Nu știu dacă este posibil să înțelegi ce se întâmplă acum în România, dar încerc, precum toți, să pun cap la cap imposibilul. Se poate să halucinez, căci în termeni de Inteligență Artificială (AI) sunt “fără corp”, disembodied, precum un ChatGPT – căci nu trăiesc în realitatea românească. Este însă necesară o digestie amănunțită și pe îndelete la ce a fost, dacă se vrea ca totul să nu se repete. Eu încep aici cu patru motive pe care le consider importante.
Un învățământ care te învață integrale dar nu gândirea critică
Domnul Călin Georgescu este de fapt un “rezultat” al educației socialiste suprapusă peste perioada de tranziție și suprapusă mai departe peste aiureala de astăzi. Sunt destui care cred că Pământul este plat.
Într-un interviu care mi-a căzut sub nas pe Facebook, dânsul sugera că Dacia și Danemarca sunt același lucru. Bizar, desigur. Treaba este că, și mulțumesc Wikipedia, Sven Aggesen, un cărturar danez din secolul XII, a scris “Brevis historia regum Dacie” sau tradus în engleză “A Short History of the Kings of Denmark”. Inferenta identității Dacie, Dacia, Danemarca este instantanee.
Citește și: Alegeri prezidențiale 2024. De ce este funcția de președinte atât de importantă
Întregul discurs al dânsului, de la exportul de apă și până la bursa mondială de metale de la Deva, se bazează pe astfel de inferențe naïve pornind de la coincidențe la care apoi dânsul își adaugă imaginația și interpretarea proprie. Metoda asta, așa cum a descris-o un participant la workshop-ul din Boston despre AI pe care-l urmăresc și eu zilele astea, “pornește de la factualități luate dintr-un raport la care apoi adaugă necunoscute peste necunoscute pe care le corelează cumva pentru a-și construi povestea dorită”. Este algoritmul prin care AI sabotează deciziile umane, iar domnul Georgescu a redescoperit empiric metoda.
Însă este un rateu teribil al educației românești de a nu-i fi învățat pe oameni să aibă ac de cojocul aiurelilor închipuite, adică să știe să aplice metodele de bun simț ale gândirii critice, critical thinking, că doar așa poți să eviți să înghiți găluștele otrăvite. Și mă întreb cum domnului Călin Georgescu i-a scăpat trufandaua care zice că Romania, țara romanilor, a fost una din denumirile Imperiului Bizantin, tot conform Wikipedia. Ce vedem acum este expresia rateului educației românești în a-i învăța pe oameni să gândească, și tare mi-e teamă că nici școala de astăzi nu-i învață pe copii cum să distingă închipuirile hai-hui de adevăr, chiar și unul imperfect. Căci vorba unui înțelept – “când s-a inventat avionul, s-a inventat și accidentul de avion”, și când s-a creat democrația s-a creat și anti-democrația. Cele două vin la pachet.
Frustrarea celor care n-au prins trenu’
Majoritatea vor schimbare – într-un fel sau altul. Lăsând la o parte că destule din ideile spuse sunt ficțiuni, închipuiri pure, eu văd la această treabă două teorii diferite care ambele promit schimbare și mai bine pentru norod: Călin Georgescu și ai lui cred că pot crea un joc european și mondial nou, și să-i convingă pe bogații lumii să participe la el. Astfel, România va fi balanța echilibrului între SUA și China și un producător masiv de apă, energie, grâu și metale prețioase. Cei anti-Georgescu zic așa: dacă continuăm să mergem cu restu’ făcând ce fac ei și zicând ce zic ei, chiar și dacă nu credem neapărat totul, în timp, vom ajunge ca ei, inclusiv la nivelul de trai. Ei sugerează că UE este într-un proces implicit de omogenizare, și că asta este suficient, timpul își va face în rest treaba. Metaforic, dacă joci în Champions League cu restu’ este doar o chestie de timp până când FC Barcelona și FC Corvinul devin același lucru.
Ambele filosofii sunt clamate a fi de dreapta, deci asta ar trebui să unească cele două tabere cel puțin la un nivel abstract. Diferența ar trebui să fie doar una de metodologie.
Populația țării este acum împărțită: celor care le merge bine și suficient de bine li se pare că opțiunea cu continuarea’ este calea bună că doar simt asta pe pielea lor. Cei care sunt pe dos, și ei nu sunt deloc puțini, dincolo de 35% ne arată alegerile, vor evident altceva decât “binele” curent, că doar îl simt pe pielea lor și nu-i nevoie ca ceilalți să le spună cât sunt de inculți și în eroare. Și decizia lor este rațională că ar fi irațional din poziția în care sunt să vrea să continue “binele” care i-a adus la sapă de lemn.
Însă nici un partid tradițional, adică cele care au fost în guverne, și nici un politician major nu și-a propus să-i aducă în centrul antenției lor pe cei rămași pe jos, pe lângă tren, iar aceștia s-au agățat de ce au putut, de ce-au găsit, chiar și de închipuiri și himere, că altceva n-a fost și pentru ei. Dar este vina majoră a politicului întreg să ofere doar pomeni și aruncat sub preș fără să le pese că decalajele sociale au devenit tot mai acute, foarte greu de reparat.
Raportul dezechilibrat între țară și restul
Pentru mine, ca cetățean al unei uniuni de peste două sute de ani, discuția între domnul Georgescu și restu’ a fost și o încarnare bizară, chiar perversă, a discuției despre relația între stat și uniune – problema care s-a despicat în patru de la Thomas Jefferson și „The Federalist Papers” încoace, și căreia nu-i poți da soluția perfectă, însă îi poți găși o soluție care să funcționeze bine.
Relația între stat și uniune este întotdeauna dinamică, este un echilibru care trebuie negociat și renegociat continuu. Granița între ce decide uniunea și ce decide un stat nu este demarcata de știință sau de Dumnezeu, ci trebuie monitorizată permanent și rediscutata atunci când viață reală sugerează că este nevoie. De exemplu, statul New York și-a întărit recent Constituția spre pro-Diversity Equity Inclusion (DEI) știind că guvernul federal va fi probabil unul anti-DEI. Statul a fost proactiv în a se calibra la noua realitate federală. New York vrea să aibă o poziție mai robustă în fața Washington-ului în situații de DEI. Asta însă nu înseamnă că statul vrea să părăsească uniunea, ci doar se adaptează realității prezente.
În România, din păcate, problema echibrului între stat și uniune a fost adusă în atenția oamenilor doar de suveranisti, și care așa, având monopolul problemei, și-au dat soluția lor. Cei cu “parcursul pro-european” neagă în esență că ar exista o asemenea problemă, și desigur prin asta nu oferă vreo soluție. Concret, nu cred că țara ar fi de acord cu orice decizie NATO, de exemplu să presupunem prin absurd decizia de a invada Elveția sau de a dinamita Antarctica. Situația este similară și pentru UE, căci fiecare simte că există o pierdere imensă de forță de muncă și brain drain, iar ce se primește în schimb este probabil o condamnare pe termen lung la un rol de suport, de manufacturing la tot progresul intelectual, tehnic și economic din occident. În formula actuală a acestui echilibru stat – uniune, progresul nu va veni niciodată din România. Bănui că toți simt asta în stomac. Și atunci, nu este de bun simț să vrei să renegociezi bălanța stat – uniune? Renegocierea este o reașezare care să facă apartenența la UE mai sănătoasă și trainică. Desigur, nu sugerez aici că asta își doresc suveraniștii.
Dar nu este vina lor că suveraniștii sunt acum singurii care discută acest echilibru. Discuția ar trebui să fie parte a discursului politic al oricui, de fapt fiecare ar trebui să detalieze cu subiect și predicat ce înseamnă “parcursul pro-european” în propunerea lor. Doamna Lasconi vorbește de întoarcerea diasporei, însă asta este puțin față de fata morgana propusă de suveraniști. Suveranistii nu ar putea să-și facă de cap într-un spațiu bine populat cu descrieri concrete ale unor raporturi stat – uniune mai echitabile pentru țară.
O intelectualitate care nu articulează un mesaj credibil pentru viitor
Ce am citit și am auzit, începând de la cea mai banală postare pe Facebook și până la intelectualli de vârf, a fost o repetare până la obsesie a frazei “continuarea parcursului pro-european” și respectiv “alternativa sunt rușii.” Intelectualitatea însă, din păcate, nu reușește să creeze imaginea credibilă și inspirantă a ceea ce va însemna în final parcursul pro-european, concret, pentru cineva care locuiește într-o garsonieră comfort 2 sau plătește jumătate din salariu pentru chirie. Bănui că toți simt că ce are țara, în sol și pe sol, nu lucrează doar spre binele românilor, și nearticulând simplu și pe înțelesul fiecăruia cum situația asta se va schimba și cum va fi bine pentru toți nu face decât să sporească frustrarea și neîncrederea celor necăjiți.
Rolul gogomanilor este să-și vândă gogoșile, rolul inteligenților este să-și explice inteligența, ori ăștia din urmă se pare nu știu decât să repete până la saturare “continuarea parcursului pro-european”, încât te întrebi dacă asta este și altceva decât un slogan propagandistic.
Eu văd lucrurile așa: Lumea trece prin schimbări imense. AI deja reașează totul. Asta este de fapt discuția pe care o avem aici, în SUA, iar AI-ul ăsta, o parte din el, s-ar putea să vină din China. Și poate discuția în țară ar trebui să fie – și – despre cum să nu ajungi să fii dominat total de AI-ul chinezesc, căci în spatele rușilor s-ar putea să găsești Partidul Comunist Chinez, nu pe față cu tancu’ ca rușii, ci călare pe wireless.
Citește și: Maia Sandu, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în cursa prezidențială din România
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
