Ce valoare are un memorandum. 1.100 publicate în Monitorul Oficial

Data:

spot_img

În Monitorul Oficial există publicate până în acest moment 1101 memorandumuri, primul fiind din mai 1990, ultimul din mai 2023. Majoritatea acestor memorandumuri sunt încheiate cu alte țări, pe diverse teme, nu cu parteneri interni.

De joi, la lista lungă a memorandumurilor se va adăuga și cel care conține prevederi pentru salarizarea personalului din educație. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul adoptă în ședința de joi memorandumul privind majorările salariale ale personalului din Educație prin noua lege a salarizării, prin care vrea să oprească greva profesorilor, aflată în cea de a treia săptămână.

De la foști judecători la CCR la juriști și sindicaliști s-au pronunțat deja pe marginea acestui document, care nu are nicio valoare juridică, cu alte cuvinte dacă nu se respectă nu există nicio pârghie pentru a determina o presiune sau o consecință.

La aceste acuzații, premierul Nicolae Ciucă a declarat că membrii Guvernului sunt oameni de cuvânt, așa cum „au demonstrat în ultima vreme”.

 „Am înțeles și această suspiciune, care este îndreptățită, dar acum au avut un partener cât se poate de onest și de angajat să rezolve aceste probleme. Am adoptat aceste măsuri și vom continua să le materializăm.

Astăzi, tocmai pentru a oferi garanții suplimentare, vom aproba un memorandum în cadrul unei declarații pe care o vom publica în Monitorul Oficial exact cu referințele despre grila de salarizare și cu celelalte măsuri legate de investițiile în infrastructura din școli”, a declarat Nicolae Ciucă.

Citește și: Un nou protest al profesorilor, programat pentru vineri, în București. Se anunță 20.000 de participanți

Care au fost ultimele memorandumuri

Printre ultimele memorandumuri publicate în Monitorul Oficial chiar de către guvernul Ciucă se numără cel cu Banca Mondială pentru modernizarea administrației publice și sprijinirea reformelor structurale și cel cu Organizația Mondială a Sănătății pentru asistență tehnică și sprijin pentru Ministerul Sănătății din România în vederea implementării Planului național de redresare și reziliență finanțat de Comisia Europeană.

Ultimul Memorandum presupune și o plată din partea României, pe care ministrul Sănătății a început să o transfere în tranșe, și anume de 21.253.776 euro, sumă pentru care OMS avea obligația să livreze patru rapoarte, primul până la sfârșitul lunii noiembrie 2022, iar cel de-al doilea până la sfârșitul lunii mai 2023.

Deși suntem în luna iunie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu a informat ce cuprind cele două rapoarte plătite de statul român și ce a implementat până acum din măsurile sugerate, ce reforme a demarat sau ce investiții.

La fel este și cazul Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Banca Mondială privind Parteneriatul pentru modernizarea administrației publice și sprijinirea reformelor structurale semnat pe 30 decembrie 2021 de premierul Ciucă, pentru vice-premier de Mihaela-Ioana Kaitor, de secretarul de stat Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dan Vîlceanu, ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi,  ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán, iar pentru Ministrul afacerilor externe, Daniela Anda Grigore Gîtman, secretar de stat. Din partea ministrul finanțelor, cel care a semnat a fost Adrian Câciu.Nume grele pe acest document, asumat de întreg guvernul.

Însă, modernizarea administrației a însemnat pentru guvernul PNL-PSD-UDMR angajarea a peste 20 000 de persoane, majoritatea în funcții de conducere sau de consilieri, peste 200 de posturi de consilieri și sute de posturi de consilieri.

Cel mai probabil, memorandumul de joi va fi un document care va rămâne în arhiva Monistorului Oficial doar pentru a fis studiat. Aceasta este și principala temere a zecilor de mii de profesori care continuă să rămână în stradă și să protesteze.

Zegrean: Profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul

„În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți”.

Tot el susține că în acest caz nici măcar nu există cele două părți care să semneze actul, ci dimpotrivă, după ce va fi avizat de ministrul muncii și ministrul finanțelor, ar urma să fie aprobat de premier „care nu va mai fi premier. Actul acesta nu are nicio valoare”, a declarat Augustin Zegrean, fost judecător CCR, la un post național TV.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu
Oana Stănciulescu este jurnalist din 1991. A debutat Dreptatea, ca reporter. A mai lucrat la România liberă, Ziua, Academia Cațavencu, BBC. A fost redactor-Sef la emisiunea „Chestiunea Zilei”, șef sectie Politic la PRO TV, redactor-șef adjunct la Evenimentul Zilei și Cotidianul. Realizator și analist la Realitatea TV și Antena 3. Director la Expres Magazin · A activat pe funcția de consilier la Institutul Diplomatic Român și presedinte la Societatea pentru Presă Liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...