Parlamentarii români s-au întrecut să depună mai multe proiecte legislative pentru a sprijini populația care pleacă din Ucraina din cauza războiului. Până în acest moment, nu există o coordonare a acestui val de inițiative, iar colaborarea între partide nu există. Multe riscă să nu fie adoptate.
Bani pentru voluntarii români care se implică în sprijinirea persoanelor care vin din Ucraina sau obținerea rapidă a cetățeniei române sunt subiectele unor proiecte legislative depuse după 24 februarie, data invaziei Rusiei în Ucraina.
Mai multe inițiative au fost depuse de parlamentarii PNL, USR sau PSD, dar ele nu s-au transformat în lege. Între timp, unele proiecte își pierd scopul, tema fiind rezolvată de Guvern prin Ordonanță de Urgență.
Problema de fond pleacă de la faptul că proiectele sunt depuse, dar fără a exista o consultare reală între liderii diferitelor grupuri parlamentare. În lipsa colaborării, proiectele sunt anunțate, dar nu avansează rapid pe circuitul legislativ.
Într-un context de criză, cum este cel generat de situația persoanelor care pleacă din Ucraina, măsurile ar trebui luate rapid, recunosc chiar liderii grupurilor parlamentare.
Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org