Nicolae Ciucă nu vrea să fie un președinte jucător, ca Traian Băsescu, nici unul prudent, precum Klaus Iohannis, ci un președinte muncitor. Dar ce e un președinte muncitor? Ce vrea să facă? Ce obiective are? O analiză de Sabina Fati.
Generalul Nicolae Ciucă menționează Rusia doar de trei ori în cartea lui, o dată să se laude că a prevăzut conflictul și de două ori să relateze situații banale. Nu există China deloc iar Marea Neagră apare în pasaje generale, deși generalul prezidențiabil PNL nu se sfiește să dea unele verdicte în volumul pe care îl semnează. Liberalii au cheltuit deja 2 milioane de euro pentru panourile în care au făcut reclamă cărții lui Nicolae Ciucă, dar e posibil ca suma să fie mult mai mare. Totul din fonduri publice. Operațiunea e la limita legii sau în afara ei. Procurorii anticorupție se vor sesiza probabil doar dacă generalul va pierde competiția pentru Cotroceni.
Cartea, În slujba țării, are 243 de pagini. Nici în Prolog, nici în *interior nu mulțumește nimănui pentru ajutor, asumând astfel că el are toate meritele pentru textul publicat la Editura Rao: „Scriu paginile astea dintr-o suflare, după cum amintirile sau gândurile vin spre mine. Și poate că, în ce privește scrisul, tocmai un suflet nepregătit să se aplece cu meșteșug peste coala albă e o garanție a sincerității”.
Citește și: De ce nu doboară România dronele rusești din Deltă?
Generalul spune de la început că „în politica românească e nevoie de onoare, de încredere, de respectul față de cuvântul dat”. Pe 23 iunie 2018, același Ciucă, pe atunci șef al Statului Major General declara la Radio România Actualități: „Nu voi face politică”. Emisiunea a dispărut iar realizatorul a ajuns la MApN odată cu generalul, care a primit fotoliul de ministru. Onoarea s-a mai diluat după descoperirea plagiatului doctoratului pe care l-a făcut între două operațiuni militare. Totuși, în carte nu apare niciun rând despre efortul pe care îl cere o lucrare de amploarea doctoratului. Nimic nici despre lupta cu acuzația de plagiat, cum a reușit să-și aducă justiția de partea lui, nimic despre eventuala empatie pe care fi putut-o exprima față de jurnalista Emilia Șercan, atât de hărțuită și expusă după ce a publicat dovezile despre plagiatul care-l vizează.
Viața Domnului Ciucă nu e spectaculoasă iar episodul Bătăliei de la Nasiriyah, din primăvara anului 2003, e relatat anost, fără suspans, fără detaliile umane interesante și dramatice, dar cu atât mai mult pus sub lupă, după reportajul Recorder, care-i contestă lui Ciucă unele merite.
Continuarea, în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Un gângav în fruntea țării sapă rău la soclul pe care liber-stângiștii colegi încearcă să i-l construiască. Vai ție, pălmaș autohton.