Cea mai premiată fotografie portret din lume, realizată de Kerekes Istvan, în expoziţie la Oradea

Data:

spot_img

Cea mai premiată fotografie portret din lume, realizată de reputatul artist fotograf Kerekes Istvan, originar din Târgu Mureş şi stabilit în Ungaria, alături de alte 71 de imagini surprinse de el vor fi expuse, în perioada 19 noiembrie – 19 decembrie a.c., în Galeria Euro Foto Art din incinta Muzeului oraşului Oradea.

Portretul unei fetiţe din Maramureş, „Yelena”, i-a adus artistului peste 600 de premii internaţionale în 58 de ţări din întreaga lume. Realizată în 2009, fotografia a doborât recordul mondial de cea mai premiată imagine din lume, titulatura fiind valabilă şi în prezent, potrivit Agerpres.

„Potrivit datelor Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), acest rezultat este un record mondial. Artistul fotograf expozant este posesorul a peste 3.000 de premii şi medalii naţionale şi internaţionale. Subiectele sale preferate sunt socio-fotografia şi portretele. În vara anului 2018 a primit de la FIAP cea mai înaltă distincţie a Federaţiei internaţionale recunoscute de UNESCO: distincţia Artist Excelent de diamant, gradul 3 (EFIAP d/3). În perioada în care a preluat distincţia, în lume existau doar 5 artişti fotografi cu asemenea distincţie, el fiind cel mai tânăr printre ei! Tot în anul 2018 a fost distins cu Meritul de Stat Crucea de Aur a Ungariei”, a precizat, într-un comunicat, organizatorul evenimentului, Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art.

Kerekes Istvan și fotografia „Yelena”, care i-a artistului peste 600 de premii internaţionale (Sursa foto: kerekesistvan.com)

Expoziţia este organizată de această asociaţie, în a cărei galerie, cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România, vor fi instalate 72 de fotografii alb-negru şi color „de o ţinută artistică fără precedent, realizate de către unul din cei mai mari artişti fotografi ai lumii.”

Citește și: Dr. Virgil Musta: Medicii se confruntă cu un sindrom post-COVID persistent la cei care au trecut prin boală

„Pentru mine arta fotografică înseamnă a vedea şi a reda un lucru inedit şi a-l imortaliza cu ajutorul obiectivului, într-un mod unic, pentru urmaşii noştri. Totodată, înseamnă să le arăt celorlalţi minunile din jurul nostru, dar şi să scot în evidenţă greutăţile şi luptele care fac parte din viaţa noastră. A surprinde magia momentului şi a-l face nemuritor – acesta este scopul creaţiilor mele”, a declarat artistul fotograf expozant.

Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 16, în prezenţa autorului şi va fi transmis online pe Facebook. Imaginile expuse la Oradea se pot vedea şi pe site-ul eurofotoart.com. Artistul are un site personal – kerekesistvan.com.

Momentele muzicale ale vernisajului vor fi oferite de către artistul Thurzo Sandor Jozsef, la violă, care va interpreta mai multe piese din repertoriul maghiar.

Imaginile vor rula şi în autobuzele şi tramvaiele moderne din Oradea, dotate cu monitoare, în baza unui parteneriat între Asociaţia Euro Foto Art şi societatea de transport local OTL.

Toate expoziţiile din cadrul galeriei Euro Foto Art au intrare gratuită. Acest lucru se datorează şi sprijinului oferit de Summit Agro România, parteneriatului cu Muzeul Ţării Crişurilor – Complex Muzeal, prin secţia Muzeul Oraşului Oradea, evenimentul având loc sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică.

Citește și: DOCUMENT | Comisia de la Veneția, reacție pe legile justiției: adoptate în grabă. 4 recomandări

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: kerekesistvan.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Premiere și rarități la Operă

Cum promiteam, revin cu noi episoade de operă și...

Biblioteca Batthyaneum, restaurată printr-o investiție de 16 milioane de euro

Biblioteca Batthyaneum, care adăpostește cea mai valoroasă colecție de...

„Luminile lui Caravaggio” aduc strălucirea artei europene la Timișoara

„Luminile lui Caravaggio” strălucesc la Timișoara, într-o expoziție impresionantă...