierul Floreasca la acea vreme.

Împreună cu alți vecini, am ieșit din casă și voiam să ajungem în Calea Dorobanților. Ne-am dat seama că se auzea cum se trăgea din toate părțile așa că am zis că mergem prin parcul patinoarului, pe lângă lac.

În timp ce mergeam, am auzit cum ne zbârnia ceva pe lângă urechi. Cineva a zis să mergem aplecați. Se trăgea în noi dinspre domeniul lui Ceaușescu. Ne-am întors acasă în grabă”, povestește Daniela despre unul dintre momentele pe care le-a trăit acum 34 de ani, la Revoluție.

La 34 de ani de la căderea regimului comunist din România, PRESShub i-a rugat pe cititorii săi să ne povestească ce făceau la acea vreme. Protestele începute la Timișoara în 1989 s-au răspândit rapid în toată țara.

Oamenii aveau sentimente de frică cauzate de sunetele de armă, îmbinate cu o senzație de bucurie, de eliberare după 42 de ani de comunism.

„Îi rupeam cearceafurile mamei să fac bannere pentru Revoluție! Am folosit ojă și ruj că scriu cu roșu!”, povestește Irina.

O altă cititoare, din Târgoviște, își amintește că ea și copii au fost nevoiți să fugă prind grădini din calea gloanțelor.

„Eram în seara de colindețe și copiilor mei le-a trecut glonțul pe lângă ei. De frică se întorceau prin grădină! Se trăgea de la arsenalul de la Priboiu!”, ne-a scris Gliceria.

Citește și: Scrisoare către un soldat român, dezgropată recent la Volgograd (Stalingrad): „De ce nu scrii?”

„Părinții nu mai vorbeau în șoaptă”

Leonardo povestește cum în Arad oamenii patrulau pe străzi să apere blocurile de teroriști, în timp ce în centrul orașului se trăgea.

„În Arad se încropiseră patrule prin cartiere și patrulam înarmat cu o bâtă, alături de alți vecini, în jurul blocului să ne apărăm de teroriști. În centru se mai trăgea. Doamne, ce proști am fost!”

Alina își amintește și acum cum pentru prima dată, părinții ei aveau curajul să spună cu voce tare ce se întâmpla în România. În timp ce tatăl ei îi condamna pe cei de la putere, mama acesteia încă se mai temea pentru viața soțului ei.

„Părinții nu mai vorbeau în șoaptă despre ce se întâmpla în țară! Tata îi înjura pe comuniști din când în când, iar mama se temea sincer pentru viața lui, fiind cunoscută antipatia lui pentru ei și fiind momentul în care mulți ca tata au fost puși la punct de colegi cu dublă activitate profesională.

Era frică amestecată cu multă emoție și speranță!”.

„Țin minte cum tremuram”

Iulia descrie cum a fost oprită și legitimație de miliție și cum a fost luată și scoasă pe umeri din mulțimea de oameni din Piața Romană. Aceasta își amintește cum a auzit un țiuit și a văzut cum a sărit tencuială din bloc.

„Eram acasă, în București. Pe Mendeleev, m-a oprit un milițian în vârstă, avea ceva grad mai mare, a trebuit să mă legitimez ca să îi dovedesc că locuiesc pe Magheru. Țin minte că tremuram și un milițian tânăr de lângă el mi-a făcut semn să mă liniștesc și să merg spre casă.

M-a luat de umeri și m-a scos din mulțime, eram așa tânără. Poate citește ce am scris acum. Noaptea am ieșit pe balcon cu ai mei și cu bunicii. Se vedeau trasoare și se auzeau țipete dinspre Piața Romana.

A doua eram în camera care dă spre Amzei și am auzit un țiuit, au sărit bucăți din tencuiala balconului. Nici în ziua de azi nu știu cine a putut sa tragă, urma este și acum pe balcon”.

Printre gloanțele care zburau din toate părțile, Katalin, alături de prietena sa, ajutau răniții din Cluj.

„Eram pe stradă În Cluj cu prietena mea Doina. Am ajutat răniții, deși gloanțele zburau pe lângă noi, dar nu ne-a fost frică”.

„Era prea frumos ca să fie adevărat”

Mihai spune că era atât de bucuros de căderea comunismului încât aproape că nu-i venea să creadă că era adevărat ce auzea la radio.

„Eram la bunici, la țară. Mai întâi am auzit-o pe Ana Blandiana la radio, apoi i-am văzut pe Caramitru și Dinescu la TV. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă. Era prea frumos ca să fie adevărat. Eram doar un puști care-l ura pe Ceaușescu și pe partidul lui tenebros”.

Aceleași sentimente de fericire, îmbinate cu frică le simțea și Daniel care acum 34 de ani căuta un tort să-și serbeze ziua de naștere.

„Voiam să îmi serbez ziua de naștere. Aveam de luat un tort de la cofetărie și îmi era frică să ies din casă. Dar eram foarte fericit că scap de Ceaușescu”.

Citește și: Cât costă să ai o casă fără facturi și toate utilitățile. O experiență personală

„M-am simțit foarte liberă”

Dorina își amintește cum striga de bucurie în centrul Brașovului, bucurie pe care o simte și în ziua de astăzi.

„Eram de la ora 8 în centrul Brașovului și încă nu vorbise Dinescu. Strigam și m-am simțit foarte liberă și fericită. Și așa am rămas. Era tot vineri. Mulțumesc că ați pus întrebarea”.

Doina căuta un carton pe care voia să-l agațe de gardul curții. Aceasta povestește cum mai mulți bărbați erau indignați și uimiți de gestul ei.

„Căutam un carton pe care să scriu: Jos Ceaușescu! Jos pupincuriștii comuniști! Am găsit la o vecina învățătoare, care mai târziu avea să nege faptul că mi l-a dat.

Am fost singura care pusesem pe gard un manifest În satul meu de la capătul țării, spre indignarea și uimirea multor bărbați care treceau, îl citeau și comentau în grup. Aveam 22 de ani!”

Sorin era acum 34 de ani la Intercontinental. Deși îi era frică pentru că se trăgea, nu a plecat din stradă pentru că era fericit.

„Eram la Inter. Acum plecam (după ce am văzut părăsirea CC) pe un Tab spre televiziune. Frică mi-a fost noaptea, când se trăgea, dar am stat în stradă. De ce am stat? Simplu, eram fericit!”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!