George este fiul lui Costel. Costel este în pușcărie pentru că a încercat să îl omoare pe fratele lui, Vasile, unchiul lui George. Unchiul Vasile a încercat și el, într-un moment de furie, să îi ia gâtul nepotului George și acum e la răcoare, cu perspectiva câtorva ani buni de pușcărie. Nepotul George, hoț de găini și adept al altor mojicii „copilărești”, dușman al școlii, se pregătește să devină o nouă generație de „cetățeni problemă”.
O familie „tradițională” în sensul rău al cuvântului, fără nicio legătură cu termenul folosit în ultima vreme pentru a desemna componența celulei de bază a societății, dar plămădită, în secole, în pătura de jos. Oameni fără multă educație, certați cu munca, de o condiție precară, proveniți din familii unde violența și alte rele au fost motorul „evoluției”. Unde școala, bună sau rea, sau vreun model mai răsărit apărut în calea celor meniți să moștenească tarele înaintașilor nu s-au lipit. Unde alcoolul, pumnul, cuțitul și vorba răstită s-au împletit și au devenit cel mai strașnic și indestructibil testament.
Nu spun că toți, dar toți copiii de familii în care s-au înrădăcinat elemente paria devin, la rândul lor, paria, dar procentul e majoritar, pentru că șanse reale de a se rupe de blestemul „tradiționalului” nu prea există. Fărădelegea, sancționată mai mult sau mai puțin drept de societate prin pârghiile ei, merge mână în mână cu abandonul, cu sărăcia, cu lipsa de preocupare. Copilul infractorului, de care răul se lipește mai abitir decât binele, alege de cele mai multe ori aceeași cale, ca pentru a se răzbuna pe soartă, pe lume, ori poate ca să arate, într-un mod inconștient, că și el poate, mai dihai decât părintele.
Că îl întrece, că „performanțele” lui sunt mai bune, călcând pe cărări greșit alese. Punctul final este, inevitabil, în același loc, dar cu adevărat dramatic este că „dinastia” nu moare și se perpetuează din ce în ce mai degenerată. Avem copii infractori de mici, care ajung în grija statului sau pe străzi, bombe cu ceas care, din diverse pricini, sunt greu de gestionat și ajung pericole pentru societate. Bombe cu ceas care li se alătură altora ce degenerează sub alte circumstanțe, de prea mult bine, de prea multă nepăsare.
Trăim într-o lume guvernată de moștenire: se moștenesc funcții, se moștenesc averi făcute cu japca, se moștenesc năravuri și apucături. Pentru toate astea, într-un fel sau altul, nu știm decât că trebuie să plătim, dar nu și cum să facem ceva pentru a pune frână unei moșteniri care, încet-încet, ne va duce la distrugere.
Articolul a fost publicat mai întâi în Viața Liberă
